Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20906
De la 07 Ianuarie 2003
122906555
Guvernul României

Concluziile vizitei premierului Dacian Cioloș la Paris

  • 21 January 2016, 23:00
Premierul Dacian Cioloș a efectuat o vizită oficială de două zile la Paris, ce a debutat cu o întrevedere cu președintele Republicii Franceze, François Hollande, urmată de un dejun de lucru la care a participat și premierul francez, Manuel Valls.
Cu această ocazie, șeful executivului a prezentat oficialilor francezi prioritățile mandatului său și a subliniat angajamentul Guvernului României pentru intensificarea dialogului în domeniile de interes comun.
Discuțiile au vizat consolidarea Parteneriatului strategic cu Franța, dinamizarea cooperării politice şi economice, precum și consolidarea investițiilor reciproce, dat fiind cadrul predictibil și atractiv pe care economia românească îl oferă investitorilor.
De asemenea, a fost evidențiat interesul României pentru menținerea și intensificarea cooperării sectoriale cu Franța într-o serie de domenii de interes comun, printre care infrastructură, energie, cercetare, agricultură, industria agro-alimentară, dar şi pentru Laserul de la Măgurele şi platforma de valorificare a acestuia, faţă de care partea franceză şi-a manifestat interesul.
În ceea ce privește aderarea țării noastre la spațiul Schengen, premierul Dacian Cioloş a subliniat necesitatea recunoaşterii contribuţiei pe care România o are deja la controlul frontierelor. Șeful guvernului a evocat criteriile care au fost deja îndeplinite de România şi care ar permite, în această etapă, deschiderea frontierelor aeriene.
“Suntem interesaţi să aderăm la un spaţiu Schengen care să fie solid, consolidat şi credibil şi, din acest punct de vedere, România va susţine orice iniţiativă care merge în această direcţie”, a declarat premierul Dacian Cioloş.
La rândul său, președintele francez François Hollande a subliniat necesitatea asigurării unui viitor pentru spațiul Schengen, precizând că miniștrii de interne ai ambelor țări poartă discuţii cu privire la etapele care sunt necesare pentru a răspunde cerințelor de securitate la nivel european. În context, premierul Cioloş a confirmat faptul că România sprijină proiectele de consolidare a controlului la frontieră.
Cei doi demnitari au abordat și o serie de subiecte de actualitate aflate pe agenda internaţională, în special politica de vecinătate din zona estică a UE, evoluţia situației de securitate din Ucraina și necesitatea continuării dialogului în cadrul Grupului de sprijin pentru Republica Moldova, cu accent pe susţinerea evoluţiei economice. Premierul Cioloș a precizat că România susține demersurile de reformă, de luptă împotriva corupţiei, de dezvoltare economică în Republica Moldova, în spiritul valorilor europene.
La final, președintele Hollande a anunțat că Franța va colabora cu România în pregătirea evenimentelor culturale din 2018, organizate pe teritoriile ambelor state, care vor marca centenarul Marii Uniri. De asemenea, președintele francez a declarat că a acceptat invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită oficială în România, în cursul acestui an.
În cadrul vizitei, premierul Dacian Cioloş a avut întrevederi și cu preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, şi cu preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone, ocazie cu care a fost subliniată necesitatea impulsionării dialogului parlamentar dintre cele două ţări, în vederea valorificării potenţialului real de cooperare în domeniile de interes comun, cu accent pe dimensiunea economică. Au fost abordate subiecte de pe agenda bilaterală, precum viitorul Uniunii Europene, și a fost menționată contribuția comunităţii de români din Franţa la dezvoltarea societăţii franceze. La finalul întrevederii cu preşedintele Senatului francez, premierul Cioloş a semnat în Cartea de Onoare a Senatului.
Totodată, Dacian Cioloş a susţinut o conferinţă în faţa studenţilor şi masteranzilor universităţii franceze de relaţii internaţionale SciencesPO, urmată de discuții despre viziunea României asupra proiectului european şi beneficiilor aderării la UE. Dezbaterile au fost moderate de ex-premierul italian Enrico Letta, actualul decan al acestei instituţii. De asemenea, şeful guvernului a avut o întâlnire separată cu studenţii şi masteranzii români de la SciencesPO.
Premierul Dacian Cioloş a avut o întâlnire și cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Franţa, la care au participat și miniştri din cadrul delegaţiei și ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu. Premierul a prezentat priorităţile echipei sale guvernamentale și a dat asigurări că vor fi luate toate măsurile pentru buna organizare a viitorului proces electoral din cursul acestui an. După întâlnire, primul-ministru a participat la deschiderea concertului susţinut de maestrul Eugen Doga, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, adresându-se reprezentanţilor corpului diplomatic străin de la Paris şi oficialilor francezi prezenţi la eveniment.
Agenda primei zile la Paris s-a încheiat cu vizitarea atelierului lui Constantin Brâncuşi, de la Centrul Pompidou, care găzduiește Muzeul Naţional de Artă Modernă. Aici, au avut loc discuții cu Serge Lasvignes, directorul Centrului Pompidou, în perspectiva unei viitoare colaborări pe acțiuni pentru conservarea și perpetuarea memoriei sculptorului român, între această instituție și Ministerul român al Culturii.
În cea de-a doua zi a vizitei oficiale, premierul Cioloş a avut o întâlnire, la sediul MEDEF International, cu şefii unor întreprinderi franceze, în prezenţa preşedintelui acesteia, Jean Burelle. Șeful executivului de la București a prezentat oportunităţile de investiţii în România şi a transmis un mesaj de încredere investitorilor, alături de invitația de a veni să investească în România, în condițiile în care actualul guvern are un program economic care asigură predictibilitate legislativă, fiscală şi financiară.
Premierul Dacian Cioloș a fost însoțit la Paris de Costin Borc, viceprim-ministru şi ministru al Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Dragoş Tudorache, şeful Cancelariei primului-ministru, Lazăr Comănescu, ministrul Afacerilor Externe, Petru Tobă, ministrul Afacerilor Interne, Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, și Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. În afară de întâlnirile la care au participat împreună cu premierul, miniștrii au avut întâlniri bilaterale cu omologii francezi, care au avut ca scop consolidarea relațiilor româno-franceze.
Biroul de presă

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul zilei de 22.01.2016
Reţeta zilei: Vită la cuptor în suc propriu
Bancul zilei: Isărescu la frizer
O "crima in masa" de acum 10.000 de ani, descoperita de arheologi
Cercetatori americani afirma ca au indicii care descriu o a noua planeta, foarte mare, in sistemul nostru solar
Tranzactiile cu credite neperformante vor continua si in acest an.
BCR vrea sa scoata la vanzare imprumuturi de miliarde de lei
Grecia vinde portul Pireu chinezilor de la Cosco, pas important in planul de privatizare
Perchezitii DNA la Iasi si Botosani
inclusiv la sediile a trei institutii publice
Criza de la Chisinau: Procuratura a deschis dosar penal in cazul protestelor de la Parlament
In timp ce cotatia petrolului scade vertiginos, pretul fara taxe al carburantilor din Romania este printre cele mai mari din UE
Dragnea nu vrea alegerea primarilor ]n dou[ tururi
Ciolos: Hollande este deschis aderarii Romaniei la Schengen
O prima etapa ar fi deschiderea spatiului aerian
Un barbat prins intr-o avalansa a filmat momentul
Ce s-a ales de unii dintre cei mai mari critici ai lui Vladimir Putin
Consumul de energie electrica a atins un nivel record din cauza gerului
Noi achizitii militare facute de Romania
rachete antitanc de inca 20 de milioane de euro si un radar american de 33 de milioane de dolari
Niova Apaserv Botoşani – Comunicat de presă
Modificare pret apa
Botoşani: Sărbătoarea Unirii-pregătită cu mult fast la Darabani.
Gravă scurgere de informaţii la DNA Suceava
Anchetă şi surse, deconspirate de subalternii Mihaelei Mihai
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog