Dacă Guvernului Boc nu-i pasă de protestele profesorilor, ştiind Boc bine că liderii de sindicat din Educaţie numai latră, dar nu muşcă, pentru că n-au voie, în schimb părinţii sunt ceva mai atenţi cu noile reglementări ale Legii Educaţiei.
În disputa de ieri, creată pe seama articolului nostru Mult e dulce şi liniştitoare titularizarea în învăţământ, comentatorii s-au atacat reciproc. Profesorii au dorit să-şi apere privilegiul de a rămâne titularizaţi la catedră, iar părinţii cer reformarea învăţământului, astfel ca învăţătorii şi profesorii să poată fi determinaţi să muncească la catedră, adică să-i înveţe carte pe elevi şi să nu păzească crâşmele satelor sau să vină plictisiţi la ore, punându-i pe elevi să citească lecţia din carte, fără s-o mai explice.
Personal, cred că intenţia ministrului de a desfiinţa titularizarea la catedră este o măsură normală şi necesară. Prin ţările europene, dar în special în liceele şi universităţile din Anglia şi SUA, la sfârşit de an şcolar profesorii sunt notaţi de către elevi şi părinţi, pe lângă evaluarea profesională făcută de conducerea şcolii.
Dacă notele nu întrunesc un anume barem, celui în cauză nu i se mai înnoieşte contractul de muncă şi este treaba lui unde-şi găseşte de muncă. O astfel de măsură îi determină pe profesori să fie prezenţi la ore şi să fie direct interesaţi ca elevul să asimileze lecţiile predate. Este drept, aceste sisteme de învăţământ nu se bazează pe memorarea şi reproducerea automată a textelor lecţiei. Asimilarea se face prin metode mnemotehnice care-i permit elevului să înţeleagă ce învaţă. Premierul Boc a şi anunţat că profesorii trebuie să-i înveţe pe elevi cum să înveţe, nu să-i pună să înveţe lecţia pe dinafară şi s-o recite papagaliceşti.
Astfel, privite lucrurile titularizarea trebuie anulată. Numai că societatea noastră nu este pregătită să se treacă la sisteme de evaluare a muncii profesorului şi elevului după metode moderne. Dacă toată iarna s-a trâmbiţat de către Boc că directorii de şcoli nu vor mai putea face politică, pe ultima sută de metri a strecurat în lege posibilitatea ca aceştia să poate fi angajaţi politic, dar fără a deţine funcţii de conducere în partid.
Un astfel de director, care va fi numit în funcţie tot politic ca şi până acum, va căuta să politizeze întreg corpul profesoral. Un profesor care nu-i va da ascultare, la sfârşit de an va fi măturat din şcoală. Şi părinţii noştri sunt pătimaşi. Dacă un profesor va căuta să fie mai sever cu elevii, va fi epurat din şcoală imediat ce se va sfârşi anul şco0lar. Nici elevii nu sunt suficient de maturizaţi să fie puşi în situaţia de a-şi nota profesorii.
Într-o astfel de situaţie, când societatea nu este pregătită pentru o astfel de măsură, dau dreptate profesorilor că titularizarea lor la catedră trebuie să rămână în vigoare ca o formă de protecţie a profesiei lor.
În ce-i privesc pe acei părinţi care acuză învăţătorii şi profesorii că muncesc puţine ore, ar trebui să ştie că munca profesorului nu începe cu intrarea la ore şi se termină odată cu ultimul sunet de clopoţel. Sunt ore zilnice consumate pentru pregătirea lecţiei, sunt ore dedicate întocmirii planurilor de lecţii, întocmirii unor situaţii şcolare cerute de birocraţie. Este o muncă intelectuală, de multe ori epuizantă, şi nu poate orice s-o ducă la bun sfârşit şi cu rezultate pozitive. Iată de ce în învăţământ este normat numărul de ore şi elevi în clase, norme făcute de specialişti şi nu de politicieni sau părinţi cu patimi politice. Părerea mea!