Practic, recalcularea pensiilor este un alt motiv pentru care românii nu trebuie să mai voteze cu candidaţii PDL. Dar nu acest aspect vreau eu să-l aduc în discuţie. De la el doar pornesc spre a aduce în atenţia publică alte evenimente, care se consumă nebăgate acum în seamă, dar care peste timp ar putea să ne coste enorm, chiar unitatea statală. Ca să se menţină la putere, chiar şi în condiţiile când a demonstrat întregului popor că nu este capabil să gestioneze criza economică, Guvernul Boc, împins de la spate de preşedintele Băsescu, a făcut o serie de concese extrem de periculoase.
O concesie, şi cea mai periculoasă, a fost acceptarea la guvernare a UDMR. Poate că ar fi fost de înţeles un asemenea gest politic dacă nu s-ar fi acceptat ca oamenii UDMR-ului să fie înnobilaţi cu rang de ministru. Şi nu la orice minister, ci la trei dintre cele mai importante pentru existenţa naţiunii ca popor de sine stătător în aria sa geogr5afică dată de istorie.
Ministerele Sănătăţii, al Mediului şţi al Culturii au foist date pe mâna celor mai aprigi duşmani ai statului român: ungurii.. Se s-a întâmplat de când ungurii conduc România?
La Sănătate ministrul Cseke Attila zice că face reformă. Numai că reforma sa este un genocid la adresa românilor. Sunt desfiinţate spitale, sunt desfiinţate institute naţionale de cercetare în domeniu, sunt comasate spitale universitare care au deja un brand internaţional pentru a-şi pierde identitatea iar bolnavii de rând au fost puşi la coplata serviciilor medicale, aşa că nu mai ajung la medic, ajung la preot să le citească stâlpii.
Ministerul mediului, László Borbély, a impus românilor o taxă de mediu asupra autovehiculelor second-hand că au ajuns maşinile noi să fie mai ieftine. Taxa este bine gândită. Ea îi trimite pe români la bulgari, că-i mai ieftin de înmatriculat o maşină second-hand. România pierde anual sute de milioane de euro, bani care intră în visteria Bulgariei. Iar ministrul Borbely se bucură de răsfăţ la sânul UDMR, acest iad politic pentru români.
Însă cel mai grav şi mai grav mi se par a fi faptele ministrului Culturii, Kelemen Hunor. Sau mai bine zis lipsa faptelor sale.
În 15 ianuarie 2011 România a sărbătorit pentru prima dată Ziua Culturii Naţionale, zi care se identifică cu omagierea naşterii poetului Mihai Eminescu.
Ministrul Culturii, care ar fi trebuit să fie în fruntea evenimentului, n-a avut nici o porezenţă publică în susţinerea sărbătorii. Pur şi simplu n-a existat pentru aşa o sărbătoare.
Azi sărbătorim 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, zi istorică care marchează începutul erei moderne pentru români şi împlinirea visului secular de unire teritorială, că de limbă şi cultură am fost uniţi de când ne-a unit sub sceptrul său regele Burebista.
Nici de această dată ministrul maghiar n-a avut ieşiri publice pregăgtitoare şi nici azi de a onora vreo întrunire publică. Nu cunosc din istoria vreunui stat civilizat ca zilele sale naţionale să nu fie onorate şi cinstite de ministrul său de Cultură. România este singurul stat din Europa şi din lumea întreagă unde ministrul Culturii nu onorează cu prezenţa astfel de evenimente naţionale de prim rang ca importanţă istorică.
Acesta este preţul puterii pe care premierul Boc, preşedintele Traian Băsescu şi PDL-ul au înţeles să-l plătească pentru a rămâne la guvernare. Este un preţ al ruşinii şi al trădării naţionale. Aceşti oameni ar trebui judecaţi pentru faptele lor, fapte care depăşesc orice imaginaţie şi care intră nu numai sub incidenţa legii constituţionale dar ridică şi mari semne cu privire la sănătatea lor mintală. Părerea mea!