Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 23 Iulie 2010

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Pamflet
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.5990 lei
1 USD = 3.8912 lei


Număr accesări
Astăzi:
110
De la 07 Ianuarie 2003
53535326
Editorial

„Programul Nicolaescu” are multe necunoscute

  • Ioan Rotundu
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a iniţiat un program de naţional de sănătate, urmând ca întreaga populaţie a ţării să fie supusă unor analize medicale. Programul are menirea de a se stabili cam de ce boli suferă românii şi cum vor putea fi mai bine diriguiţi banii din sănătate, astfel încât să acopere în întregime nevoile. La prima vedere, iniţiativa ministrului pare un demers sincer în interesul sănătăţii cetăţeanului contribuabil.
Numai că modul în care s-a gândit derularea acestui program ridică multe semne de întrebare. În primul rând, întreaga operaţiune de a supune populaţia ţării analizelor medicale în decurs de un an, adică anul 2007, va compromite din start întreg programul. Dealtfel, comentatorii de pe site-ul Jurnalului online au şi remarcat faptul că termenul stabilit este imposibil de a fi respectat.
Un calcul simpli ne arată imposibilitatea ca programul să poată fi dus la îndeplinire, cel puţin la nivelul judeţului Botoşani. Exceptând populaţia cu vârsta de până la trei ani, care nu va fi supusă analizelor, rămâne la nivel de judeţ ca circa 440 mii de cetăţeni cu vârste diferite să fie supuşi analizelor. Cu laboratoarele din spitale şi cele particulare, numărul acestora se ridică pe la 15.
Aceasta ar însemna cam o medie de 29,3 mii de analize anual. Împărţite la cele 21,25 zile lucrătoare lunare, rezultă o medie zilnică de 1.378 analize, adică 2,87 analize pe minut, dacă se lucrează la foc continuu. Este firesc să ne întrebăm ce fel de analize se pot face în acest interval de timp? Care va fi calitatea lor? Să nu uităm că în paralel cu analizele pentru populaţie, laboratoarele vor trebui să acorde prioritate analizelor de laborator pentru persoanele internate.
Preţul unei analize efectuate în cadrul programului propus de ministrul Nicolaescu este de 500.000 lei vechi. La nivel de judeţ, aceasta înseamnă că în cursul anului 2007 se vor cheltui 220 miliarde lei vechi. Bani mulţi, la care vor râvni şi mai mulţi. Pentru că laboratoarele medicale existente nu vor putea face faţă valului de analize, este de aşteptat să apară noi laboratoare.
Deja sunt persoane, din domeniul medical bineînţeles, care se pregătesc să înfiinţeze aşa-zisele laboratoarele de conjunctură. Vor fi nişte laboratoare cu un minim de dotări, dar a căror patroni se vor înfrupta din banii destinaţi programului. Cât priveşte calitatea analizelor, nu mai putem discuta de o astfel de pretenţie.
Vor fi efectuate nişte analize de mântuială, pe baza cărora nici medicii nu vor avea curajul să pună diagnostice. Dar va apărea un alt fenomen. Fie corecte, fie greşite analizele pot reliefa că persoana în cauză suferă de o anumită boală. Iar pentru certitudinea deciziei medicale, cu siguranţă i se vor cere noi analize.
De această dată plătite de pacient. Aceasta ar fi una din consecinţele nefaste ale programului. O altă consecinţă va fi imposibilitatea încadrării în termenul de un an. Depăşindu-se anul, persoanele care nu vor reuşi să-şi facă analizele riscă să suporte consecinţele legii. Adică să nu mai beneficieze de acte medicale gratuite.
După modul în care a fost lansat, este de aşteptat ca derularea programului să se împotmolească. Va fi consecinţa pripei, a lipsei de gândire pragmatică a iniţiatorilor programului. Ceea ce nu este o noutate pe la noi, ci un mod obişnuit de a acţiona de mântuială.
JD 7.11.2006 – format electronic

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]

 

  
Horoscop
Bancul zilei: Bestia de soacră-sa
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Adevăratele pârjoale moldoveneşti
Viza pentru moldoveni… pagubă-n buzunarul unor botoşăneni
Executare silită supravegheată discret de anumite autorităţi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!