Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Sport
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Religie
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16829
De la 07 Ianuarie 2003
122902478
Editorial

La români, minunea ţine doar trei zile

  • Ioan Rotundu
  • 2 December 2014, 23:00
Nu degeaba se spune că pe la români orice minune nu ţine mai mult de trei zile. După ce în urma votului de duminică, 16 noiembrie, premierul Victor Ponta şi ceilalţi lideri ai PSD dădeau semne de pocăinţă şi anunţau că se vor supune voinţei poporului, iată că din nou cei în cauză au revenit la vechile metehne.
Încă sub presiunea votului popular din „Duminica Luminată”, parlamentarii strânşi uniţi în jurul PSD au picat Legea amnistiei şi graţierii. Am crezut atunci că, într-adevăr, liderii social-democraţilor chiar s-au trezit la realitate şi că s-au pocăit cu adevărat. Credinţa mea era întărită şi de o declaraţie umilă a premierului Ponta cum că PSD-ul trebuie să scape de eticheta de „comunişti” şi de umbrelă a baronilor locali şi a celor certaţi cu legea.
Abia a trecut o jumătate de lună de zile de pocăinţă şi constatăm că totul n-a fost decât o ipocrizie specifică celor din PSD, o jelanie de faţadă şi că în realitate nici prin cap nu le-a trecut să facă ce-au declarat.
Mai întâi s-au răfuit ei între ei, Ponta urmând pas cu bas metodele lui Ghiorghiu-Dej de epurare a partidului de către membrii incomozi. Dej i-a sacrificat pe Vasile Luca, Ana pauker şi Grigorescu Teohari pe motiv de deviaţionism de dreapta. Ponta i-a acuzat pe Mircea Geoană, Marean Vanghelie şi Dan Şova de uzurpare a funcţiei de preşedinte în partid, de sabotaj a candidaturii sale la Preşedinţia României. Nu i-a trimis după gratii, cum a făcut Dej cu ai lui, ci i-a exclus din partid.
Între timp, folosindu-se de coada de topor numită Neculai Păun, deputat din partea ţiganilor, liderii PSD au iniţiat o nouă lege a amnistiei şi graţierii, urmând aici sfatul dat de experimentatul puşcăriaş Adrian Năstase, acela de a pica legea veche şi a iniţia, apoi, alta nouă. Iată că Păun a şi depus la Camera Deputaţilor un nou proiect de lege care poate fi aprobat şi pe cale tacită, să nu atragă atenţia românilor.
Ponta s-a angajat în faţa românilor că partidul său va porni lupta împotriva corupţilor. Numai că faptele arată contrariul. Parlamentarul PNL Ioan Bordeianu, anchetat penal, suspect de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, tocmai a fost primit în PSD cu mari onoruri.
La Comisia juridică din Camera Deputaţilor, ieri, parlamentarii au votat grupaţi pentru ridicarea imunităţii colegului lor liberalul Cătălin Teodorescu şi numai nu s-au putut aduna să voteze şi ridicarea imunităţii lui Marko Attila de la UDMR. Cum rămâne cu lupta liderilor PSD împotriva corupţilor? Rămâne ca şi până acum, umbrela protectoare a celor certaţi cu legea.
A mai ieşit Ponta în spaţiul public şi le-a garantat românilor că nu va majora taxele şi impozitele pentru la anul cu nici un bănuţ. Numai că deja asigurarea RCA la autoturisme se anunţă a fi dublată. Obişnuit să scoată castanele din foc cu mâna altuia, Ponta i-a pasat lui Gabriel Oprea de la UNPR sarcina de a iniţia o lege de impozitare a averilor mari cu 1%. Acesta nu cumva este un impozit nou? Este, şi încă unul substanţial.
Cică cu banii adunaţi se va acorda asistenţă socială. Dar de ce nu le creează condiţii să muncească celor care cer asistenţă socială? Nu-i pune la muncă pentru că sunt zestrea de voturi a PSD-.ului.
Impozitarea averilor mari, dacă se va ajunge, va duce la un transfer a banilor din băncile româneşti în cele străine, ceea ce va afecta puternic stabilitatea leului. Vor fi loviţi tot cei care muncesc iar bogaţii tot bogaţi vor fi. În schimb, PSD-ul nu vrea nici în ruptul capului să adopte o lege de confiscare a averilor ilicite. Nu vor pentru că toţi corupţii, afaceriştii pe banii statului, îmbogăţiţii pe seama bugetului public sunt acum baronii lor locali.
