Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
21545
De la 07 Ianuarie 2003
122881612
Editorial

Şarlatani profesionişti

  • 6 December 2011, 23:00
De-o vreme şi parlamentarii Puterii şi cei ai Opoziţiei se hârâie reciproc privind comasarea celor două Camere parlamentare într-una şi reducerea numărului de parlamentari sub 400. Apoi s-au mai atacat reciproc pe seama votului uninominal, mixt sau ce le-o mai fi trecut lor prin cap.
Iar Opoziţia, ca să fie mai cu moţ, a anunţat că va declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. În replică, Gheorghe Flutur a anunţat că la alegerile de la anul nu va mai fi permisă candidatura la mai multe funcţii.
Din toată această ceartă politică de mahala n-a ieşit nimic favorabil nouă, ci numai lor. Şarlatani de profesie, politicienii, fie la Putere sau în Opoziţie, când vine vorba de viitorul şi privilegiile lor se înţeleg de minune.
Puterea a anunţat, spre bucuria tuturor parlamentarilor, că nu va mai opera reducerea numărului acestora, pentru că de pe urma acestie măsuri ar câştiga UDMR-ul, Aşa că, deveniţi subit naţionalişti şi mari patrioţi, parlamentarii Puterii fac pe plac celor din Opoziţie, nu mai unifică cele două Camere şi nici nu va reduce numărul de parlamentari.
Opoziţia, care de două săptămâni se screme ca să găsească motive de suspendare a preşedintelui Băsescu, face şi ea o concesie Puterii, Victor Ponta a anunţat că va strânge numărul legal de semnături prin care românii să-l suspende pe preşedinte şi nu Opoziţia. Adică vor să scoată castanele din foc cu mâna noastră, pentru că nu se vor aduna niciodată 5,2 milioane de semnături cât ar fi nevoie ca să fie suspendat preşedintele Băsescu.
Nici cu votul uninominal în formă aritmetică nu se mai ameninţă cei de la Putere cu cei din Opoziţie, Votul uninominal aritmetic ar aduce în Parlament numai pe cei care ar aduna numărul cel mai mare de voturi în Colegiu. Dar la alegerile din 2008 s-a constatat că dacă se aplica această formă de vot, Tăriceanu şi Antonescu, de exemplu, na-r mai fi intrat în Parlament, ei clasându-se pe locul III în Colegiul unde au candidat
Ca să nu aibă surprize, şi Puterea şi Opoziţia vor lăsa sistemul de vot aşa cum este el, ca să poată fi aduşi în Parlament şi cei pe care poporul nu-i vitează, dar sunt utili partidului.
Cu interdicţia ca o persoană să candideze la mai multe funcţii, dacă s-ar aplica, s-ar curăţa un pic alegerile de şarlatani şi şarlatanii. Pentru că, aşa cum este în prezent, o persoană candidează la primar dar şi primul pe lista de consilieri locali şi pe un loc eligibil ka judeţ. Din trei variante tot prinde una, aşa că nu va ieşi în pagubă pentru chirpicul de bani dat partidului din care face parte.
Eu sunt convins că nu se va aplica această interdicţie, Ea ne-a fost servită ca să ne îmbrobodească cât sunt ei de dornici de a primeni clasa politică. O primenesc, dar în stil Caragiale, adică să se schimbe pe ici pe acolo dar să nu fie eliminat niciunul dintre ei.
A mai ameninţat Opoziţia că dacă Guvernul Boc comasează alegerile, toţi parlamentarii lor se vor retrage din Parlament. Sunt convins că alegerile se v or comasa, dar parlamentarii Opoziţiei nu vor pleca. Mai au un an de mandat şi multe de profitat de pe urma lui, Vor găsi ei motive să ne aburească de ce nu pleacă din Parlament, aşa cum au declarat.
Şirul exemplelor de şarlatanii şi şarlatani ce formează actuala clasă politică poate continua, Din păcate, noi vom fi puşi în situaţia să alegem tot între ei, Doar că vom schimba un nume de şarlatan cu altul, Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Caricatura zilei
Reţeta zilei: Babe fără lapte
Bancul zilei: Despărţire de soacră
Odiseea omenirii V
Focuri scăpate de sub control
Ceartă cu scântei la Adăşeni
Forţele speciale ale Ministerului de Interne au fost scoase pe străzile Moscovei
pentru "asigurarea securităţii" cetăţenilor
USL va încerca să strângă 5,2 milioane de semnături pentru suspendarea preşedintelui Băsescu
O serie de politicieni germani denunţă un complot american împotriva Zonei Euro
Preşedintele Chinei, Hu Jintao, cere Marinei să fie gata de luptă
De ce PCRM va participa la alegerea preşedintelui
"Ddin suflet pentru suflet"
Senatorii îi salvează de la necaz pe „haretieni”
Botoşani: Numărul redus al elevilor reduce numărul profesorilor
IŞJ: Elevi de gimnaziu cercetaţi pentru profanare de morminte
Botoşani: Licean salvat de medici din coma alcoolică
Lansare de carte Cristian Bâdiliţă
A umplut ghetuţele unor copii din Ungureni
Botoşani: Ionel Oniciuc pune „biciul” pe angajaţii chiulangii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog