Marţi, 4 martie pompierii au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu. Evenimentul s-a produs în jurul orelor 19.00, la o locuinţa din comuna Brăieşti, judeţul Botoşani, locuinţă ce aparţinea lui Săvel P., de 66 de ani. Incendiul a fost provocat de un trăsnet aprinzându-i-se acoperişul locuinţei din stuf. “A ars acoperişul casei în suprafaţă de 40 metri pătraţi, pagubele materiale fiind de circa 200 RON. Casa era moştenire de la părinţi, iar proprietarul o folosea pe timpul verii pentru depozitarea unor materiale şi produse agricole”, a precizat maiorul Mihai Flămînzeanu – Mateiuc, ofiţer cu relaţii publice în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” Botoşani. Pentru localizarea şi stingerea incendiului a acţionat mai bine de jumătate de oră un echipaj de pompieri militari aparţinând Detaşamentului Dorohoi. (Carmen Iacob – STANCIU)