Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mediu
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23107
De la 07 Ianuarie 2003
122908756
Editorial

Teamă amestecată cu sete de răzbunare

  • Ioan Rotundu
  • 5 June 2011, 23:00
Tot mai dese sunt lamentările celor din USL cum că PDL-ul va frauda alegerile iar ei nu vor mai ajunge la putere. În fiecare zi iese câte un lider din actuala opoziţie să declare câte o acuzaţie la adresa PDL. Ba că fură statul să aibă bani pentru a cumpăra voturi, ba că adoptă legi care să-i favorizeze să rămână la putere, ba că au legiferat ca primarii să fie aleşi din turul întâi, de parcă cei ai opoziţiei ar fi aleşi în turul III, ba că, mai nou, vor amânarea alegerilor, zvond neconfirmat de către cei din PDL..
Şi toate aceste lamentări apar pe fondul declaraţiilor USL cum că electoratul ar vota-o în proporţie de 70 – 80%. La un asemenea scor, normal ar fi ca cei din actuala opoziţie să aibă preocupări serioase despre ce vor face când vor prelua puterea şi nu să scâncească ca şi un copil mic căruia i-a luat altul mai mare jucăria.
În toată această nebunie de declaraţii stă ascuns un adevăr care dă fiori opoziţiei şi le menţine teama că la anul nu vor putea prelua puterea. Ştim că în preajma tuturor alegerilor se dau publicităţii sondaje prin care unii sau alţii se cocoţă în frunte cu procente fabuloase. Lucru pe care acum USL-ul îl practică din plin, cu dorinţa ardentă de a-i convinge pe români să voteze cu alianţa. În realitate USL-ul se bucură de votul românilor cam în jurul procentului de 50% şi asta-i sperie cel mai tare pe USL-işti. Cu 50% voturi şi Băsescu preşedinte în continuare alianţa n-are nicio şansă de a prelua guvernarea.
Din nefericire pentru USL, sunt slabe nădejdi ca să mai urce în sondaje şi liderii alianţei ştiu asta. Au realizat alianţa prea repede şi au început să se uzeze prin declaraţii care acum se întorc împotriva lor. Au ieşit prematur cu un Program de dezvoltare economică extrem de vulnerabil şi prea puţin credibil, boala veche a PSD-ului de a face promisiuni pe care nu le-a onorat vreodată recidivând şi prin această alianţă, punând PNL-ul în mare dificultate.
În timp ce cei din PDL tac şi fac, Antonescu şi Ponta se frământă pe la televiziunile lui Voiculescu turnând românilor fel de fel de gogoşi pe care nici ei nu le cred. Pentru că şi-au epuizat arsenalul promisiunilor şi criticelor, de acum se repetă, ceea ce stârneşte rumoare şi chiar ironie publică.
Lipsindu-le inventivitatea, au început să facă declaraţii care stârnesc compătimire. Cică PDL-ul va fura alegerile. Dar USL-ul nu este prezent în secţiile de votare? Este! Cică PDL-ul are bani şi va cumpăra voturi. La alegerile din 2008 PSD-ul a cumpărat mai multe voturi şi tot n-a câştigat alegerile.
Dar nici un peseddist nu poate nega că partidul său n-are experienţă în a frauda alegerile. În 1992 au furat într-o veselie, în 1996, la alegerile locale, la fel, în 2000 s-au mirat şi ei cât au furat de la PRM şi tot a intrat partidul în Parlament, în 2008 au împărţit conserve, cârnăciori, mici şi bani. Este vechea poveste cu hoţul care strigă hoţul.
Alegerea primarilor din turul întâi îi avantajează ca alianţă. Numai că ei au candidaţi nişte mumii comuniste, nişte fosile, şi de aceea nu câştigă alegerile. PDL-ul a mers pe candidaţi tineri şi va continua aceeaşi politică. De asta se tem cei din USL, de infuzia de tineret în faţa cărora fosilele şi mumiile comuniste nu prea au şanse de câştig.
Siimţind cum le fuge covorul puterii de sub picioare, cei din USL au început să lanseze ameninţări cum că dacă ajung la putere se vor răfui cu toţi cei care acum sunt puşi de PDL. În primul rând că la nivel judeţean şi local majoritatea şefilor, cu excepţia conducătorilor de instituţie, sunt oamenii PSD-ului rămaşi în funcţie de ani şi ani de zile. Apoi, USL-ul îşi arată adevărata faţă. Nu competenţa va fi criteriul lor de apreciere ci devotamentul faţă de PSD, că PNL-ul nu prea contează pentru ei.
Cu astfel de ameninţări voalate sau directe şi-au mai pus o piedică în calea accederii la putere. Pesediştii nu mai pot răbda să vadă cum fură alţii din ceea ce li s-ar cuveni lor şi comit erori impardonabile. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Papagalul gomos
Caricatura zilei
Un şarpe de peste 5 metri lungime a îngrozit locuitorii unei comune din Constanţa
Germania nu va despăgubi producătorii de legume europeni
Investigaţii la un restaurant german
17 persoane s-au îmbolnăvit de E. coli după ce au mâncat aici
Ministerul Agriculturii solicită CE despăgubirea producătorilor de castraveţi
Asigurăm bilete la business class pentru firmele străine care nu îşi respectă contractele
Crescătorii de capre au probleme de marketing
Cine se teme de Moldoovis?
Deputatul Andrei Dolineaschi se explică
95 de ani de la moartea lui Ştefan Luchian
marcaţi printr-un concurs de pictură
Deputatul Buhăianu deplânge situaţia finanţării spitalelor
De azi, CAS încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale
Bani mai mulţi pentru medicii de la centrele de permanenţă
Amenzi pentru publicitate agresivă
Azi, prima probă la Bac
Taxa auto va fi redusa cu 30%
şi pentru motoare Euro 5 şi maşinile cele mai poluante
E.coli îşi are originea în Germania
Dorin Chirtoacă rămâne primar de Chişinău
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog