Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17979
De la 07 Ianuarie 2003
122878046

Gastronomia botoşăneană în impas (II)

  • Ioan Rotundu
  • 26 January 2019, 23:19
După 1990 bucătăria restaurantelor a avut o scurtă perioadă de revigorare prin revenirea la reţetele tradiţionale specifice grătarului, a ciorbelor şi a mâncărurilor destinate felului doi la prânz. Din păcate pentru întreaga gastronomie românească, şcolile de profil s-au desfiinţat iar o nouă generaţie de ospătari şi bucătari nu s-a mai format. Vechii ospătari şi bucătari s-au pensionat, au dispărut dintre noi iar o nouă generaţie nu s-a ridicat, ceea ce a dus în final la sărăcirea ofertei.
Deciziile iraţionale ale guvernanţilor luate sub presiunea unor interese de grup din ţară şi din afară de a nu se mai permite introducerea în bucătăriile restaurantelor a cărnii provenită de la crescătorii rurali a dus la dispariţia multor reţete pentru preparate delicioase şi căutate. Au dispărut din bucătăriile restaurantelor momiţele, măduvioarele la grătar trecute prin făină de porumb, fuduliile atât de gustoase dacă sunt bine marinate şi ţinute pe grătar atât cât să nu li se piardă savoarea, creierul la grătar şi pane, peştele autohton preparat saramură, la grătar sau la cuptor şi multe alte reţete din carne de pui printre care le apreciatul ostropel, puiul cu smântână, puiul la ceaun, puiul la grătar, la rotisor etc.
Diversitatea ciorbelor s-a restrâns şi ea iar ciorbele care au rămas nu mai au gustul de altădată. Restaurantele îţi oferă ciorba de burtă semipreparată. Îţi trânteşte pe masă ospătarul obraznic în gesturi şi cu o faţă de arogant incult un castron cu o zeamă tulbure la culoarea nedefinită, un bol cu smântână, altul cu usturoi, un ardei iute, solniţa cu sare, piper şi oţet şi te pune să-ţi prepari ciorba de burtă după gustul tău. Dacă n-ai suficientă experienţă poţi depăşi cantitatea de oţet sau piper ori să pui prea mult usturoi. Cât despre culoarea galbenă, apetisantă, a ciorbei dată de grăsimea şi măduva oaselor combinate cu gălbenuşurile de ou nu vei mai avea parte. Ori, ciorba de burtă după cum este preparată de un local sau altul atrage clienţii. Mă duc la un anume restaurant pentru că acolo ciorba este pe gustul meu, este grasă, este condimentată cât să te îndemne să nu laşi nimic în castron.
Ciorbele de pui, de porc, de vită nu mai au gustul cuvenit din cauză că sunt preparate din carne obţinută de la animale crescute în ferme li furajate cu concentrate chimica. Din această cauză nici grătarul, fie ceafă, pulpă, cotlet sau ce-ţi pofteşte inima nu mai este suculent şi în farfurie ţi se aduce ceva ce pare a fi cauciuc.
Meniurile casei sunt aceleaşi de la început de an şi până la sfârşitul săptămânii. Ciorbă şi un felul doi preparate din carne lipsită de gust şi din legume conservate, congelate şi aduse, importate, de aiurea, dulceaţa legumelor noastre din grădinile de zarzavat fiind doar o nostalgică amintire.
Restaurante, celebre cândva în Botoşani, precum Mioriţa şi Rapsodia au ajuns să-ţi ofere o bucătărie sărăcăcioasă şi lipsită de gust, dovadă că bucătarii lor nu sunt de meserie, ci nişte cârpaci la coada cratiţei. Au introdus tochitura moldovenească dar cu bucăţi de carne şi cârnaţ preparate din carne procesată. Ce tochitură poate fi aceea fără clasicele jumări scoase din untură, fără cârnaţul de casă usturoiat şi piperat cu condimente naturale şi trecut prin fum? Brânza, închegată cu cheag sintetic obţinută din lapte alb ca varul şi lipsit de grăsimile naturale, cu ochiuri din ouă de la păsările din fermă, ouă care n-au nici culoare şi nici gust. Aşa ceva nu se poate numi tochitură moldovenească pentru că nu are nimic din adevărata reţetă tradiţională. Aceste mâncăruri sunt adevărate otrăvuri pentru organismul nostru şi ne mai mai mirăm că facem rând la farmacii.
