Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Decese
Religie
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13129
De la 07 Ianuarie 2003
122898778
Editorial

Pasărea PSD pe limba ei piere

  • Ioan Rotundu
  • 8 December 2014, 23:00
În loc să-şi revină după duşul tras în alegerile prezidenţiale, liderii PSD se afundă tot mai mult în vechile lor metehne, una declarând şi alta făcând. Ieri, la vârful PSD-ului a avut loc şedinţa de Birou Permanent.
În cadrul şedinţei, pe lângă problema bugetului s-a discutat şi aspecte legate de imaginea partidului, respectiv cum se poate scăpa de eticheta de comunişti, de partid protector al baronilor locali şi ai celor corupţi.
Este greu să schimbi imaginea unui partid care s-a construit vreme de 25 de ani prin fapte ce i-au atras aceste etichete de care acum vrea să scape. Să ne amintim de vorbele premierului Victor Ponta din campania electorală prezidenţială când la o întâlnire cu baronii locali le-a spus acestora că dacă nu va fi ales preşedintele României „Scapă cine poate!”. Era un mesaj neîndoielnic că Ponta dorea să ajungă preşedintele ţării tocmai din nevoia baronilor de a fi protejaţi de asaltul procurorilor de la DNA.
Nu numai că baronii au rămas descoperiţi în faţa DNA, Ponta necâştigând alegerile, dar însuşi premierul are probleme cu DNA-ul din cauza blocării dreptului la vot a românilor din diaspora. Aşa că îndemnul lui către baronii locali „Scapă cine poate!” este valabil şi pentru el.
Ieri, la şedinţa de Birou Permanent, Ponta a încercat să dea românilor mesajul că este decis să lupte împotriva corupţiei, aşa că l-a exclus din partid pe proaspătul arestat preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, migrat recent de la PNL la PSD în baza celebrei ordonanţe de urgenţă care a permis migrarea aleşilor locali, primari, consilieri locali şi judeţeni, către PSD.
Cu o floare nu se face primăvara, cu excluderea unui corupt neavenit sub cupola PSD nu scapă partidul de eticheta de parttid protector al corupţilor. Cel puţin la Buzău, DNA-ul a masacrat conducerea PSD arestându-l pe fostul prefect, acum pe preşedintele CJ iar primarul oraşului, un anume Boşcodeală, care este şi preşedintele Organizaţiei judeţene PSDD, este cercetat în cel puţin patru dosare de corupţie. Pe aceştia PSD-ul nu i-a exclus, semn că protejează doar corupţii proprii nu şi cei veniţi din alte partide.
Cum vrea Ponta să-i convingă pe români că partidul pe care-l conduce se delimitează de corupţii aflaţi deja în ancheta DAN sau trimişi în judecată când chiar unul dintre adjuncţii săi, vicepremierul Liviu Dragean, este judecat pentru corupţie şi abuzuri? Iată dovada că liderii PSD continuă să manipuleze opinia publică prin declaraţii, faptele lor demonstrând contrariul.
Avem un şir lung de lideri ai PSD de prim rang care sunt arestaţi sau cercetaţi precum Viorel Hrebenciuc, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu etc. care sunt menţinuţi membri activi ai partidului, găselniţa lui Hrebenciuc cu autosuspendarea fiind una de diversiune politică practicată şi pe la alte partide.
Şi se mai pune la cale o diversiune. Sebastrian Ghiţă, cel care a cerut excluderea din PSD a preşedintelui fondator Ion Iliescu ca partidul să scape de eticheta de comunişti şi care a trebuit să demisioneze din PSD în urma acestei declaraţii, a anunţat că va fonda un nou partid de stânga, un partid care să nu mai poată fi etichetat comunist şi corupt.
Te umflă râsul de o aşa decizie. Sebastian Ghiţă este el însuşi un personaj controversat, un îmbogăţit pe căi necinstite şi ajuns mogul de televiziune folosind corupţia ca rampă de lansare.
Desigur, Ghiţă nu s-a apucat din capul său să fondeze un nou partid de stânga. Are el un plan din care face parte o gaşcă politică asemenea lui care va migra de la actualul PSD către proaspătul partid menit să-i facă pe români să creadă că Ghiţă este acel mesia politic atât de aşteptat de români vreme de 25 de ani.
Nimic nu va putea spăla PSD-ul de eticheta de partid comunist şi protector al corupţilor, nici măcar crearea unui partid pui învelit în scutece noi, câtă vreme liderii politici fondatori sunt aceleaşi personaje dubioase care au agonisit averi uriaşe furând şi înşelând statul, manipulându-i pe români să voteze într-un anumit mod, sabotând statul de drept ori de câte ori instituţiile acestuia le stau în calea prosperităţii lor prin mijloace necinstite.
Pasărea pe limba ei piere iar PSD-ul legat de gât cu eticheta de partid comunist şi corupt. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Aşteptările ginecologului
Pulpa impanata la cuptor
Horoscopul zilei
Anunţ URBAN SERV
Penitenciarul Botoşani: Comunicat de presă
Victor Ponta il contreaza pe Gabriel Oprea "interes national": Impozitarea marilor averi in varianta UNPR e inaplicabilă
Procurorii DIICOT fac perchezitii intr-un dosar privind posibila delapidare a SIF Banat-Crisana si SIF Muntenia
Actiunile celor doua SIF-uri au fost suspendate de la tranzactionarea pe Bursa
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Constitutiei
Procesul de revizuire a Constitutiei trebuie desavarsit in perioada urmatoare
Rasturnare de perceptie dupa alegeri - majoritatea romanilor considera ca Romania se indreapta intr-o directie buna
Expertii Comisiei Europene incep luni ultima evaluare in cadrul MCV inainte de publicarea raportului de tara
Ce probleme sunt pe agenda discutiilor despre justitia romaneasca
Cod galben de ploi abundente, ninsori si polei in mare parte a tarii
Stefan Zoller, fost sef al EADS, pus sub acuzare in dosarul privind darea de mita in Romania
Autoritatea Electorala a transmis DNA mai multe documente in cazul alegerilor din diaspora
Botoşani: Cine din Primărie îl protejează pe juristul beţivan Marcu?
Un fost deputat cautat de Politie in Romania traieste in SUA ca proprietar de aerodrom si da interviuri (investigatie de Robert Turcescu)
Patriarhul Daniel le cere senatorilor sa respinga initiativa legislativa a lui Remus Cernea de eliminare a Religiei ca ora obligatorie in scoli
Majoritatea PSD din Senat l-a votat pe baronul de Dambovita, Adrian Tutuianu, in Consiliul National de Integritate, institutia care verifica activitatea ANI
Florin Ţurcanu nu se teme de ancheta DNA
Iluminatul festiv, un eşec al administraţiei locale
Învăţaţi să-şi apere casele de incendii
Condoleanţe din partea Seminarului Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog