După ce Alianţa s-a spart, în urma ţigănelii politice frecvente pe meleagurile dâmboviţene, s-au disipat şi culorile ei. Democraţii, beneficiind şi de migrarea liberalilor nesatisfăcuţi în orgolii şi privilegii de către Tăriceanu, şi-au însuşit portocaliul aprins. Sub această culoare flutură în vând eşarfele PD-L, agăţate mândru la gâtul lui Boc, Stolojan, Blaga, Turcan, Udrea, chiar dacă această culoare, la părul ei blond, nu se prea potriveşte, doar că se asortează cu prostia politică pe care o promovează şi în faţa căreia, din teamă pentru preşedintele Băsescu, ceilalţi membri PD-L rămân în prostraţie.
Fiindu-le furată culoarea eşarfei, liberalii s-au oprit la galbenul spălăcit. La gâtul lor flutură o eşarfă a cărei culoare galbenă pare obosită, epuizată de luptele politice cărora PNL a trebuit să le facă faţă. Este o culoare care se potriveşte cu enormele gafe ale miniştrilor liberali, în special cele ale finanţistului Vosganian, ale lui Păcurariu, care au încurcat atât de mult modul de calcul al punctului de pensie că nici ei nu-l mai pricepeau. Vosganian s-a lipit atât de bine de taxa privind prima înmatriculare, că nici simpla raţiune de a constata că taxa este alungătoare de voturi pentru partid n-a mai avut efect asupra sa.
Dovezi ale prostiei şi incompetenţei ne-a oferit din plin externul, la propriu, ministru Cioroianu. El va rămâne, de pe urma Guvernului Tăriceanu, ca ministrul care a comis cele mai numeroase şi ruşinoase gafe de protocol, incontestabil cuvenindu-i-se un loc la rubrica de profil în Guiness buck. Inventariind aceste nume de miniştri, cred că, la rându-mi am comis o gafă. Pentru că toţi miniştrii liberali au demonstrat prostie şi incompetenţă, aroganţă şi lipsă de interes pentru nevoile cetăţeanului de rând. Ultima gafă, monumentală şi de tip fascist, aparţine ministrului liberalul Puiu Haşoti, care nu s-a sfiit să declare că protestatarii anti NATO trebuiau bontăniţi mai bine şi să le fie scoase din cap drepturile de protest public prin manifestaţii, banere, afişe, chiar dacă prin aceste proceduri s-a încălcat, într-o manieră gravă şi impardonabilă, legea supremă: Constituţia României.
Social-democraţii au pornit la drum cu culoarea albastră, dar au revenit la prima dragoste, atent şi bine plantată în subconştientul uman de către comunişti: culoarea roşie. La gâtul social-democraţilor flutură în vând, când trec rânduri, rânduri eşarfele de culoare roşie. În 2004 n-au prea avut efect psihologic asupra votanţilor. Chiar dacă rândurile nostalgicilor faţă de regimul comunist s-au mai rărit, din cauze naturale sau ca şi consecinţă a politicii liberale promovată în Sănătate de guralivul ministru Nicolăescu, anunţatele alegeri locale par să aibă mulţi simpatizanţi ai culorii roşii. Semn că electoratul românesc n-are nimic din vigoarea şi reacţiile taurilor spanioli pătrunşi în arenă, care devin extrem de violenţi la amuleta roşie fluturată sub nasul lor de către toreadori.
Să mai consemnăm că mult hulita culoare albastră de către social-democraţi a devenit simbolul Partidului Conservator. I-am văzut recent la televizor, pe conservatori, înfăşuraţi în eşarfe albastre, perorând despre isprăvile lor politice şi administrative, în caz că le va fi ales candidatul primar al Bucureştilor. Culoarea albastră are efect psihologic liniştitor, induce calmul şi expectativa, ceea ce nu se prea potriveşte cu nevoile de voturi ale conservatorilor.
Mă simt oarecum frustrat că nici un partid n-a revendicat eşarfa de culoare verde, de parcă ar avea pe ducă-se pe pustiu în ea. N-are nimic, este doar un simbol legionar intrat în istorie. Iar istoria trebuie respectată, că-i a noastră. Culoarea asta s-ar potrivi PRM-ului, că eşarfa albă de la gâtul tribunului Vadim sugerează mai mult impietate electorală. Părerea mea!