La intrarea în sală, prefectul şi-a aruncat privirea asupra ziariştilor şi a constatat prezenţa unei noi persoane. Era acelaşi Marian Moroşan. Întrebat pe cine reprezintă, prefectul l-a poftit afară din sală, pentru că nu avea acreditare. Fără îndoială că gestul prefectului a fost corect. Cu ceva timp înainte au fost anunţate toate redacţiile botoşănene să-şi acrediteze reporterii pe lângă Instituţia Prefectului, în caz contrar orice altă prezenţă fiind neavenită.
Însă partea ce-a mai urâtă a actului s-a consumat după conferinţa de presă, când, ziariştii prezenţi, s-au dat în linguşiri atât pe lângă prefect, cât şi pe lângă Hruşcă, dezavuându-şi colegul, pe Moroşan, nescoţându-l din hoţ şi puşcăriaş. De unde atâta ură împotriva lui Moroşan? Simplu. Am mai spus-o şi o repet, Moroşan este un bun ziarist de investigaţii şi anchete. Cât timp a fost la Jurnalul, colaborator al meu, a avut posibilitatea de a-şi pune în valoare talentul fără a stârni prea multe reproşuri publice, în afara atacurilor venite pe Internet chiar din partea colegilor de breaslă. L-am ferit pe Moroşan de a scrie materiale ce implicau aspecte de etică şi moralitatea vieţii, dirijându-l spre acele activităţi ce i se potriveau şi-l caracterizează.
Colegii care ieri s-au manifestat virulent la adresa sa nu sunt şi nu vor fi în stare să ducă până la capăt o anchetă şi să pună concluziile printr-un material jurnalistic. Ei sunt, în opinia mea, reporterii papagali. Adică acei reporteri care ajung în birourile unor instituţii ale statului, unde, şeful sau ofiţerul cu presa, le dictează fel de fel de stupizenii, pe care ei le notează conştiincios în carneţel şi le reproduc apoi, cuvânt cu cuvânt, în calculatorul din redacţie. Nu gândesc ceea ce scriu, nu interpretează faptele în contextul problemei adusă în discuţie, n-au opinie proprie şi nu consemnează aspectele critice sau negative din activitatea celor intervievaţi.
Ei, bine, aceşti reporteri papagali au izbucnit ieri, refulându-şi întreaga neputinţă profesională prin a-l înjosi pe Moroşan, linguşind-i pe puternici. Urâtă atitudine, foarte urâtă! Că Moroşan a scris despre Hruşcă lucruri neadevărate, este problema lui Hruşcă să se răfuiască cu el, inclusiv antrenându-l într-un proces de calomnie. Că Moroşan, cu tupeu, s-a prezentat la conferinţa de presă organizată de prefect, era dreptul prefectului şi al lui Hruşcă, în calitate de consilier prefectural pe probleme media, să-l dea afară din sală pe Moroşan. Dar, să arunce cu piatra acei reporteri care nu sunt cu nimic mai breji ca el, mi se pare o ticăloşie de netolerat.
Moroşan a părăsit sala cu lacrimi în ochi. Pedepsit odată de lege pentru greşeala vieţii lui, ieri a fost pedepsit (a câta oară oare?), într-o formă extrem de agravantă, de chiar colegii săi. Legea ne interzice să-l mai facem hoţ pe cel care şi-a ispăşit pedeapsa. Prin ispăşirea pedepsei el şi-a recăpătat poziţia socială avută înainte de-a fura. Tocmai aceasta-i şi justificarea pedepsei aplicate şi izbăvite. Dar când acest drept social îţi este încălcat de chiar cei puşi să ţi-l apere, câinele de pază al societăţii care este presa, ce încredere mai poţi avea în valorile democraţiei.
Îl cunosc bine pe Moroşan. El a plecat cu sufletul încrâncenat, izolat de breaslă, fără vreun sprijin de la cineva. Căci unde lucrează acum Moroşan, mediu-i este ostil, fără un sprijin moral sincer. Dacă şefii lui voiau să-l protejeze cu adevărat, nu-l lăsau să scrie în cadrul acţiunii Voci curate, de demascare a ziariştilor ce-au făcut poliţie politică. Statutul său social nu-i permit astfel de scrieri. Moroşan plăteşte tributul talentului său, suportă ura şi gelozia profesională a colegilor iar unii ziarişti locali nu s-au ridicat cu nimic deasupra racilei noastre naţionale de a omorî capra vecinului. În presa locală mai există cel puţin încă un ziarist care a făcut puşcărie.
Mă refer la Lucian Alecsa, editorialist la Evenimentul de Botoşani, care a fost condamnat şi încarcerat pentru furtul unor cantităţi de cartofi de la fostul IAS Cătămărăşti Deal. Alecsa o face pe-a lupul moralist. Prin editorialele scrise el dă, şi ne dă, lecţii de comportament social. Însă o face aşa de anost, încât, în afară de el, despre scriiturile sale se spune că mai sunt citite, eventual, de colegi şi şefii săi. Neatrăgând atenţia publică asupra sa, Alecsa scrie în anonimat, spre deosebire de Moroşan, care a îndrăznit să se ia pieptiş la luptă cu corupţia. În pilda biblică, revoltaţii n-au aruncat cu piatra, ştiindu-şi conştiinţa încărcată. Ieri, cei care au aruncat cu piatra, au crezut că fac o demonstraţie a conştiinţelor curate. N-au făcut decât să demonstreze contrariul! Vae victis!