Vicepremierul Gheorghe Copos consideră necesar ca organele abilitate ale statului să investigheze orice suspiciune de corupţie, indiferent de calitatea persoanelor implicate, în condiţiile în care este de notorietate faptul că în România un subiect la ordinea zilei este lupta anticorupţie. Acolo unde faptele de corupţie se confirmă, trebuie să se dispună măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare. Vin din mediul de afaceri. Ca fost om de afaceri, sunt primul interesat că orice bănuială care ar plana asupra activităţilor Grupului ANA să fie verificată şi clarificată cât mai repede, pentru a se îndepărta orice dubiu, oricât de mic. Consider firesc ca organele abilitate ale statului să îşi facă datoria, să clarifice orice aspect asupra căruia există o cât de mică îndoială. Dacă găsesc ilegalităţi, să le sancţioneze. Dacă nu, aştept scuze din partea celor care au declanşat această investigaţie, afirmă Gheorghe Copos într-o declaraţie de presă difuzată joi. El spune că, personal, nu are nici o emoţie, nici o teamă şi nici o îndoială referitoare la rezultatele investigaţiilor. Gheorghe Copos precizează, de asemenea, că tranzacţiile comerciale aduse în discuţie au avut loc în vara anului 2004, când nu aveam nici o calitate oficială în structurile de stat. Stau la dispoziţia organelor abilitate ale statului şi sunt gata să renunţ la imunităţile de care dispun, ca senator şi membru al Guvernului, conchide Gheorghe Copos.