Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 9 Iunie 2008

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6480 lei
1 USD = 4.0896 lei


Număr accesări
Astăzi:
7806
De la 07 Ianuarie 2003
65156238
Editorial

Panică în rândul unor primari

  • Ioan Rotundu
  • 8 June 2008, 23:00
Cu ceva timp în urmă, mai exact în 21 aprilie, am scris un reportaj intitulat „Vor ieşit din primărie, doar pe năsălie”. În acel reportaj consemnam numele unor primari de comune ce băteau la poarta celui de-al patrulea mandat. Scris înaintea declanşării campaniei electorale propriu-zise, afirmaţiile mele de atunci se bazau pe faptul că în acele comune electoratul stă cuprins de inerţie şi ancorat în atmosfera vremurilor „iepocii de aur”.
Mă bucur că rezultatele obţinute de către aceşti primari, despre care eu credeam că vor ieşi din primărie doar pe năsălie, au evidenţiat din partea electoratului, considerat pasiv, o dorinţă de schimbare. Probabil sătui să tot asculte ani la rând vorbe fără noimă, cetăţenii acestor comune s-au radicalizat, s-au revoltat pe ei însuşi şi au trecut la „curăţenia de primăvară”.
Vasile Savin este unul dintre primarii care vin din vechiul sistem. Înainte de 1989 a fost primar la Vorniceni, după 1990 a revenit în comuna natală Cordărenii, iar din 1996 n-a mai deţinut altă funcţie decât cea de primar. Cine-şi mai aduce aminte, în 1996, la alegerile parlamentare, Televiziunea Română a oferit premiu un tractor. Premiul urma să-l primească acea comună care va încheia prima votul înainte de ora de închidere iar sătenii vor vota în procentul cel mai mare. Ei bine, comuna Cordăreni a obţinut acest premiu, oamenii venind la vot de cu noapte şi votând cu Iliescu. Iliescu n-a ieşit preşedinte, dar Primăria Cordăreni a primit tractorul.
Social-democrat, nici nu se putea altfel, primarul Saviuc a făcut şi n-a făcut lucruri deosebite pentru comună. Cert este că sătenii vor o schimbare, iar Saviuc n-a mai ieşit primar din turul întâi, cum era obişnuit. Se va lupta în turul doi cu viceprimarul liberal, un tractorist de soi ce şi-a propus să-i ia locul. Şi are şanse!
Peste deal, la Corlăteni, avem un alt primar ce vine din vremurile apuse. Constantin Gavril, şi el social-democrat, reinvestit primar din 1992, se află într-o stare de prostraţie. El nu-şi poate reveni şi nu-i vine a crede că n-a mai ieşit primar din turul I. Un tânăr social-democrat de vreo 25 de ani i-a încurcat rău de tot socotelile. Nici turul II nu se anunţă a-i fi favorabil, tânărul având prima şansă.
La Văculeşti, social-democratul Corneliu Tudoruţă, şi el „uitat” de electorat în funcţia de primar, nu şi-a reînnoit mandatul din turul I, iar turul II numai semne bune n-are pentru el. Un democrat-liberal îi suflă în coastă, şi îi suflă extrem de fierbinte.
Probleme mari are şi primarul social-democrat de Copălău, Mihai Baltă. Omul, obişnuit să fie primar din perioada comunistă, a continuat să fie şi după 1990. Alegerile pe care le-a parcurs până în prezent nu i-au creat emoţii. Turul I îi înnoia mandatul. Acum nu poate crede că se va lupta în turul doi cu un liberal. Se simte trădat de concetăţeni şi nu poate înţelege de ce, că le-a vorbit tot timpul frumos şi calm. La capitolul fapte a stat prost, mai ales că de când Malaimare şi-a ridicat mâna de pe Festivalul usturoiului, evenimentul anual ce, prin amploarea ce-o luase ajunsese cunoscut în întreaga lume, a dispărut definitiv şi într-un mod ruşinos pentru primar. Şi Baltă stă cu bagajul la uşă, riscând să părăsească clădirea nouă a primăriei, care nu pare să-i fi purtat noroc.
Mai sunt şi alţi primari care stau cu bagajele la uşă, nevenindu-le a crede că trebuie să se lupte într-un tur II, ei fiind obişnuiţi să câştige din prima. Fenomenul în sine este important. La nivelul judeţului Botoşani se simte un curent novator. Electoratul rămas în hibernare şi după 1990 s-a trezit la viaţă. Nu mai vrea primari nişte relicve comuniste. Se vrea primari tineri, capabili să înţeleagă aquisul comunitar, pricepuţi în a aduce în comună banii europeni. Dacă primarii de modă veche, care vin din vremurile de demult, vor pierde alegerile şi în turul doi, nu-mi va părea rău că am greşit supraevaluându-le potenţialul politic şi am subapreciat dorinţa de schimbare a alegătorilor din aceste comune. Suntem pe cale de a ne revigora conştiinţa socială, de a simţi nevoia să ne implicăm în viaţa comunitară, să nu mai lăsăm pe alţii să ne hotărască viitorul. Ceea ce cred că este bine. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (3)]


  
Comentariul comentariilor (CXXXI)
(Ioan Rotundu)
Nevastă descurcăreaţă
Horoscop
Program Tele'M Botoşani luni, 9 iunie
„Micii Pompieri”
Poliţia Comunitară vrea să se apropie de cetăţeni
Deşi pensionaţi, mai vor la catedră
Visul lui Epuraş s-a împlinit
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Omul vrea să devină latifundiar
Maia Morgenstern joacă la Botoşani
Botoşănenii au dat startul la Turul de Ciclism
Pe urmele lui Eminescu în pelerinaj
Paul Onişa are loc la PD-L
Ne suspectează că luăm mită electorală
Anunţ important
Escroaca hălăduieşte prin Italia, fraieriţii plâng la Dângeni
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!