La propunerea poliţiştilor din cadrul Serviciului de investigare a fraudelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a confirmat începerea urmăririi penale faţă de Florin C., de 29 ani, din Botoşani, administrator la o societate comercială, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în faptul că, în perioada august 2008februarie 2012, prin evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 93.794 lei reprezentând TVA.
Altă faptă de evaziune fiscală constă în aceea că în aceeaşi perioadă, prin omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a veniturilor realizate a cauzat bugetului de stat cauzând un prejudiciu în cuantum total de 813.829 lei din care 696.180 lei TVA şi 117.649 lei impozit pe profit.
Altă infracţiune de care este acuzat Florin C. este aceea de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, constând în aceea că în calitatea sus menţionată, în aceeaşi perioada a reţinut de la angajaţi şi nu a virat în termenul prevăzut de lege obligaţiile fiscale cu stopaj la sursă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 102.798 lei din care 81.136 lei obligaţii din stopaj la sursă, iar diferenţa reprezintă majorări datorate întârzierii plăţii.
Potrivit poliţiştilor din prejudiciul total cauzat bugetului de stat, în cuantum de 1.186.750 lei, a fost recuperată până în prezent suma de 745.106 lei. (Adrian Marcu)