Crucea Roşie Română desfăşoară în mod tradiţional activităţi umanitare în preajma sărbătorilor pascale. Crucea Roşie din Botoşani s-a aliniat tipului de acţiuni de la nivel central realizând acţiuni în diferite colţuri ale judeţului, în pragul Paştelui.
În ultima săptămână am distribuit ajutoare constând în îmbrăcăminte şi alimente de bază în mai multe localităţi precum Văculeşti, Şendriceni, Dorohoi, Cristineşti, Drăguşeni, Truşeşti. De asemenea am avut acţiuni în Botoşani, a declarat Eduard Măciucă, directorul Crucii Roşii Botoşani. Ieri, şapte voluntari de Crucea Roşie s-au deplasat la Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă unde sunt internaţi copii cu probleme.
Noi mergem de mai mulţi ani la aceşti copii, de regulă la astfel de evenimente ducându-le jucării, fructe, dulciuri, a declarat Eduard Măciucă. Voluntarii au petrecut şi câteva ore cu aceşti copii. Dacă pentru Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă au fost prezenţi voluntari din municipiu, în acţiunile din judeţ implicarea subcentrelor Crucii Roşii s-a făcut simţită mai pregnant. Suma totală destinată activităţilor de sprijin a celor nevoiaşi în pragul sărbătorilor pascală a fost de 4.000 lei. (Bianca ALBU)