Ieri, liderii transportatorilor s-au întâlnit cu ministrul Transporturilor şi cu premierul Boc. Ce-au discutat nu se ştie. Ce-au declarat la televiziunile naţionale am văzut şi auzit. Cert este că transportatorii s-au muiat brusc şi au renunţat la grevă.
Greva lor ridică o serie de semne de întrebare. Pirateria autor se practică şi dinainte de 1990 şi după, dar niciodată nu s-a ajuns la ameninţarea cu greva : Apoi, pică anapoda să acuzi Guvernul Boc că ţine parte piraţilor auto, de vreme ce nici guvernele anterioare nu s-au arătat preocupate de această problemă.
Fără a obţine ceva concret, palpabil, în afară de promisiuni, transportatorii au renunţat la grevă tot aşa de brusc de cum au şi anunţat-o. Îmi vine greu să cred că această grevă a fost una serioasă. Iar argumentul este unul singur şi solid. Nu poţi ca în două, trei zile să mobilizezi mii de maşini din întreaga ţară ca să vină în Capitală şi în nici două ore să contramandezi mobilizarea generală. Aşadar, greva transportatorilor a apărut din neant şi a dispărut în neant.
Tot ieri şi greviştii de la Metrou s-au arătat mai conciliabili în privinţa grevei de mâine. După ce liderii de sindicat de la Metrou au avut un dialog cu ministrul Berceanu, au anunţat că sunt pe care de a renunţa la grevă, decizia lor definitivă urmând a fi cunoscută în cursul zilei de astăzi. După ce s-au răţoit la ministrul Berceanu şi Guvernul Boc, ameninţând că dacă nu le majorează lefurile cu 3% şi nu se semnează contractul colectiv de muncă pentru acest an blochează toată circulaţia cu metroul, iată că balaurii de lideri s-au transformat în mei de Paşti.
Şi cu privire la această grevă sunt semne de întrebare. Capătul de cerere cu majorarea salariilor la nivelul cotei de 3% pare neserioasă, mai ales că salariile la lucrătorii de la Metrou se numără în multe mii de lei. Nici moftul cu contractul colectiv de muncă nu constituie un motiv de grevă generală. Firesc să ne întrebăm ce a fost cu această grevă.
Şi mai firesc este să ne întrebăm ce s-a urmărit cu anunţarea acestor două greve, că revendicările formulate n-au nici pe departe gradul de seriozitate care să impună ieşirea în stradă. De ce s-a renunţat aşa de uşor la ieşirea în stradă, dacă revendicările erau aşa de sufocante, de stringente şi nu mai sufereau amânare în rezolvare? De ce au acceptat sindicatele încetarea grevei numai pe baza promisiunilor făcute de premierul Boc, fără a li se oferi garanţii solide că revendicările lor vor fi rezolvate integral?
Iată nişte întrebări la care fiecare dintre noi am vrea un răspuns. Nu ni-l va da nimeni. Îl putem doar intui. Aceste două greve sunt doar nişte aranjamente dintre putere şi sindicate menite să abată atenţia publică de la ceva. Numai că acel ceva nu-l cunoaştem deocamdată.
Altceva se întâmplă cu greva cadrelor didactice din judeţul Buzău. Această grevă este o mişcare solidară a celor de la catedră, sătui să tot fie înşelaţi şi amăgiţi de Guvernul Boc. Este o grevă generată de pierderea răbdării, pornită din disperare iar ameninţările formulate de IŞJ Buzău că îi va sancţiona n-au făcut decât să-i înrăiască. Greva de la Buzău nu-i sub controlul liderilor naţionali, care se dau viteji la televizor şi bat palma cu cei de la putere prin spate.
S-ar putea ca de la această grevă spontană să pornească o răzmeriţă naţională. Iar cele două greve anunţate în Capitală, menite să ne abată nouă atenţia de la ceva, să joace rolul pe care l-a jucat adunarea populară convocată de soţii Ceauşescu. Părerea mea!