Drama ireparabilă de a fi pierdut în aceste dezastre un membru din familie, Guvernul Tăriceanu a hotărât s-o repare cu 5.000 lei. Tocmai prin aceste despăgubiri, ce nu pot fi decât de ordin moral, Guvernul Tăriceanu şi-a dat arama pe faţă şi a demonstrat cât de puţin îi pasă de nenorocirea celor loviţi de furia apelor. Pierderile de vieţi omeneşti sunt doar vreo cinci cazuri, ceea ce înseamnă că despăgubirile acordate pot fi de maxim 50.000 lei. Aceşti bani nu pot să readucă la viaţă pe cel dispărut, însă este sadic să constaţi că, potrivit gândirii guvernamentale, viaţa unui om valorează 50 milioane lei vechi.
Dar cel mai sadic mi se pare modul în care s-a gândit despăgubirea celor afectaţi de inundaţii. Ce poţi face cu 300 lei? Oricât ai încerca să te gospodăreşti, cu 300 lei poţi trăi, soţ şi soţie, cel mult o lună de zile, după care nimeni nu va mai fi interesat de soarta ta. O casă, fie şi avariată parţial, nu poate fi reparată cu 500 lei, bani cu care nu-ţi ajung nici să cumperi cimentul. Nici vorbă să ridici o casă, din temelii, cu 800 lei. Această zgârcenie de care a dat dovadă Guvernul Tăriceanu este sfidătoare şi lipsită de orice respect faţă de omul aflat în necaz.
Ori hotărârea luată a fost pentru a-l discredita pe preşedintele Băsescu, care a ţinut în cursul zilei de ieri să prezideze şedinţa de guvern şi atunci avem în faţă un act de o gravitate nemaiîntâlnită. Este de neconceput să-ţi asupreşti poporul pentru a te răfui cu duşmanul tău politic, situaţie de care ar putea fi acuzaţi premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu.
Ori bugetul ţării s-a golit prin decizii populiste de natura pomenilor sociale, luate de liberali, în scopul de a aduna voturi la toamnă. Dacă este aşa, avem în faţă dovada gândirii criminale a premierului Tăriceanu şi a ministrului Finanţelor, Varujan Vosganian, iar locul lor ar fi în boxa acuzaţilor şi nu în birouri luxoase.
Afirmaţia premierului Tăriceanu cum că ajutoarele de la guvern vor fi completate cu sume din bugetele proprii ale autorităţilor locale este o altă dovadă a perversităţii politice cu care guvernul liberal ne tratează. Tăriceanu ştie foarte bine că bugetele locale sunt goale, că primăriile n-au bani de salarii, că toată suflarea din administraţia locală aşteaptă bani de la apropiata rectificare bugetară. Modul în care premierul a pus problema ajutorului acordat sinistraţilor confirmă supoziţia mea că bugetul ţării este gol.
Tot ieri, la Bacău, preşedintele Băsescu a fost agresat verbal de către sinistraţi. I s-au făcut mai multe reproşuri, inclusiv faptul că a fost un privilegiat comunist căruia, acum, nu-i pasă de necazurile celor mulţi. Alaltăieri, la Rădăuţi Prut, miniştrii Cristian David şi Paul Păcurariu au fost şi ei luaţi la rost. Aceste manifestări sunt semnale extrem de periculoase. Sunt dovezi că răbdarea poporului a cam ajuns la limită şi că oricând poate izbucni o nouă revoltă socială, ce cu greu va putea fi controlată.
Iată unde ne-a adus cearta nesfârşită dintre premier şi preşedinte, iată cum clasa politică, ajunsă într-o depravare morală greu de imaginat, nu mai dă dovadă nici de cel mai subţire fir de raţiune şi, măcar în al 12-lea ceas, să se îndrepte cu faţa spre popor, spre naţiunea română, în fond electoratul de care îndată va avea din nou nevoie. Părerea mea!