Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 19 Noiembrie 2007

Evenimente
Politică
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sport
Social
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Publicitate
Remember
Mediu
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6228 lei
1 USD = 3.9370 lei


Număr accesări
Astăzi:
1056
De la 07 Ianuarie 2003
60618565
În lipsa altor branduri politice,

Ţărăniştii continuă să se hrănească cu personalitatea lui Coposu

Sâmbătă a fost prezent la Botoşani al doilea candidat pe liste la alegerile europarlamentare din partea ţărăniştilor, vicepreşedintele partidului, Radu Munteanu. Acesta a subliniat un amănunt pe care consideră că nu a fost destul de bine prezentat cetăţenilor vizavi de Internaţionala Creştin Democrată. „Suntem în PP de peste 10 ani iar anul acesta chiar am împlinit 20 ani de la primirea în Internaţionala Creştin Democrată. Afilierea la Internaţionala Creştin Democrată s-a produs în 1987 în condiţiile în care regretatul Corneliu Coposu a reuşit să se întâlnească cu un vicepreşedinte al acestui for. Printr-o scrisoare, sub supravegherea securităţii, a reuşit să-i adreseze o cerere oficială de afiliere”, a precizat Radu Munteanu.
Ţărănistul a subliniat că în 1990, când PNŢCD şi-a făcut intrarea în mod oficial pe scena politică, Internaţionala a recunoscut că afilierea deja exista. Printre altele, candidatul numărul doi al PNŢCD susţine că mesajul cu care formaţiunea din care face parte a ieşit la atac este unul din cele mai puternice.
„Noi am făcut această campanie cu o deviză foarte puternică: Rămân român în Europa. Sunt convins că majoritatea electoratului a remarcat imaginea candidaţilor în costume europene, dar cu opinci. Prin acest contrast am dorit să subliniem faptul că nu vrem să lăsăm la o parte tradiţia în acţiunea politică pe care vrem s-o facem la Bruxelles. Pentru că în opinia noastră, România are o tradiţie politică democratică şi noi suntem unul din partidele care reprezintă această tradiţie”, a declarat Munteanu.
Acesta crede că la o analiză generală, chiar dacă unele partide au excelat sub aspectul vizibilităţii printr-o puzderie de reclame, care de care mai mari şi mai vizibile, impactul acestora este foarte redus fiindcă nu conţin mesaje foarte puternice adresate electoratului. Vicepreşedintele PNŢCD concluzionează că oamenii nu au sesizat importanţa acestui moment. Sunt primele alegeri europarlamentare la care participă România, iar de calitatea şi competenţa parlamentarilor români în PE depinde modul în care va interacţiona ţara cu UE şi imaginea pe care o va avea în Europa. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Inteligenţa copiilor botoşăneni, testată de Fundaţia Voiculescu
Afaceriştii italieni nu s-au înghesuit la întâlnirea din Prefectură
nici parlamentarii botoşăneni n-au onorat invitaţia
Turul Românei la ciclism pleacă din Botoşani
Bogdan Olteanu a dat politicienilor locali o lecţie de comportament
pianul donat de Camera Deputaţilor inaugurat printr-un concert de excepţie
Trebuie să-i votăm, ne-au dat un pian la Filarmonică!
Peremiştii scot la rampă o băcăoancă codaşă
Revoluţie galbenă la Botoşani
Vina lui Conţac
Ioan Rotundu
Petre Roman şi-a dansat amanta botoşăneană la sentiment
Horoscop
Adevăr disimulat în dialog
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Ultimul legionar venit din America să moară de apoplexie la Botoşani
Supa plugarului
Spitalul Darabani are şanse să efectueze analize în programul naţional
Cam ce preferinţe au botoşănenii în a-şi petrece Revelionul
Reţele E.ON secţionate de constructori inconştienţi
Recunoaşte că cetăţenii sunt jumuliţi de bani pe seama greşelii altora
Muncitorii au de pierdut, dacă lucrează la negru
Ciobanu i-a descurajat pe reclamagii de profesie cu aplicarea de amenzi
Investiţii realizate de frica legii
Vasilescu se întoarce împotriva chiulului din Senat
Prisecariu i-a suflat lui Cornescu afacerea pe Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!