Mârşăvia lui Băsescu este cu atât mai de condamnat, cu cât el a dovedit şi o făţărnicie fără margini. Putea să promulge legea imediat ce parlamentul i-a votat-o şi i-a trimis-o la Cotroceni. N-a făcut-o, pentru a trage profit politic maxim, fără a-i păsa de nenorocirea ce-o va aduce pe capul românilor. A aşteptat strategic verdictul Curţii Constituţionale, pe care-l ştia dinainte, ca să dea o aparenţă de legalitate şi responsabilitate socială gestului său.
Bulgărele de zăpadă format de Băsescu va începe să se rostogolească, împins de liderii sindicali, încurajaţi tot de Băsescu. Chiar dacă este o cerinţă antisocială, liderii sindicali vor scoate restul bugetarilor în stradă, pentru a forţa Guvernul Tăriceanu să le majoreze şi lor salariul. Băsescu şi-a ales momentul cu un cinism greu de imaginat pentru un om ce are în responsabilitate soarta propriului popor. Criza economic dă târcoale graniţelor României şi nu putem şti cât de crunt şi în ce sector al economiei va lovi. În astfel de împrejurări istoria, prin consemnările sale, ne învaţă că guvernul chiverniseşte orice bănuţ şi că sub nicio formă nu se fac cheltuieli sociale de tipul majorării salariilor sau acordării de ajutoare sociale, decât dacă situaţia a devenit critică şi se pun în primejdie vieţi omeneşti.
Faptul că preşedintele Băsescu a procedat tocmai invers, acceptând decizia mai mult decât condamnabilă a parlamentarilor, n-a făcut decât să confirme încă odată că el este interesat de îndeplinirea propriilor dorinţe şi nu de soarta naţiunii, la care apelează spăşit ori de câte ori este pus la zid. Nu degeaba bătrânii îşi sfătuiesc nepoţii ca în viaţă să se ferească de omul roşu, spân şi însemnat. Preşedintele Băsescu este un om însemnat, ceea ce-l face extrem de periculos. Consider că de condamnat este şi atitudinea dascălilor care, văzându-se cu sacii în căruţă, chiar mai mulţi decât se aşteptau, continuă să forţeze guvernul să aplice majorarea, fără a se gândi la ce consecinţe vor suporta românii cei mulţi. Despre egoismul social care ne domină am mai amintit, despre principiul imoral să moară capra vecinului, care ne călăuzeşte pe mulţi dând satisfacţie impulsului malefic care sălăşuie în noi, de asemeni am scris.
Suntem prea tributari acestui comportament social ca să putem să ne vindecăm. Doar o nenorocire colectivă, care să nu facă deosebire între politicieni şi bugetari, între bogaţi şi săraci, de ne va lovi, vom realiza atunci cât de mult greşim acum. Iar nenorocirea ne dă târcoale şi se numeşte criză economică.
Pus la zid fără putinţă de scăpare, discreditat social, Guvernul Tăriceanu are de luat o decizie crucială, de care depinde viitorul românilor şi al României. Situaţia în care se află guvernul Tăriceanu este unică pentru guvernele de până acum ale României. Din interior este atacat fără cruţare chiar de conducătorul ţării, din exterior rechinii de la Uniunea Europeană, care n-au ratat nici o ocazie de a slăbi economia noastră, aşteaptă să ne dea lovitura de graţie. Ei vor ca România să fie o ţară de consum şi nu de producţie. Vor ca România să fie piaţa lor de desfacere la preţuri înzecite, că românul tace şi acceptă cu supuşenie să fie jumulit.
Iar decizia pe care Guvernul Tăriceanu trebuie s-o ia este de a găsi calea legală să stopeze majorarea salariilor dascălilor, punând astfel stavilă şi valului de greve care se anunţă şi pe care preşedintele Băsescu îl aşteaptă bucurându-se ca un drac împeliţat, atunci când Scaraoschi îl dezmiardă la pieptul său pentru c-a sporit numărul sufletelor din Iad.
Guvernul Tăriceanu va trebui să-şi asume această decizie chiar cu riscul de la demisiona sub valul presiunilor sociale. Când românii se vor deştepta şi vor realiza de ce dezastru au fost feriţi, îi vor fi recunoscători. În istoria lor liberalii au avut un mare om de stat, pe I.I.C. Brăteanu. După încheierea Primului Război Mondial, în calitate de prim ministru al României, a fost trimis de rege să negocieze pacea de la Paris. Când şi-a dat seama că negociază cu masoni, a renunţat la funcţia de prim ministru, pentru ca negocierile sale să nu fie defavorabile României şi a cerut regelui să trimită la Paris un mason. Aşa a ajuns Ion Vaida Voievod să încheie favorabil României pacea de la Paris, aşa s-a desăvârşit România Mare.
Este rândul lui Tăriceanu să se ridice la nivelul înaintaşilor liberali şi să lase deoparte orice ambiţie politică, acţionând în interesul ţării, acoperindu-se de glorie nu acum, ci când istoria îl va aşeza la locul cuvenit. Acum va trebui să ia o decizie care va atrage asupra sa multă ură şi multe acuzaţii din partea acelor lideri de partid care, în afară de netrebnicie, n-a arătat altceva poporului. Părerea mea!