Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16881
De la 07 Ianuarie 2003
122876948
Editorial

Numărătoarea inversă a început

  • (Ioan Rotundu)
  • 19 June 2007, 23:00
Mircea Geoană pare să se fi hotărât în privinţa Guvernului Tăriceanu. Surse din PSD susţin că s-a luat hotărârea ca între susţinerea Guvernului Tăriceanu şi alegerile anticipate, să fie aleasă opţiunea pentru acestea din urmă. Ieri, PSD-ul a depus în Parlament o moţiune simplă de cenzură pe probleme de agricultură. Este o decizie politică, care nu va duce la căderea guvernului, dar va contribui la erodarea imaginii acestuia. Tot ieri, în Camera Deputaţilor, preşedintele liberal Bogdan Olteanu a procedat mârşav. Uzând de o chichiţă a Regulamentului el a reuşit să evite votarea legii de majorare a pensiilor mici, lege promovată de PSD. Gestul său, total neprietenos la adresa PSD, l-a supărat pe Geoană, care a convocat o conferinţă de presă şi i-a beştelit zdravăn pe liberali.
Practic, Tăriceanu, ai lui miniştri şi parlamentari, fac tot ce este posibil ca să confirme acuzaţiile ce le sunt aduse de către preşedintele Băsescu, acelea de a fi un guvern total incompetent, controlat de o anume grupare reprezentată de Dinu Patriciu, predispus la apărarea intereselor de grup, în dauna intereselor naţionale şi ale întregii societăţi.
Legea votului uninominal a fost trecută într-un con de umbră, propunerea de reducere a numărului de parlamentari este ţinută sub papuc, aparatul guvernamental este supradimensionat şi continuă să fie încărcat cu noi instituţii, în loc a se proceda la o simplificare, bugetul Parlamentului este exagerat de mare, cu investiţii costisitoare şi inutile.
Preşedintele Băsescu tace, stă la soare la Tetirghiol sau pleacă în vizite nesemnificative, dar la toamnă va lansa noi atacuri asupra lui Tăriceanu şi a parlamentarilor liberali şi va cere din nou ieşirea PNL de la guvernare. Numai că, la toamnă, visul său se va împlini fără eforturi deosebite.
În PSD s-a luat decizia ca în septembrie să se introducă o moţiune de cenzură care să ducă la căderea Guvernului Tăriceanu. Iar dacă PSD-ul s-a hotărât s-o curme cu liberalii, nimic nu mai poate salva Guvernul Tăriceanu. Un scop imediat şi de care PDS-ul vrea să profite, este ca în Parlament să se voteze dreptul guvernului ca pe perioada vacanţei parlamentare să emită unele ordonanţe de urgenţă, printre care şi una de rectificare bugetară.
PSD-ul doreşte această rectificate pentru ca judeţele să beneficieze de nişte sume de bani, în jurul a două milioane de euro, cu care să mai cârpească anumite nevoi. Ori, obţinând această concesie guvernamentală, social-democraţii vor avea un ascendent politic cu care să intre în campania electorală a alegerilor anticipate pe care le vor provoca la toamnă. Se pare că PSD-ul primeşte tot mai serioase semnale din teritoriu cum că imaginea partidului se îmbunătăţeşte. Pe fondul secetei, a pensiilor mici, pe fondul inexplicabilei situaţii că economia este în continuă creştere, iar nivelul de viaţă al românilor în scădere, PSD-ul crede că-şi va recâştiga electoratul pierdut.
Iată de ce social-democraţii au declanşat numărătoarea inversă pentru Guvernul Tăriceanu, făcându-i pe plac, fără să vrea, preşedintelui Băsescu.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Societatea Relad se încăpăţinează să nu dea curs cererii OJPC
Numărul bolnavilor de diabet creşte de la o lună la alta
„Muguri de tezaur pentru tinerii de la sate” la final
Elevii interesaţi să muncească în vacanţă
Botoşăneni urmăriţi internaţional, extrădaţi
Poliţist beat, implicat într-un accident rutier
Trei permise de conducere ridicate şoferilor beţi
Comentariu la comentarii (CXXV)
(Ioan Rotundu)
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 20 iunie
Anunţ angajare
Sondaj de opinie necosmetizat
Dorinţă nebună… nebună
Mititeii din vechime
Horoscop
Zicale ale negrilor din SUA
Preşedintele Conţac zoreşte primarii să facă strategii de dezvoltare
Doleanţele pensionarilor împărtăşite de şefii judeţelor
Au ieşit în stradă, dar n-au obţinut nimic
Bani sunt, voinţă este, mai trebuiesc proiectele
Vasilescu invită parlamentarii la horă, dar ei se codesc
Concediile şi vacanţa aerisesc transportul în comun
„Buzunarul cu pâine” se va juca la Avignon
N-au primit botezul electoratului, dar vor cele mai importante funcţii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog