A trecut şi summit-ul mult adorat de unii şi hulit de alţii. Cine a urmărit lucrările acestui summit NATO şi ştie ce hram poartă această organizaţie politico-militară, ce activităţi cu implicaţii militare şi politico-economice a derulat sau a în care a fost implicată până în prezent, a putut constata că din dezbaterile de la Bucureşti a avut de câştigat Rusia lui Putin. Eroul n-a fost preşedintele Bush, cum era de aşteptat, ci preşedintele Putin, numit, nu fără acoperire prin comportamentul său, şi ţarul Rusiei. Lăsând un suspans, bine studiat şi cu mult efect internaţional, dacă va veni sau nu la Bucureşti, Putin şi-a făcut prezenţa triumfală în seara zilei de joi, 3 aprilie, zi care va rămâne memorabilă pentru istoria lumii, iar Bucureştiul a intrat, cu sau fără contribuţia autorităţilor române, în această istorie. Căci acest capitol din istoria NATO şi a lumii s-a scris la Bucureşti, şi el va avea implicaţii încă nebănuite asupra viitorului global al umanităţii.
Putin s-a prezentat la Bucureşti aşa cum obişnuieşte s-o facă şi prin alte capitale ale lumii, mult mai de impact pentru el. Cu ochii săi albaştri extrem de reci, vestitori mai mult de moarte decât de bucurii, cu faţa implacabilă, el a venit la Bucureşti pe post de stăpân al lumii, motiv pentru care a considerat să manifeste şi puţină îngăduinţă pentru cei mai slabi ca el. Iar printre cei care s-au bucurat de favorurile sale a fost şi preşedintele nostru. Chiar dacă preşedintele Băsescu l-a acuzat tributar faţă de „logica a războiului rece”, în mărinimia sa, preşedintele Putin a trecut peste această nefericită remarcă şi a dialogat cu cel care a etichetat Marea Neagră drept „lac rusesc”. Dur, rece, impasibil la problemele altor ţări, la Bucureşti, Putin şi-a arătat o altă faţă, aparent mult mai umană, mult mai dispusă la concesii. Cine a văzut în acest comportament al său o umanizare a Rusiei faţă de problemele Europei şi ale lumii se înşeală amarnic.
Putin a venit la Bucureşti după ce vreme de două zile demnitarii NATO şi capii ţărilor participante au dezbătut probleme de care Rusia era direct interesată. Iar, de frică să nu-l enerveze pe „ţar”, deciziile luate de NATO au fost pe măsura aşteptărilor lui Putin.
De pe urma summit-ului NATO de la Bucureşti, cred că cel mai mult am câştigat noi. Trecând peste micile greşeli de organizare şi protocol, inerente unui asemenea eveniment de amploare, faptul că preşedintele Putin a dat mâna cu preşedintele Băsescu, că au discutat împreună, deşi un astfel de dialog nu era prevăzut, este pentru România un câştig enorm. Să luăm act că prezenţa lui Putin la Bucureşti, chiar dacă nu se poate asimila cu o vizită oficială la nivel de şef de stat, este prima prezentă în România a unui preşedinte rus de după 1990.
Invitaţia lansată de Putin preşedintelui Băsescu de a vizita Rusia este iar un act de o curtoazie diplomatică la care nu s-a aşteptat nimeni. Numai că această invitaţie trebuie privită în adâncimea ei diplomatică, în divergenţele de politică externă existente între Rusia şi România. Preşedintele Putin a reuşi să-şi impună faţă de preşedintele Bush voinţa de a-l aduce pe acesta la Soci, la o discuţie pe teritoriul său. Altfel interpretat, Putin l-a dominat pe Bush şi l-a supus voinţei sale. În dialogul de la Soci, preşedintele american nu va câştiga nimic de la Putin, va face doar şi alte concesii pe lângă cele făcute la Bucureşti.
Urmând această logică a lui Putin, invitaţia sa lansată preşedintelui Băsescu de a veni la Moscova, nu trebuie privită ca o victorie, ci mai mult a îngrijorate. Putin îl va „judeca” acasă la el pe Băsescu, adică la Moscova, pentru asperităţile sale politice în privinţa Mării Negre, a Moldovei, a relaţiilor economice, a modului în care l-a caracterizat ca tributar logicii războiului rece. Iar o astfel de judecată nu ne este favorabilă, sună mai mult a deplasării împăratului german Henric al IV-lea la Canosa, loc unde l-a aşteptat papa Grigore al VII-lea, iar împăratul s-a umilit pentru manifestările sale rebele faţă de papă şi i-a cerut iertare.
Indiferent de cum vor decurge în viitor relaţiile noastre cu Rusia, preşedintele Putin a făcut primul pas în dezgheţarea relaţiilor cu România. Mai trebuie să avem şi capacitatea diplomatică de a valorifica în beneficiul României acest gest prezidenţial şi să nu cădem în eventualele capcane, ce cu siguranţă îi stau în spate. Părerea mea!