Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Publicitate
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
700
De la 07 Ianuarie 2003
123124271
pnl

Facilităţi legislative la plata indemnizaţiei pentru nou născuţi

  • 11 May 2009, 23:00
Mamele de gemeni şi tripleţi nu vor mai fi nevoite să apeleze la instanţă pentru a primi indemnizaţii pentru fiecare dintre copiii rezultaţi în urma sarcinilor multiple. Cadrul legislativ pentru acordarea acestor indemnizaţii este în curs de conturare. O astfel de iniţiativă legislativă a fost aprobată, ieri, de senatori. Astfel, în cazul naşterilor survenite în urma sarcinilor multiple se acordă, suplimentar, câte 600 lei pentru fiecare copil, începând cu al doilea născut. Asta se stipulează în iniţiativa legislativă de modificare a OUG 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Conform acestei iniţiative legislative, de prevederile legii vor beneficia şi persoanele care se află în plată la data intrării în vigoare. Guvernul a dat un aviz pozitiv iniţiativei legislative care prevede acordarea alocaţiei pentru fiecare copil, în cazul familiilor cu gemeni sau tripleţi. Pentru guvernanţi modificarea legislaţiei în sensul acordării indemnizaţiei de 600 de lei pentru fiecare din gemeni sau tripleţi este binevenită pentru că oricum se declanşase un adevărat val de procese din partea familiilor cu gemeni sau tripleţi, iar pe lângă acordarea indemnizaţiilor câştigate în instanţă, statul cheltuia şi bani pentru acoperirea cheltuielilor de judecată. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariul comentariilor LXXIV
(Ioan Rotundu)
Păcatul se iartă, prostia nu!
Horoscop
Un altfel de ciorbă de burtă
Comunicat de presă - Comenius
La Eurovision, votaţi România, dacă vă place!
„Ţara înjunghiată în inimă”
un film despre handbalistul Marian Cozma
Un scenariu idealist pentru o ţară fălită
Câte paşapoarte are Socor?
De prea mult timp în Moldova e Gripă. Gripa Porcilor Comunişti!
O şansă de a deveni model!
Pumnul în gură!
Ioan Rotundu
PROGRAM TELE'M BOTOŞANI MARTI- 12 MAI
Românul şi vampirii
Transportul cu tramvaiul: prezent şi perspective
90% subvenţie ar fi binevenită, crede directorul Ivănescu
Şofer pe post de secretară
Grupul coral „Lira” se bazează pe voluntariatul cântăreţilor
Ar fi bine ca botoşănenii să ia exemplu de la cei mici
Contrabanda cu ţigări este în mare vogă
Locul şase pentru jandarmii botoşăneni la Campionatul de Tir al M.A.I.
Perioadă de foc pentru vicepreşedintele Manolache
Dosar penal pentru pescuit în prohibiţie
Bolnavii hipertensivi mor ca muştele!
Birocraţia îi lasă pe medicii de familie fără bani
DSP-ul va fi botezat în DAM
Eveniment editorial
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog