În momentul de faţă, cetăţeni, conduceri de instituţii, procurori, avocaţi şi chiar judecători cred că, în loc să fie stopată, corupţia din domeniul juridic a luat amploare. Aşa se explică de ce unii procurori consideră fapte, vizibile da natură infracţională, ca neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii şi dau ca soluţie neînceperea urmăririi penale. Recidivişti înrăiţi sunt puşi în libertate de către judecători pe motiv că nu prezintă pericol social, creându-le noi condiţii de a-şi manifesta aptitudine infracţionale iar ei nu ratează prilejul oferit. Însă astfel de soluţii juridice sunt nimicuri pe lângă modul în care se procedează în soluţionarea litigiilor comerciale şi de natură fiscală, mai ales cele ce aparţin sferei executărilor silite.
Între băncile, ca furnizoare de credite, executorii judecătoreşti şi judecătorii specializaţi în litigii comerciale s-au creat anumite filiere de ordin mafiot în care, dacă ajungi să te judeci, eşti terminat. Executorii judecătoreşti, care n-au nici un fel de consideraţie faţă de lege, când vine vorba de executări silite, încalcă toate procedurile legale fără teama de răspundere ulterioară. Însă spaţiul lor de manevre dolosive cel mai larg şi aducător de câştiguri imense pentru ei şi clienţii lor este cel al stabilirii preţurilor de vânzare al bunurilor supuse executării silite. S-a ajuns până acolo ca apartamente ipotecate la bănci să fie executate silit şi vândute la preţuri sub 50% din valoarea lor de piaţă. Când vine vorba de patrimoniul societăţilor comerciale jaful este şi mai mare.
Dacă conteşti executarea silită, ajungi la judecătorii care se cunosc cu executorii. Celor două părţi li se alătură şi avocatul celui care a cumpărat pe chilipir valori de milioane de euro. N-are timp cel ajuns în faţa judecătorului, în speranţa că i se va face dreptate, să se dezmeticească şi procesul se judecă la fond. În astfel de cazuri soluţia este una singură: respingerea contestaţiei celui păgubit. Au fost şi situaţii când executarea silită s-a făcut la preţuri stabilite de experţi nerecunoscuţi legal, preţuri mult subevaluate faţă de preţul pieţei. Este cazul executărilor silite cerute de bănci, care, dacă expertul le-a stabilit un preţ ce le aduce îndestularea faţă de creditul restant urmărit, nu mai sunt interesate şi dacă acesta este la nivelul pieţei libere.
Executorul judecătoresc mai are la îndemână şi un alt mijloc de-al jefui pe cel ajuns la necaz. Publicitatea vânzării bunurilor executate se face la sediul executorului, la sediul judecătoriei unde de obicei nu se încheie nici un act de afişare, nu şi în presa locală sau naţională ori prin cea electronică. Iar această limitare a publicităţii este determinată de înţelegerea dintre executor şi potenţialul cumpărător deja stabilit.
Ministrul Justiţiei a depus deja câteva plângeri penale împotriva unor astfel de executori judecătoreşti corupţi, dar cu un dosar, două nu se stârpeşte corupţia din sistem. Dacă pe executorul judecătoresc, vreun procuror persuasiv îl poate dovedit că este corup şi trimite în judecată, în cazul judecătorilor corupţi aproape că nu se poate face nimic. Ascunşi sub pestelca inamovibilităţii juridice, astfel de judecători sunt la adăpost de abuzurile comise, ei apărându-se că au judecat litera legii în spiritul în care l-au considerat . Iar spiritul a fost să dea o soluţie ilegală, dar în favoarea cumpărătorului şi în dauna celui executat.
Precum la Colegiul Medicilor, unde de fiecare dată vinovat a fost cel decedat pe masa de operaţie şi nu medicul, aşa şi la Consiliul Superior al Magistraturii, nici un judecător reclamat n-a fost găsit vinovat. CSM-ul este în momentul de faţă cel mai bun şi mai sigur avocat al judecătorilor corupţi.
Cele de mai sus nu sunt simple speculaţii. În aceste zile vom dezvălui public un caz de executare silită care va confirma din plin existenţa corupţiei în sistemul juridic românesc.
Spre fericirea multora dintre noi, cei corupţi sau implicaţi în reţele de tip mafiot sunt mai puţini decât magistraţii care-şi fac datoria cu responsabilitate. Dar nu puţine sunt şi cazurile când un judecător dă o soluţie corectă, iar colegii să-i de la instanţele de grad superior i-o infirmă într-un mod brutal, fără vreo jenă şi fără argumente. Aşadar, să facem o distincţie clară între judecătorii corecţi şi cei implicaţi în acte şi fapte de corupţie. Părerea mea!