Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Pamflet
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20457
De la 07 Ianuarie 2003
122880524

Încă mai sunt restanţe la fondul funciar

  • 2 December 2008, 23:00
Zeci de mii de botoşăneni s-au adresat Instituţiei Prefectului în ultimii trei ani pentru a obţine dreptul asupra unor suprafeţe de teren, la Legea 247/2005. Potrivit celor declarate de către subprefectul David Şalgău, în perioada mai sus menţionată au fost înregistrate 17.617 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate. Din acestea, peste 90 la sută au fost deja soluţionate, respectiv 17.427 cereri.
Din totalul cererilor, doar 7.139 au fost admise la nivelul Comisiilor locale, restul fiind respinse din cauza actelor eronate sau foarte vechi, de prin 1890, în condiţia în care legea face referire la perioada 1945 – 1990. „Unii s-au ferit să aducă vecinii ca martori. Au fost cazuri când la comisiile locale de fond funciar au venit vecinii şi au spus: Staţi că este o minciună, aşa ceva nu există, nu a avut parcela de pământ de mult timp. Şi aşa multe dintre intenţiile unora sunt deconspirate”, a precizat David Şalgău.
Din cei aproape 20 de mii de botoşăneni care au cerut ajutor la prefectură, 190 se luptă şi acum să intre în posesia unor suprafeţe de teren moştenite, dar care nu pot fi garantate de acte. „Cererile sunt în curs. E vorba de documentaţii care stau blocate din cauză că fie nu se pot efectua măsurători în teren, din lipsă de specialişti la nivelul comisiilor locale, fie ca urmare a unor litigii. Am demarat recent nişte deplasări în teritoriu, am trimis circulare în care am cerut să ni se comunice stadiul acestor documentaţii. Au fost date amenzi de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de către prefect, de câte 100 milioane lei vechi. Au fost amendate în perioada 2006-2007, primăriile din Prăjeni, Cristeşti, Ungureni, Mihăileni, Băluşeni din cauză că nu s-au întrunit comisiile locale, manifestând o delăsare totală”, a mai adăugat Şalgău. În 2006, avertismente au primit şi primăriile din Călăraşi, Frumuşica, Hlipiceni, Prăjeni, Santa Mare şi Albeşti. Cu toate astea, încă mai sunt de soluţionat la fondul funciar. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariul comentariilor (CCLV)
(Ioan Rotundu)
Românul şi Moş Nicolae
Horoscop
Destrăbălarea lui Boc
Cină cu pretenţii
Caută dădacă, plăteşte bine!
Comunicat presă E.ON Gaz
A pierdut pentru că a jucat fals!
Neagă statutul de turnător plătit la fosta Securitate
Lucrări şi servicii în bătaie de joc şi în dispreţul cetăţeanului
S-au limpezit apele, iar cei nouă parlamentari au ieşit la vedere
Pensionarii vor şi anul acesta Revelion în cadru organizat
Medicii ar trebui să explice părinţilor necesitatea unei alimentaţii naturale
Niţură se plânge că nu e băgat în seamă
motiv să fie dat uitării pentru totdeauna
Scandalagii domoliţi cu amenzi
Încep emoţiile tezelor cu subiect unic
Marş al tăcerii pentru comemorarea victimelor SIDA
S-a redus drastic cererea de forţă de muncă
Vor veni alte cinci mii de vaccinuri antigripale gratuite
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog