Guvernările de coaliţie sunt cele mai grele guvernări posibile în democraţie, iar România, din nefericire, nu are o experienţă a guvernărilor de coaliţie, aşa cum, de exemplu, are Italia de 50 de ani, sau alte state din UE, afirmă preşedintele Partidului Democrat (PD), Emil Boc, într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES.
'Această practică, a guvernării în coaliţie se învaţă din mers. Evident că este preferabil să ai o susţinere politică, pentru un partid sau pentru o alianţă cum ar fi fost Alianţa PNL-PD. Nu a fost să fie aşa, în urma alegerilor din 2004, dar, repet, guvernările de coaliţie consumă foarte mult timp, îngreunează uneori decizia', spune liderul PD. Potrivit lui Boc, guvernările de coaliţie pot genera dispute între partidele componente, 'care pot da impresia unei instabilităţi', dar 'poate exista şi avantajul acela al unei analize suplimentare, cu privire la o decizie care se ia, în contextul în care mai multe formaţiuni sunt implicate în luarea deciziei'. În opinia preşedintelui PD, principalele neîmpliniri ale actualei guvernări se leagă 'în special, de nerealizarea unui nivel de trai decent, nerezolvarea problemei medicamentelor compensate şi a unui standard adecvat în materie de pensii'. 'S-au făcut multe lucruri bune, dar încă mai este loc de făcut', afirmă Emil Boc.