Gianina Carmocanu, al cărei soţ era la acea dată inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar, încearcă acum să anuleze în instanţă actul administrativ prin care i s-a anulat lucrarea de titularizare în vara anului trecut.
Deocamdată, la Tribunalul Botoşani a câştigat Inspectoratul Şcolar în acest proces. Doamna Carmocanu cere şi corectarea lucrării, după anularea hotărârii comisiei de monitorizare, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general.
Prima fază a acestei confruntări în instanţă a fost câştigată de inspectorat, însă profesoara Carmocanu mai are calea recursului, spun şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Nici până acum nu s-a stabilit dacă în cazul Gianinei Carmocanu a fost sau nu o tentativa de fraudă, cercetarea asupra acestui caz fiind trecuta de atunci sub tăcere. (Doina Marcu)