Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 4 Aprilie 2014

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6303 lei
1 USD = 3.9308 lei


Număr accesări
Astăzi:
19829
De la 07 Ianuarie 2003
60594576
Editorial

Trăim vremurile paradoxurilor

  • Ioan Rotundu
Aflat, ieri, la Bruxelles, la Summit-ul UE – Africa, preşedintele României Traian Băsescu a afirmat că România are o economie stabilă, ţara a ieşit cu bine din criza economică şi că singura problemă a ei este majorarea la nesfârşit a impozitelor şi taxelor. Pe de altă parte, Institutul Naţional de Statistică a anunţat cu mare veselie că românii consumă tot mai mult, în lunile ianuarie şi februarie, luni ştiute de toată lumea că sunt regresive în domeniul consumului, crescând consumul faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Ciudat, exact când INS anunţa o creştere a consumului, ministrul Finanţelor, Ioana Predescu, anunţa că pe luna februarie a.c. s-a colectat TVA mai puţin cu jumătate de miliard de lei faţă de anul trecut. Suntem în faţa unui paradox economic. Dacă într-adevăr a crescut consumul, obligatoriu TVA-ul de colectat trebuia să crească şi el. Atenţie, nu este vorba de TVA-ul încasat ci de cel colectat, adică de încasat.
Cum cei de la ministerul de Finanţe nu pot minţi pentru că datele lor sunt rezultatul centralizării sumelor declarate de agenţii economici prin declaraţiile lunare pe care le depun la ANAF, înseamnă că de la nivelul INS s-au comunicat date cosmetizate, adică neconforme cu realitatea. Cineva le-a cerut să facă acest lucru iar acel cineva nu poate fi decât premierul Victor Ponta.
Numai că minciuna are picioare scurte şi acest lucru a ieşit la iveală prin datele comunicate de ministerul de Finanţe, care date contrazic categoric informaţiile publicate de INS. Ce concluzie desprindem de aici? Că ne-am întors la vremurile lui Ceauşescu când se minţea prin difuzarea în spaţiul public a unor informaţii falsificate. Să ne amintim cum acelaşi INS, pe vremea lui Ceauşescu spunea că românii au consumat atâtea kg de carne pe cap de locuitor iar noi ştiam că hala de carne era goală şi ne întrebam cine o fi mâncat acea carne.
Dar aceasta nu este singura minciună a INS. Vă mai amintiţi cum se mai împopoţona premierul Ponta la televizor că aveam cea mai mare creştere economică dintre ţările Uniunii Europene. Numai că acelaşi premier a procedat tot anul 2013 la rectificări bugetare negative. Un alt paradox, pentru că o creştere economică impune şi o rectificare bugetară pozitivă.
Acum înţelegem de ce premierul a schimbat vechea conducere a INS, pusă de Guvernul Boc, pe motiv că sunt băsişti. În timpul Guvernului Boc toate informaţiile transmise de INS în spaţiul public au fost reale. Premierul Boc avea nevoie ca aceste informaţii să fie reale pentru a-şi justifica faţă de români măsurile luate.
Aşa cum spunea preşedintele Băsescu ieri la Bruxelles, în momentul de faţă avem o economie stabilă. Dacă este aşa, atunci de ce cresc impozitele şi taxele la nesfârşit? Minte preşedintele? Nu putem crede aşa ceva, pentru că afirmaţia preşedintelui este avantajoasă premierului Ponta şi nu ar fi Băsescu acel politician care să aducă laude lui acestui fuvern. Hiba este în altă parte.
Avem o economie stabilă, avem creştere economică dar n-avem bani la buget, n-avem bani pentru plata pensiilor şi a salariilor la bugetari. Şi această situaţie s-a creat sub Guvernul Ponta pentru că încasările la buget se fac selectiv. Marile companii de stat nu-şi plătesc datoriile la buget dar plătesc salarii consistente, acordă fel de fel de sporuri şi premii în sume greu de acceptat pentru un om normal. Companiile private care au susţinut financiar PSD-ul nu-şi achită datoriile la stat pentru că sunt protejate de controalele ANAF. Aceste companii trag tunuri de zeci şi sute de milioane de euro, după care cer intrarea în insolvenţă şi statul rămâne cu paguba. În schimb, dacă s-ar verifica averile patronilor şi a rudelor acestora s-ar constata cu uşurinţă că acestea sunt uriaşe.
Nu sunt bani la buget pentru că reorganizarea ANAF-ului făcută de premierul Ponta a dus la destructurarea acestuia iar haosul care s-a creat cu şefii regionale intermediare a dus la slăbirea calităţii controlului fiscal dar mai ales al încasărilor. Şefii acest agenţii regionale au fost numiţi politic şi nu sunt profesionişti ci doar fripturişti. Şefii agenţiilor ANAF din ţară sunt nişte bătrânei activişti ai PSD care, ori sunt în prag de pensie, ori sunt de vârsta pensionării şi mai stau în activitate pentru a-şi rotunji veniturile şi a-şi rezolva problemele de familie, încasările la buget fiind ultima lor preocupare.
Ştiui din surse directe că imediat ce a fost instalată ministru la Finanţe, Ioana Predescu a convocat la minister câţiva şefi de ANAF-uri din ţară pentru a cunoaşte modul lor de lucru. Unii pentru că aveau rezultate bune la încasările bugetare, alţii pentru că erau codaşi. Ministrul a avut un şoc când a constatat că dintre cei convocaţi numai cel de la Botoşani era mai tinerel şi cunoscător în domeniu. Ceilalţi erau în funcţie doar pentru că aveau sprijin politic.
Iată dar, că deşi economia românească merge bine, paradoxul Guvernului Ponta este că veniturile la buget se bazează pe o creştere de impozite şi taxe la cei buni platnici şi nu pe o creştere a veniturilor bugetare din dezvoltarea economică.
Nu este de mirare. De când ne-am pricopsit cu Guvernul Ponta trăim numai în paradoxuri. Ultimul paradox este cel a creşterii impozitelor şi taxelor la toţi românii iar popularitatea lui Ponta în loc să scadă creşte. Acest ultim paradox este exponentul culturii politice de care dispune românul de rând. Este consecinţa mentalităţii noastre bazată pe principiul „merge şi aşa”. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]


  
Bancul zilei: Monstrul din familie
Horoscopul zilei
Reţeta zilei: Tocăniţă de cartofi
DNA: Preşedintele CJ Mehedinţi, acuzat de 7 infracţiuni
el ar fi pretins că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, MAI şi a şefului IGPR
Politicienii şi firmele care au păgubit Loteria Romana cu un miliard de euro
România participă cu 24 de invenţii la Salonul Internaţional de la Geneva. Care sunt inovaţiile româneşti
SUA suspendă discuţiile cu Rusia despre scutul anti-rachetă din Europa
Cum se instalează neîncrederea. Ponta, Dragnea şi baronii
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
INS va recalcula PIB-ul pe 2013
Găgăuzia cere Rusiei să deschidă un consulat la Comrat
România stă bine, după cum a ieşit din criză, totul e să nu mai mărim taxele la nesfârşit
ISU Botoşani sprijină programul “Să ştii mai multe, să fii mai bun” - 2014
Aproape două sute de jandarmi botoșăneni au primit recompese de ziua lor
Ţâbuleac se vede din nou preşedinte al Consiliului Judeţean Botoţşani
Urban Serv Botoşani: Anunţ important
Botoşani: Ţâbuleac critică activitatea social-democraţilor botoşăpneni
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!