Intenţia alegerilor anticipate a trecut, cel puţin pentru acest an. Fiind un an neelectoral, partidele politice, politicienii îşi văd de problemele lor, în majoritate personale, de prosperitatea familiei şi profită din plin de eventualele funcţii publice ocupate. Aşa se explică indiferenţa cu care politicienii tratează electoratul, în preajma celei mai importante sărbători creştine: Paştii. Dacă în anii anteriori, partidele şi politicienii nu mai pridideau să care presa după ei, pentru a le imortaliza întâlnirile cu cetăţenii, ajutoarele oferite celor săraci, vizitele pe la casele de copii şi căminele de bătrâni, acum predomină o acalmie şi o indiferenţă rar de întâlnit în viaţa politică. Îmi amintesc că în urmă cu vreo şase ani, publicaţiile Jurnalul au descoperit un caz social în comuna George Enescu. O familie mixtă, româncă şi ţigan, cu patru copii minori, trăiau într-o sărăcie cruntă. Impresionată de ce-a putut vedea în acea locuinţă, dacă se putea numi locuinţă acea cameră acoperită cu stuf şi care stătea să se prăvale, fosta deputată PSD, Viorica Afrăsânei a scos din geantă şi a donat familiei suma de un milion de lei. Constantin Conţac, prezent şi el, a trimis familiei un sac de zahăr. Impresionat de cele citite, omul de afaceri Constantin Cuciureanu a trimis familiei, în ajun de Paşti, cozonaci, sarmale, friptură, ouă roşii etc. Noi am scris laudativ la adresa celor care au sărit în ajutorul acelei familii nenorocite, pentru că aşa am considerat că-i drept. Numai că, de atunci, nici un politician nu s-a mai interesat de acea familie. Bărbatul, înnădit la rele, a fost arestat şi condamnat. Femeia, copleşită de sărăcie, şi-a luat lumea-n cap. A rămas o bătrână neputincioasă să crească cei patru copii, apelând la mila publică. Să mai adaug faptul că locuinţa în cauză este amplasată gard în gard cu Muzeul George Enescu, ochii oricărui vizitator oprindu-se curioşi asupra bordeiului, neputând să creadă că acolo locuiesc fiinţe umane. Au mai fost şi alte cazuri sociale, când politicienii au intervenit cu ajutoare în preajma sărbătorilor de Paşti. Numai că acele intervenţii s-au făcut în anii electorali, pentru imaginea partidului şi a liderilor săi. 2006 fiind un an fără miză politică, viaţa politicienilor este liniştită. Chiar dacă zeci de familii nevoiaşe, obişnuite ca la Paşti să primească ajutoare de la partide şi politicieni, aşteaptă. Aşteptarea lor va fi zădarnică.
Stă în firea noastră să ne respectăm tradiţiile. Din tradiţie face parte şi gestul de a ne felicita reciproc de sărbători, de a ne adresa urări de sănătate, de prosperitate. Numai câteva partide şi politicieni au crezut de cuviinţă să adreseze felicitări electoratului. Nu vreau să cred că din lipsa banilor nu şi-au felicitat public măcar membrii de partid. Este pur şi simplu o manifestare a indiferenţei.
M-am mai aşteptat ca revenirea în forţă a inundaţiilor să-i mobilizeze pe politicieni în a aduna ajutoare, spre a fi donate sinistraţilor. Anul trecut aşa s-a întâmplat. Anul acesta nu s-a mai organizat vreo formă de colectare a ajutoarelor. Paginile ziarelor locale nu mai dedică spaţii semnificative prin care să fie consemnate acţiunile umanitare în folosul inundaţilor. Unde sunt convoaiele de camioane pe care anul trecut Constantin Conţac le organiza pentru a fi trimise în ţară? Unde sunt acele corturi, amplasate anul trecut în zona pieţei centrale, pentru a colecta ajutoare de la cei dispuşi să le ofere? Lipsesc cu desăvârşire, pentru că trăim anul când suferim de indiferenţă.Ştiu multe familii care vor petrece Paştii cu masa goală. Unele pentru că nu vor să muncească, altele pentru că au fost copleşite de sărăcie şi nu mai pot scăpa de ea. Numai că în aceste familii sunt şi copii, care n-au nici o vină că au fost aduşi pe lume. Vor privi întrebători spre părinţi, neputând să-şi explice de ce vecinii au masa plină cu de toate, iar a lor este goală. De ce copii vecinului au primit încălţări şi haine noi, iar ei umblă desculţi şi dezbrăcaţi. Invit politicienii să privească în ochii mari şi limpezi ai acestor copii, după care să se spovedească, nu neapărat la preot, ci faţă de conştiinţa lor. Pentru că vor avea de ce!