Din nou un ţigan român a comis o gravă infracţiune în Italia, iar presa italiană a avut un nou prilej să-i catalogheze pe români cei mai periculoşi infractori. Spre nefericirea sutelor de mii de români care au ajuns în Italia din nevoia de a munci pentru a câştiga un ban şi a-şi întreţine familia rămasă în ţară, cele câteva sute de ţigani (după alţii mii) care s-au oploşit pe aceleaşi meleaguri, prin infracţiunile comise, îi pun pe cei corecţi în situaţii umilitoare faţă de populaţia autohtonă.
Problema nu este una cu specific italian, de infracţionalitatea ţigănească nefiind ocolite nici ţări ca Germania, Franţa, Spania şi mai puţin Austria sau Elveţia, ţări în care ţiganii sunt şutuiţi de la graniţă, imediat ce sunt localizaţi.
Umilinţa românilor cinstiţi aflaţi în ţările în care ţiganii români comit grave infracţiuni se mai trage şi de la confuzia creată între numirea ţiganilor rromi, sugerând străinilor confuzia că toţi românii sunt o apă şi-un pământ ţigănesc. Plătim acum o poliţă a umilinţei Guvernului României, indiferent de culoarea lui politică, faţă de organismele Uniunii Europene, din perioada când aspiram să devenim ţară europeană. Am ascuns Europei problema internă a ţiganilor, a neintegrării lor sociale, am minţit organismele europene că ţiganii noştri pot fi trataţi de la egal la egal ca orice cetăţean european, iar cum luăm palme şi ne umplem de ruşine.
România a beneficiat de multe programe de integrare socială a ţiganilor, dar banii au ajuns la diferite asociaţii şi fundaţii ţigăneşti, unde s-au topit, fără ca viaţa ţiganilor să se schimbe cu ceva.
Pentru a nu fi acuzate de discriminare socială, guvernele de până acum au tolerat ieşirile violente ale ţiganilor, luptele dintre clanuri purtate pe străzi ziua în amiaza mare, furturile asupra gospodăriilor românilor şi din proprietatea privată a persoanelor juridice. Nici când românii n-au mai putut răbda să fie furaţi de ţigani, şi au ripostat violent, autorităţile statului n-au acţionat cu fermitate şi n-au considerat necesar să acţioneze la modul serios asupra integrării sociale a ţiganilor, nu prin a-i lăsa să prade prin ţările Europei, ci prin a-i educa în ţară.
Nu s-au luat nici măsuri preventive ca ţiganii cu cazier să nu poată ieşi din ţară decât în condiţii strict controlate şu cu garanţii că acolo unde vor să ajungă, vor munci şi nu vor fura.
După 1990, primii care au ieşit din ţară au fost ţiganii. După întrarea în Europa şi ridicarea restricţiilor de vize, tot ţiganii au fost cei care, val după val, au invadat Europa. Cu toate semnalele primite de prin ţările unde ţiganii îşi fac de cap, furând, cerşind, practicând prostituţia, traficul cu droguri şi, cel mai grav, comiţând crime, Guvernul României n-a luat nici o măsură, n-a avut decât reacţii palide, timide, de teama de a nu fi acuzat de promovarea unei politici discriminatorie rasial.
Nici măcar castelele cu zeci de turnuleţe, aceşti mastodonţi din beton şi termopan, n-au ridicat semne de întrebare autorităţilor române. De unde au avut bani aceşti ţigani să ridice castele ce costă chiar zeci de miliarde de lei vechi? Nu şi-au închipuit că fură, pe acolo pe unde colindă prin Europa?
Iată că toate aceste, să le zicem toleranţe, ca să nu le numim dovezi ale incompetenţei, acum se răzbună. Se răzbună pe românii cinstiţi, pe tinerii români plecaţi să studieze în străinătate şi care sunt puşi în faţa unor fapte reprobabile comise de conaţionali. Voiam un brad de ţară. Iată că l-am găsit. Ni l-au oferit ţiganii, ducând vestea că românii sunt o naţiune de hoţi, proxeneţi, criminali.
Cred că a sosit timpul ca autorităţile române să revizuiască denumirea de rrom şi să revenim la cea istorică de ţigan. Europa s-a convins care este comportamentul social al ţiganului român. Este momentul ca Guvernul să tranşeze ferm obligaţiile ce revin organismelor neguvernamentale care apără interesele ţiganilor, iar dacă acestea se dovedesc incapabile să controleze comportamentul social al propriei etnii, atunci, Guvernul să conceapă un cadru legislativ care să prevină şi să apere imaginea României, dar şi ţările europene, de criminalitatea ţiganilor noştri.
S-a ajuns în situaţia ca mulţi români să regrete faptul că mareşalul Antonescu n-a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit programul de epurare a naţiei române de racila naţiei ţigăneşti. Sunt idei în fază incipientă şi extrem de periculoase. Nu trebuie să mai trăim un pogrom asupra ţiganilor. Astfel de epurări etnice nu caracterizează naţia română, dar este în obligaţia autorităţilor să ia cele mai severe măsuri pentru a stopa violenţa manifestată de ţigani şi de a se accelera integrarea lor socială, chiar dacă se impun cheltuieli substanţiale de la buget.
Decât să cheltuim bani pe referendumuri inutile şi ambiţii politice, mai degrabă investim pentru a ne salva şi apăra imaginea ţării. Părerea mea!