O vreme s-a bucurat de celebritate Popasul Cucorăni. Inginerul Gheorghe Cojocaru s-a lansat pe piaţă cu puii şi găinile la rotisor în vremea când la Emagrocom Cătămărăşti Deal se creşteau în fermă păsări furajate natural. Popasul a prins repede la botoşăneni care făceau rând , privind cu poftă la rotisoarele care învârteau păsări dolofane şi grase. Afacerea s-a dovedit prosperă iar Cojocaru, om chibzuit, n-a cheltuit profitul pe maşini luxoase şi vile ci a investit în dezvoltarea localului.
Acum Popasul Cucorăni este o pensiune puternică, o fabrică de făcut bani din mâncare şi băutură. Partea proastă este că din meniu a dispărut puiul la rotisor, acel pui gustos, iar nevoia de a acoperi comenzile din ce în ce mai multe, la bucătărie graba este mare şi a început să strice treaba. O grabă care a diminuat mult din calitatea produselor şi mai ales din gustul lor cu care eram obişnuiţi acum câţiva ani.
Investiţia făcută la Rediu de controversatul om de afaceri Calistru, unul dintre marii evazionişti cu alcool a Botoşanilor, societatea Dalbera fiind cea care l-a îmbogăţit, concurează în mod periculos afacerea lui Cojocaru de la Cucorăni. Se pare că la Rediu, Calistru a pus mâna pe un bucătar priceput pentru că în meniu au apărut preparate gustoase şi cu specific al casei, friptura servită în tăvi speciale fiind foarte gustoasă.
Şi la Conacul Zăiceşti, patronat de Valeriu Iftimie de la Elsaco SA, se mănâncă bine. Aici se poate servi o delicioasă friptură numit㠄mâncare boierească”. Localul este situat într-un spaţiu pitoresc iar vara, la terasă, te poţi simţi excelent iar pofta de mâncare şi băutură nu-ţi va lipsi.
În oraş trebuie menţionat Tex Club. Viorel Dănuţă a reuşit să vină în întâmpinarea clienţilor cu un concept modern de restaurant. Se pot comanda specialităţi italiene, din când în când, când tatăl patronului, profesorul Mircea Dănuţă vânează, şi ai noroc să treci pe aici, vei mânca o friptură de căprioară la tavă sau un muşchiuleţ de mistreţ bine gătite şi însoţite de un sos extrem de gustos.
Nu acelaşi lucru i.-a reuşit lui Viorel Dănuţă după ce a cumpărat Cabana Stejarul. Înainte de 1989 această unitate, patronată de Cooperativa de consum Botoşani, era celebră prin „cotletul turist” care se putea servi, prin micii unici la gust preparaţi de familia Maria şi Neculai Pintilie din Brehueşti, doi preparatori ai cărnii în cele mai diversificate reţete, cu aspect comercial deosebit iar la gust nu le găseai comparaţie. După 1990 cabana s-a prăbuşit pentru că bucătarii şi ospătarii vechi s-au pensionat sau au fost luaţi de patronii altor restaurante, oferindu-le un salar atrăgător. Venind la conducerea Cooperativei politrucul Gheorghe Văzdoagă, priceput la vorbe goale şi ioc la organizarea activităţilor comerciale, cabana a ajuns o ruină gastronomică. Cumpărată acum doi ani de Viorel Dănuţă, unitatea încă nu şi-a revenit şi n-a intrat din nou în preferinţele botoşănenilor. Îi lipseşte un meniu original şi atractiv.
O revigorare puternică s-a produs la restaurantul Dallas, preluat de familia lui Petrică Bereşteanu. Modernizat, cu spaţii de cazare la etajul superior, restaurantul a început să fie căutat. Chiar în această săptămână am trecut într-o seară pe aici şi am servit o costiţă la grătar preparată în stil haiducesc. Costiţa gustoasă, cantitate suficient de mare, iar preţul, nu mi-a venit a crede!, doar 20 lei. Aceeaşi costiţă, dar altfel preparată, am servit-o la localul Curtea Veche, patronat de avocatul Lulu Dascălu. N-am fost încântat de gust, iar preţul 50 lei porţia. Nu cred că voi mai trece pe la acest local. Nu ştiu ce sfaturi sfaturi le-o fi dat marele bucătar Adi Hădean, cel ce are emisiune duminica pe postul de Radio Europa FM, atunci când a venit la Botoşani la invitaţia avocatului, dar în serviciile Curţii Vechi n-am observat schimbări care să mă dea pe spate de a pofti la ceva anume.
