Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Ştiri agenţii
Religie
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8907
De la 07 Ianuarie 2003
123132478
pnl

Femeie decedată într-un incendiu, la Hăneşti

  • 5 December 2016, 23:00
Un incendiu izbucnit, astăzi, în bucătăria unei case din comuna Hăneşti, s-a soldat cu decesul proprietarei în vârstă de 92 de ani. În momentul producerii evenimentului, cel mai probabil, după ce o plapumă a căzut pe plita încinsă şi s-a aprins, femeia era singură în locuinţă. Aceasta a fost scoasă din bucătăria plină cu fum de fiul său. Din nefericire, echipajul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care a ajuns la faţa locului nu a putut decât să constate decesul acesteia.
Solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiului, pompierii din Săveni s-au deplasat la locul indicat cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea plapuma, existând pericolul ca flăcările să se extindă la bunurile din bucătărie. Intervenţia a durat mai puţin de 15 minute.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţ㠄Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Informare şi Relaţii Publice

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Arestarea minorului afgan acuzat ca a violat si ucis o studenta starneste polemica in Germania
Dreapta populista si un sindicat al politistilor acuza imigratia masiva si necontrolata
Un avion rusesc s-a prabusit cand incerca sa apunteze pe portavionul Amiral Kuznetov,
pilotul a reusit sa se catapulteze
Italia, dar si UE, intra intr-o nou perioada de incertitudine
Oficial BCE: Italia ar putea fi nevoita sa-si salveze unele banci
Dacian Ciolos: In Teleorman, judet condus de Dragnea, avem cei mai multi asistati social, oare de ce?
Imi asum o colaborare cu PNL si USR
Joi va fi facut public verdictul in cazul doctoratului lui Kovesi
Transelectrica a platit 269 mii de lei pentru un produs IT pe care nu l-a utilizat
Joi va fi facut public verdictul in cazul doctoratului lui Kovesi
Bejinariu (PSD) scapa deocamdata de urmarirea penala.
Plenul Camerei Deputatilor nu s-a putut reuni in ultima sedinta, pentru votul asupra cererii DNA
Noul Consiliu de Administratie al CEC Bank, probabil un nou esec de Stat.
De-a lungul timpului, banca a fost folosita politic in tot felul de malversatiuni financiare
Tortionarul Visinescu cere anularea pedepsei sustinand ca faptele s-au prescris
O noua descoperire facuta de cercetatori dupa ce au deschis Mormantul lui Iisus, dupa secole.
Ce au gasit in interior
Comisia Europeana a aprobat Romaniei continuarea, cu noii bani europeni, a unor lucrari incepute
cu vechile fonduri europene si neterminate
Biroul Electoral din Gorj sesizează Parchetul pentru cercetarea primarului din Targu-Jiu, Florin Cârciumaru (PSD),
privind coruperea alegătorilor
Deputatul PSD Catalin Radulescu, care candideaza si in aceste alegeri, condamnat definitiv
la un an si jumatate de inchisoare cu suspendare
Un baietel de 6 ani dintr-o comuna vasluiana si-a salvat dintr-un incendiu cei doi frati mai mici
VIDEO Un barbat pocneste un cangur pentru a-si salva cainele
Mitropolia Olteniei, despre informatiile privind perchezitii DNA:
Este vorba doar de o verificare anuala a activitatii institutiei
Marele dezmăţ legislativ şi disciplinar din Colegiul Economic Botoşani (II)
Ioan Rotundu
Cu un ultim efort, PSD-ul poate fi bătut
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog