După ce, în ultimele zile, am prezentat profilurile primelor personalităţi (scriitorul Dumitru Iov, tenorul Enrico Tamberlick, compozitorul Nicolae Severeanu, preotul Toma Săvescu), revenim cu noi repere bibliografice despre persoanele nominalizate care, în cadrul simpozionului de vineri, 14 august, vor primi, în cadru festiv, titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Flămânzi”.
Constantin Maxim
(1878-1951)
Învăţătorul Constantin Maxim s-a născut la 22 iulie 1878 în satul Dolina din comuna Leorda. A urmat, în satul natal, şcoala primară de cinci clase, apoi Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi, absolvită în anul 1898. După un singur an de activitate la Şcoala Pârcovaci, de lângă Hârlău, a pătruns în sistemul învăţământului local din Flămânzi, pe care nu l-a mai părăsit până la finele vieţii. Preocupat permanent de ridicarea bunăstării ţăranului român şi de îmbunătăţirea vieţii acestuia, a fondat în 1904, împreună cu preotul Toma Săvescu şi cu medicul Ştefan Şipoteanu, Banca „Triumful”, iar în 1905 a pus bazele altei case de întrajutorare, Cooperativa „Înfrăţirea Plugarilor”. După ce, alături de intelectualii locali şi de principalii colaboratori amintiţi, s-a numărat printre „sfătuitorii ţăranilor din Flamanzi” implicaţi în Marea Răscoală Ţărănească din 1907 – a se vedea pentru date suplimentare şi materialul „Istorie necenzurată” publicat de Jurnalul de Botoşani – a fost declarat instigator şi anchetat, fiind eliberat doar la insistenţa marelui istoric Nicolae Iorga care, în Parlamentul României, a intervenit în favoarea sa.
Deoarece şcoala în care preda nu avea local propriu, funcţionând într-o sală a hanului local, a profitat de începerea demolării conacului început de Mihail Sturdza, care, lăsat în paragină, se degrada de la zi la zi, şi a ridicat, o şcoală nouă, cu patru săli de clasă, care, după reparaţiile capitale din 1961, a devenit localul în care funcţionează astăzi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Flămânzi. A fost iniţiatorul ridicării Monumentului Eroilor Neamului, aşezat în faţa şcolii, dezvelit în august 1912. După ce, împreună cu preotul Toma Săvescu şi cu medicul Ştefan Şipoteanu, a înfiinţat „Obştea Ţăranilor din Flămânzi”, prin care se încerca arendarea directă a moşiei lui Dimitrie Sturdza, şi-a atras ura acerbă a arendaşului şi a moşierilor, care au început o veritabilă prigoană împotriva intelectualilor locali. Deoarece a refuzat să părăsească şcoala din Flămânzi şi se mute în altă localitate, a fost aresta şi întemniţat. Încă o dată, istoricul Nicolae Iorga a intervenit în favoarea sa în Parlament, iar eliberarea imediată a dascălului a fost urmată de distrugerea tutiror dovezilor care atestau reţinerea sa.
A luptat în Primul Război Mondial unde, pentru faptele sale, a fost decorat cu „Coroana României” şi „Steaua României”, terminând războiul cu grad de căpitan. Conform autorului Petru Munteanu, care în lucrarea „Flămânzi de la silişte la oraş” i-a dedicat un succint profil, a fost vizitat, în timpul vieţii, de Spiru Haret, Nicolae Iorga şi Constantin Dobrogeanu-Gherea. „S-a pensionat în anul 1932, iar la 20 septembrie 1951 a încetat din viaţă”.
(B.P.F.)