Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 14 Septembrie 2018

Politică
Editorial
Învăţământ
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Anchete
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6669 lei
1 USD = 4.0761 lei


Număr accesări
Astăzi:
1055
De la 07 Ianuarie 2003
63898866
Editorial

Sodoma şi Gomora în varianta românească a PSD-ului

  • Ioan Rotundu
  • 13 September 2018, 23:00
Guvernul PSD a decis, prin voinţa liderului suprem Liviu Dragnea, să cheltuiască 100 milioane lei pentru un referendum, bani mulţi, adică costul a vro 3 spitale moderne, a vreo 40 de şcoli sau grădiniţe în locul celor aflate în prag de prăbuşire sau, de ce nu, , reabilitarea a 100 km de drumuri naţionale, că tot dăm prin gropi din ce în ce mai mari şi mai adânci de la un an la altul.
Este vorba de referendumul Coaliţie pentru Familie, o acţiune de propagandă politică a PSD-ului efectuată într-o combinaţie stranie cu slujbaşii Bisericii care perorează la slujbele din biserică despre faptul că suntem în prag de Apocalipsă. Vin homosexualii peste noi, ne distrug familia tradiţională, iar bunul Dumnezeu, care are şi El o limită a răbdării, ne va trimite foc şi pară pentru a ne arde aşa cum i-a ars pe cei din Sodoma şi Gomora. Ca vorbele lor să aibă mai multă greutate, unii preoţi citesc cu voce tunătoare pasajul respectiv din Biblie, încheind cu Apocalipsa în care scrie negru pe alb că focul va veni de la Răsărit.
Afirmaţia cu Răsăritul ne bagă niţel în ceaţă. Pentru evreii din Israel, unde localizează Biblia că ar fi existat cetăţile Sodoma şi Gomora, răsăritul înseamnă Iranul care se străduieşte de ani de zile să făurească o bibilică atomică cu care să împlinească prevestirea din Apocalipsă, scăpând astfel de duşmanii lor de moarte evreii.
Dacă ne referim la România, preoţii preferă să treacă sub tăcere că la Răsăritul nostru stau ruşii, creştini ortodocşi, puritani şi ei cu privire la viaţa de familie, iuţi la mânie când vine vorba de homosexuali, mai ales după câteva stacane de votcă. Ruşii au bomba atomică, noi i-avem pe homosexuali şi pe deasupra şi pe cei din SUA ajunşi pe meleagurile româneşti via NATO. Să fie ei cei care ne vor scăpa de homosexuali? Preoţii nu spun nimic pentru că nici Dragnea nu le-a jalonat calea discursului biblic.
Un singur lucru este clar. Babele, moşnegii, cei care au trecut prin şcoală ca gâsca prin apă, se vor conforma cu sfinţenie cerinţei preoţilor de a merge la vot. N-au habar ce votează dar dacă preotul le-a spus să pună ştampila pe „Da”, aşa vor face, aşteptând apoi răsplata în Rai.
Filozoful german Imanuel Kant spunea că un popor lipsit de educaţie este uşor de manipulat. Ştie PSD-ul şi Biserica ce ştie, că nu degeaba PSD-ul, prin reformele sale asupra învăţământului românesc l-a distrus în cea mai mare parte iar elevii nu mai învaţă nimic, nici măcar cum se cheamă ţara în care trăiesc.
Cum cei needucaţi nu sunt majoritari în ţara noastră, ar fi de aşteptat ca referendumul să nu poată fi validat. Dar 100 de milioane de lei se va duce pe apa sâmbetei. Credeţi că cei care vor merge la referendum să spună „Da” realizează că de fapt îşi fac un mare rău, lor şi nouă? Sunt prea hipnotizaţi de propaganda PSD să poată gândi ce se ascunde de fapt în spatele acestui referendum.
Iată ce spune judecătorul Cristian Danileţ (foto), fost membru CSM, un magistrat cunoscut a fi de o competenţă de top: „Paragraful 42 din Decizia 580/2016 a Curţii Constituţionale a României spune clar că în Constituţia actuală prin căsătorie se înţelege numai uniunea dintre bărbat şi femeie, iniţiativa de revizuire neacordând şi nereducând vreun drept, ci fiind doar o precizare a sintagmei „între soţi”. Or, deciziile CCR sunt obligatorii, interpretarea dată de Curte fiind oficială şi având aceeaşi putere ca şi Constituţia. Cu alte cuvinte, chiar dacă Constituţia nu va fi revizuită cum doresc acum cei 2,7 milioane de semnatari ai iniţiativei, în România nu este şi nu va fi posibilă căsătoria între persoane de acelaşi sex.”.
Aşadar, referendumul, de va fi validat, nu modifică nimic. Panaramă politică românească marca PSD care costă poporul român 100 milioane lei.
Este limpede că în spatele acestui referendum se ascunde cu totul altceva. Mie frică să nu aflăm prea târziu şi să nu mai putem face nimic pentru a opri ofensiva penaliştilor şi impostorilor aflaţi la putere asupra libertăţilor noastre.
Cât despre ameninţările preoţilor cu repetarea scenei biblice cu Sodoma şi Gomora, avem de fapt o poveste ca multe altele menite să-i sperie pe creştini cu pedeapsa lui Dumnezeu, dacă nu ascultă şi nu fac ce le spun şi cer preoţii. Iar ce le cer preoţii sunt numai împliniri ale nevoilor lor. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]


  
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Horoscopul săptămânii 10 – 16.septembrie 2018
Lumea lu' Rotundu: Centenarul Unirii - Ungureni II
Bancul săptămânii: Un calmant original
Călăraşi: Cum Biserica confiscă în favoarea sa meritele altora
Ioan Rotundu
Din prim-procuror, inculpat, apoi avocat… ratat
Ioan Rotundu
Moldoveanca este blondă la păr, nu şi la caracter
Ioan Rotundu
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Călăraşi: Cum Biserica confiscă în favoarea sa meritele altora (II)
Ioan Rotundu
Când va veni și momentul „T0“ pentru școala românească?
Turcan, după plângerea Jandarmeriei la DIICOT:
În România, crima organizată dă o lovitură de stat
Război deschis în PSD.
„Greii” partidului vor să-i forțeze mâna lui Dragnea să convoace ședința Comitetului Executiv
„fiul unui evreu din România, venit să găsească azil în Franța”,
despre avansul populismului: Pentru prima dată, îmi e frică
Minciunile lui Daea, cel deştept ca oaia, ies obraznic la suprafaţă
Ioan Rotundu
Presa-n gura lu ' Rotundu: Emisiunea din 14.09.2018
Lumea lu' Rotundu:Centemarul Unirii - Păltiniş
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!