Preţul petrolului la bursele internaţionale a scăzut aproape la jumătate dar în România preţul benzinei a rămas acelaşi. Să ne amintim cum benzinarii nici nu se încheia bune jocul la bursă că orice majorare de preţ la petrol era imediat folosită ca pretext pentru majorarea preţului benzinei la pompă. Acum tac chitic. Ştiţi de ce? Pentru că sunt în înţelegere cu premierul Ponta să nu scadă preţul. O scădere de preţ ar însemna şi o micşorare a accizei, deci bani mai puţini la buget. O astfel de politică de jăcmănire a tuturor românilor este de fapt tot o majorare de impozite şi taxe, numai că este una ascunsă şi puţini îşi dau seama de metoda practicată de Guvernul Ponta.
Iar ca nu cumva să mai avem îndoieli cu privire la rpversul „lupul ăşi schimbă părul dar năravul ba”, tot ieri, parlamentarul UNPR, ministrul Eugen Nicolicea a iuniţiat un proiect de lege ca să limiteze competenţele ANI. Toţi iniţiatorii acestei legi, în frunte cu Bicoliucea, sunt anchetaţi de Ani pentru diverse incompatibilităţi şi conflicte de interese. Cercetaţii vor să scape de răspunderea faţă de încălcarea legii prin modificarea acesteia în avantajul lor.
Cum spuneam, la români minunea ţine maxim trei zile, după care totul revine la normal. Premierul Ponta, liderii PSD, după ce i-au înşelat pe români cu o falsă pocăinţă au revenit la vechile lor îndeletniciri de bază: protejarea baronilor locali, a corupţilor, a celor certaţi cu legea şi asigurarea unei protecţii sociale a celor care nu muncesc dar votează cu PSD-ul. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Doar Timpul poate înţelege Dragostea
Carnati traditionali ardelenesti de porc 100%.
Horoscopul zilei
Cifre ingrijoratoare pentru Kremlin: 125 de miliarde de dolari au iesit din Rusia in acest an
Cel mai mare brad de Craciun uman din lume
Curtea de Apel: Antena 1 si Antena 3 sa plateasca despagubiri de 5 milioane de lei RCS&RDS pentru campania de denigrare din 2012
Grecia vrea sa dubleze TVA la cazare in hoteluri. Proprietarii spatiilor de cazare: E o actiune sinucigasa
Papa Francisc pledeaza pentru unitatea bisericilor catolica si ortodoxa
Infrangere majora pentru Rusia
Putin anunta ca Rusia a oprit proiectul gazoductului South Stream
Alegerile din Republica Moldova. UE si SUA asteapta formarea rapida a unui guvern
Liderii partidelor proeuropene nu se inteleg privind integrarea Rep. Moldova la NATO
Botoşani: Ziua Naţională sărbătorită la Darabani şi Călăraşi
Un român a fost retinut in Israel dupa ce si-a lovit fiica
jucatoare de tenis, pentru ca a pierdut un meci
Tariceanu da replica UNPR pe propunerea de taxare a marilor averi
Un medic din Botosani le recomanda gravidelor sa nu nasca la maternitatea la care lucreaza
Procurorii DNA ,,scutur㔠Consiliul Judeţean Botoşani
Jos pălăria, domnule comisar şef!
Ioan Rotundu
Grigore Petrenco, fostul comunist moldovean care ar controla miscarea extremista Antifa, implicat intr-un accident rutier la Iasi
Pagina de Facebook este spatiu public, nu privat, arata o decizie irevocabila a Inaltei Curti de Justitie si Casatie
Autoturism aprins de un scurtcircuit electric
Dorohoian salvat în ultima clipă din casa plină de fum
Week-end încărcat pentru pompierii botoşaneni
Comunicat de pres㠖 Muzeul judeţean/Secţia Etnografie Botoşani
Un tanar roman de doar 28 de ani si-a construit o firma ce se intinde in toata lumea ca o retea si lucreaza cu cele mai mari televiziuni din Europa
Aceasta e povestea unui CEO care si-a inceput ascensiunea de pe bancile scolii
Protest al politistilor in fata Ministerului Finantelor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog