Pana si Ion Iliescu a iesit din convenabila-i tacere si a grait in acest sens. Nu exista nimic tragic in aceasta auto-ruinare a unui personaj de un imens orgoliu, un om care pana mai deunazi se visa comisar european. Adrian Severin a fost una din marile sperante ale FSN-lui. Amic apropiat al lui Adrian Nastase pe linia ADIRI, pretuit de hiper-consilierul iliescian Iosif Boda, el era vocea modernitatii intr-un grup altmineri dogmatic, vetust, eterogen si plin de relicve ale “academiei de partid” (unde, de altfel, lucrase si el).
Versatil si prompt in replici casante, format ca jurist dar abil integrat in nomenklatura ideologica, Severin a devenit rapid unul dintre oamenii lui Petre Roman. A ajuns ministru al reformei si vicepremier (alaturi de Gelu Voican Voiculescu). A avut prudenta sa nu se amestece in tenebroasele intrigi urzite de Iliescu, Roman si Magureanu, a afisat un fel de independenta care, uneori, chiar era autentica. Cand a cazut guvernul Roman, Severin a invatat regulile jocului in opozitie (mai intai formala, apoi tot mai acuta).
L-a urmat pe Roman si a devenit o figura centrala in PD. Cand s-a format guvernul algoritmat, s-a vazut instalat ministru de externe. A avut un rol important in calmarea frictiunilor romano-maghiare. Rivali din anii studentiei (unul a terminat dreptul la Bucuresti, celalalt la Cluj, ambii au fost sefi de promotie, dar se pare ca asupra lui Ciorbea s-au facut presiuni politice sa repete un an, este o poveste mai lunga), Adrian Severin si Victor Ciorbea s-au avut la cutite.
Apropiat de Sorin Rosca Stanescu, a cazut in maniile conspirationiste ale acestuia. Multe din editorialele sale din “Ziua” deversau ranchiuna si invidie, erau pline de insinuari, aluzii, intepaturi, ironii gratuite. Convins ca are un destin de lider national si international, a fost tot mai frustrat de ascensiunea lui Traian Basescu.
Asa s-a nascut o animozitate transformata cu timpul in manie. Pentru Severin, Basescu a fost si ramane arhi-inamicul. Adrian Severin a trebuit sa demisioneze ca ministru de externe pentru ca s-a trezit vorbind lucruri pe care nu le putea proba. “Lista lui Severin” ramane in analele gafelor politice romanesti.
Nu stim cine era pe acea lista (putem banui fara mari dificultati), insa faptul ca un om politic responsabil promite sa o faca publica dupa care uita de ceea ce a fagaduit si ingroapa subiectul ca si cum n-ar fi existat spune multe despre labilitatea acestuia. A plecat din PD, s-a reintors la matca fesenista (adica pedeserista, ulterior pesedista). Mereu sub semnul aceleiai nesabuinte, al aceluiasi hybris.
Adrian Severin pozeaza in ideolog, dar de fapt este un cinic absolut, un operator imun la cantecele de sirena ale utopiilor. Nu pentru ca ar impartasi aversiunea unui Havel pentru ideologii, ci pentru ca il irita normele etice. Ii repugna de fapt ideile, il enerveaza valorile. Severin nu este un true believer, ci un true self-promoter.
Ceea ce nu-l face mai putin activ intru sustinerea pozitiilor pesediste, ba chiar dimptriva.
Imi amintesc cum a vorbit la Washington, prin 1993, despre guvernul Roman ca “guvern disident”. Nu-l stingherea oximoronul. Ori guvern, ori disident, amandoua insa n-au cum convietui sub aceeasi umbrela conceptuala. Dar Severin nu se impiedica in fleacuri logice ori subtilitati doctrinare.
A coordonat, prin 2002, un raport european pentru condamnarea comunismului, un text extrem de aspru cu dictaturile de tip leninist. Ceea ce nu l-a impiedicat sa apara in varii emisiuni, dupa 18 decembrie 2006, si sa spuna exact contrariul. La o asemenea emisiune am fost impreuna. Inainte sa inceapa talk-show-ul mi-a soptit: “Nu te supara pentru ce voi spune, eu sunt aici in delegatie de partid si guvernamentala…”
Din acest punct de vedere, Adrian Severin se aseamana cu Mircea Geoana, este ideologul-teflon. A devenit director coordonator al Institutului “Ovidiu Sincai” al PSD, dar nu s-a implicat decat pe directia atacului contra lui Traian Basescu cu manifeste apocaliptice gen “Cezarul trebuie oprit!”. Nimeni nu a insistat mai mult decat Severin pe ideea absurda ca Romania de azi ar fi dictatura unui lider comparabil cu Castro si Lukasenko (ori chiar mai rau, de tipul unor Hitler, Mussolini si Stalin).
Alaturi de Dan Voiculescu si Ion Iliescu, Adrian Severin a fost principalul artizan al “monstruoaselor coalitii” din ultimii ani, conglomerate trans-ideologice avand un singur scop: doborarea lui Traian Basescu.
Adrian Severin are o mare facilitate discursiva. De aici si o inclinatie auto-distructiva de a se lasa amagit de vorbe (mai ales de propriile vorbe). Crede in valentele magice ale cuvintelor. Este un mare maestru al palavragelii. Ca europarlamentar a intat in jocuri care, in cele din urma l-au pierdut.
Combinatii oculte, tranzactii veroase cu pseudo-lobbyisti, toate s-au petrecut intrucat Adrian Severin a invatat de-a lungul deceniilor ca totul este permis, ca nu platim pentru faptele noastre, ca pana la urma gasim o cale de a ne descurca. A perorat despre statul de drept, dar iata ca la un ceas al unei veritabile incercari, a esuat la capitolul onestitate.
Coruptia financiara este inseparabila de aceea morala, dar pentru Adrian Severin moralitatea este terra incognita. In cazul Severin, originile acestei nonsalanţe etice vin din ucenicia la curtea gruparii Iliescu-Roman ori chiar de mai devreme, din epoca UASCR-”Stefan Gheorghiu”.
Lectia acestei prabusiri este ca nici un om politic nu este imun la efectele legii, ca normele etice sunt universale, ca oricat s-ar fi crezut Adrian Severin de protejat, pana la urma a trebuit sa plateasca pentru faptele sale. A bon entendeur, salut…
PS As vrea sa precizez ca nu am absolut nimic personal cu Adrian Severin. Desi situati pe pozitii valorice diferite, uneori opuse, intalnirile noastre au fost intodeauna politicoase. Ne-am vazut pe vremea cand era ministru de externe si am apreciat viziunea sa realista. Am ripostat cand a scris lucruri aiuritoare despre “minoritatea fascistoida” din randul intelectualitatii romanesti (Plesu, Patapievici, Cartarescu, Liiceanu, Mihaies).
I-am reprosat in repetate randuri abuzul de hiperbole agresive. Articolele mele din ultimele zile se ocupa de el intrucat consider ca este vorba de un caz grav de abdicare de la normele etice. Cum prevedeam acum doua zile, acelasi Victor Ponta care zpunea ca nu stie nimic despre acest scandal, acum stie totul si in plus, cerandu-i lui Severin demisia din PSD si din Parlamentul European. In chip logic, nu vad cum ar mai putea AdS sa conduca Institutul “Sincai” al PSD.
Adrian Severin se obstineaza sa boicoteze aceste indemnuri, se auto-victimizeaza in conversatii onctuoase cu jurnalistii de pe “Antene” si sustine ca nimeni nu este un mai mare aparator al transparentei decat domnia sa. Nu stiu ce cred cititorii, dar eu unul consider ca dubla demisie este o chestiune care se va rezolva foarte curand. Inteleg ca grupul europarlamentar al PSD ii cere acum demisia. Lipsit de sprijin politic, Adrian Severin este redus la zero. Ma insel oare?
Vladimir Tismăneanu