Răfuiala lui Tăriceanu cu Stolojan şi gruparea sa n-a salvat PNL-ul de la dezastrul ce-l pândeşte şi care-l va distruge. Încă din timpul Congresului au apărut semnale că disputele interne continuă. Proaspăt ales vicepreşedinte al partidului, a doua zi de Congres Orban a refuzat să-şi ocupe scaunul în prezidiu, pe motiv că el nu se aşează pe scaun la ordinul lui Tăriceanu. Radu Stroe, cel ce-a încercat să se pună bine cu preşedintele Băsescu, dar fără ştiinţa lui Tăriceanu, pentru că n-a fost ales vicepreşedinte şi-a anunţat demisia. Mai sunt şi alţi liberali de frunte care aşteaptă semnalul lui Stolojan. Aşadar, avem indicii clare că PNL-ul îşi are zilele numărate. Iar numărătoarea a declanşat-o Stolojan şi ai săi.
Nu există nici o îndoială că Stolojan acţionează după un plan pus la punct la Cotroceni, în vremea când încă era consilierul preşedintelui Băsescu. Încăpăţinarea lui Tăriceanu de a nu da curs dorinţei lui Băsescu în a provoca alegeri anticipate, l-a înrăit pe acesta din urmă asupra sa. Iar Băsescu este omul însemnat şi oamenii însemnaţi sunt cei mai periculoşi. Gorbaciov, cel cu harta URSS desenată pe chelia frunţii, a distrus comunismul. Băsescu, cel care ne priveşte cruciş, va repurta un succes mai mic: trimiterea PNL-ului la coşul istoriei. Să nu creadă cineva că Partidul Liberal Democrat a fost iniţiat de Stolojan din dorinţa de a-i salva pe români de la asuprirea la care i-a supus PNL-ul lui Tăriceanu. Nici un partid politic nu s-a înfiinţat în scopuri umanitare, ci de a pune mâna pe putere. Iar odată ajunşi în vârf, interesele lor vor prima tuturor altor interese.
În cazul lui Stolojan lucrurile sunt mai urâte. El este unealta cu care preşedintele Băsescu vrea să-şi rezolve unicul scop: crearea unei forţe politice capabilă să-l susţină în alegerea pentru al doilea mandat la preşedinţia României. Apar elemente tot mai clare că Stolojan i-a mai slujit odată, ca unealtă, preşedintelui Băsescu. Mă refer la acel moment penibil, când sub lacrimile viclene ale lui Băsescu, Stolojan s-a retras din cursa alegerilor anului 2004 pe motiv că-i epuizat psihic. După ce-a impresionat ţara cu lacrimile lăsate să curgă artistic, Băsescu, cu sânge rece, a preluat cârma campaniei electorale ce avea să se soldeze cu alegerea sa ca preşedinte al României. Ce s-a întâmplat în anul 2004 cu Stolojan, şi apoi cu Năstase, este o dovadă a forţei interioare de luptă de care dispune Băsescu. Sub acest aspect îl admir şi mă obligă să-l respect.
Prin urmare, PLD-ul lui Stolojan va deveni groparul PNL-ului, slujba de înmormântare fiind un privilegiu rezervat preşedintelui Băsescu. Ca o ultimă scânteie de raţiune, prin vocea preacucernicului politician Vosganian, PNL-ul s-a arătat dispus la o fuziune cu PLD-ul, invocând şi un precedent istoric. Semn că blajinul Vosganian n-a înţeles mesajul lui Stolojan: fuziune cu PNL-ul da, dar fără actuala conducere. Luând în calcul şi varianta unei fuziuni, consecinţa va fi aceeaşi: un PLD aflat la dispoziţia şi cheremul politic al preşedintelui Băsescu, atât timp cât acesta va avea nevoie de el. După care, forţa malefică a lui Băsescu va mai avea resursa necesară să-i hărăzească o soartă pe măsura intereselor care-i vor fi în acel moment. Precum în fisiunea nucleară, odată atomul spart şi forţele nucleare eliberate, nimic nu le mai poate sta în cale aşa şi în cazul PNL ce, odată spart, nimic nu-i mai poate garanta existenţa istorică. Avem exemplul ţărăniştilor! Este firesc să ne întrebăm, precum cetăţeanul turmentat: dar noi cu cine vom vota? O întrebare la care se merită un răspuns.