Nu există în Botoşani nici un restaurant care să prepare peşte. Nu de crescătorie, care nu are niciun gust, ci de captură. Iazuri avem în judeţ, din apa Prutului se prinde mult peşte. O ofertă cu un meniu bogat în peşte preparat tradiţional, completată cu diversitatea fructelor de mare, a creveţilor, crabilor, homarilor şi chiar a caracatiţei care este extrem de pretenţioasă la preparat, ar trezi interesul mul,tor botoşăneni. Sper ca într-o zi să se găsească un gurmand de patron care să observe că afacerea unui restaurant bazat pe consumul de peşte poate fi la Botoşani o sursă de înavuţire dar şi de plăcere sufletească.
Nu pot să nu menţionez aici şi modul în care a evoluat restaurantul UCA, devenit Hotel Maria. Imediat după 1990, ieşit de sub controlul PCR, întreg complexul UCA a fost scos la privatizare. Este interesant modul în care Liviu Manole, fost şef de local şi sub comunişti, a reuşit să devină proprietarul clădirilor şi a terenului adiacent. Dar acum mă voi referi doar la partea gastronomică.
Preluând odată cu restaurantul şi hotelul şi laboratorul de carmangerie de la ferma partidului situată în bariera Răchiţi, Manole, cu şcoală de specialitate pentru activităţile comerciale, a reorganizat activitatea după modelele capitaliste învăţate de noi în şcoala tehnică aparţinătoare de Centrocoop, în timp ce elevii de la Liceul economic toceau Socialismul ştiinţific şi cu regulile tâmpite ale comerţului socialist. A schimbat întreg meniul preferat de activiştii PCR şi a reformat bucătărie din temelii, bucătarii trecând la prepararea vechilor reţete moldoveneşti. Ajutat de carne şi preparate de calitate de la propriul laborator, Manole a devenit repede celebru prin oferta sa gastronomică, mai ales la nunţi.
Manole a fost cel care a redeschis pofta botoşănenilor pentru un purcel, un cârlan şi chiar un viţel la proţap. Asta după ce a deschis grădina din spatele hotelului, grădină amenajată şi cu piscină. Dacă Manole nu murea în plină putere de muncă şi creaţie gastronomică, astăzi Hotel Maria ar fi fost celebru la nivel de Moldova şi poate chiar Bucureşti. De altfel, pe când trăia, Manole a primit o ofertă generoasă de la Dumitru Dragomir pentru a-i vinde afacerea. Cu ochi de cunoscător, Dragomir şi-a dat seama cât de prosperă putea fi afacerea. Din nefericire, moartea subită a lui Manole a spulberat bazele unei afaceri care să fi depăşit graniţele judeţului. Acum, la UCA, atmosfera este una de tristeţe şi calicie gastronomică.
Mai sunt prin Botoşani şi câteva restaurante mărunţele, de cartier, la care se poate consuma clasicele şi anostele preparate pe care le putem citi ca meniu pe panoul pus în calea trecătorilor. Unele chiar oferă condiţii civilizate pentru a servi masa. Nu şi o bucătărie atractivă.
Şi mai lipseşte din peisajul botoşănean un restaurant care să nu organizeze nunţi, lăsând zilele de vineri seara, sâmbăta şi duminica, plăcerii clienţilor dornici să iasă cu familia la un restaurant , cu condiţia ca oferta gastronomică să fie însoţită şi de o muzică lăutărească şi nu de nişte sclifoseli şi bâţâieli de scenă ale unor cântăreţi fără voce sau cu voce de eunuc precum cea a lui Smailey.
Am scris aceste rânduri ca un fel de prefaţă la volumul meu intitulat „Cârciumarii de ieri şi de azi” pe care sper să-l pot tipări şi publica în acest an

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Catrenul săptămânii
Ioan mamaische
Horoscopul săptămânii 28. 01 – 3.02.2019
Bancul săptămânii: Nedumerire la spovedanie
Presa-n gura lu ' Rotundu: Emisiunea din 18.01.2019
LLumea lu' Rotundu: Haiducul Coroi - legendă şi adevăr II
Gică Iliescu, baronul primar de Gorbăneşti care minte pe bani frumoşi
Ioan Rotundu
La Botoşani, PLUS stă pierdut în ceaţă
Ioan Rotundu
Uraganul fiscal stă să se năpustească asupra românilor
Ioan Rotundu
Noile valori morale ale patriarhului “Dănuţ”
Ioan Rotundu
Decizie a Curții Supreme în cazul dosarelor ajunse la completurile de 5.
Cine sunt magistrații care îl judecă pe Dragnea
Presa-n gura lu ' Rotundu: Emisiunea din 1.02.2019
Lumea lu Rotundu Războiul cumnatelor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog