Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
4738
De la 07 Ianuarie 2003
122576677

Instituţia Prefectului se reorganizează

  • 9 February 2006, 23:00
La începutul anului au avut loc câteva modificări ale Legii 340, care au atras după sine unele schimbări privind organizarea Instituţiei Prefectului. Astfel, secretarul general al Prefecturii, respectiv Mihai Elvădeanu a fost ridicat la rang de subprefect, ca şi David Şalgău, iar prefectul, împreună cu cei doi subprefecţi au devenit înalţi funcţionari publici, luându-şi adio de la politică pentru perioada în care deţin aceste funcţii. Datorită acestor schimbări procesul de reorganizare este în toi. „Acum se lucrează la repartizarea sarcinilor pentru cei doi subprefecţi. Unul dintre ei va prelua o anumită categorie de compartimente, cealaltă o altă categorie. Este o fericire pentru instituţia mea să am doi subprefecţi cu formaţie diferită, unul jurist, iar celălalt inginer”, a precizat Cristian Roman, primul reprezentant al Guvernului în teritoriu. Acesta consideră diferenţa de formaţie a celor doi subprefecţi drept un avantaj. Mai mult, Instituţia Prefectului va beneficia de asistenţă pentru implementarea diferitelor programe, ceea ce ar ajuta considerabil judeţul. Şalgău va avea în subordine Serviciul de Paşapoarte, Direcţia de Integrare Europeană şi instituţiile desconcentrate, în timp ce Direcţia Juridică, contabilitatea şi probleme de fond funciar vor intra sub atenta supraveghere a lui Mihai Elvădeanu. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Clădirea Direcţiei de Cultură va fi făţuită
Cadrele didactice riscă se declanşeze un nou conflict de muncă
Proiectul privind munca în folosul comunităţii
Primarul din Ştefăneşti vrea să aibă grijă de romii din localitate
Incendiu de la un coş de fum
Moldoveancă prinsă încercând să treacă graniţa ilegal
Fără plante modificate genetic din 2007
Populaţia nu trebuie să fie speriată de aderarea la Uniunea Europeană
CRP a luat act de retragerea lui Sorin Roşca Stănescu din Consiliul de Onoare
Ministrul Justiţiei a cerut încuviinţarea lui Năstase pentru a-i percheziţiona două imobile
Graham Watson crede că Guvernul României face ceea ce trebuie legat de corupţie
Ioan Astăluş este singurul sculptor în bob de orez din România
România s-ar putea confrunta cu o migrare a companiilor spre est
Un german a cucerit Empire State Building
Apel la preşedintele PD să explice poziţia UDMR în coaliţia de guvernare
Mircea Geoană, alături de familia Năstase
Marko Bela: UDMR nu va fi de acord cu intrarea PD în PPE
PD a adoptat o retorică naţionalistă în ceea ce priveşte statutul minorităţilor naţionale
Minerii vor primi gratuit o masă caldă pe zi
Din fuziunea PNL cu PD ar trebui să rezulte un mare partid liberal
Zonă extinsă de turbare în judeţul Mureş
Adrian Năstase va face plângere la CSM
Horoscop
Scandal pe seama unei centrale de bloc
Botoşănenii învăţă legea cu arcanul
Lozneanu pledează pentru eradicarea traseismului politic
Proiect lingvistic al elevilor botoşăneni şi italieni
Agricultură va fi subvenţionată în funcţie de cerinţele europene
Munca "la negru" şi "munca la gri"
Prinşi cu peştele-n căruţă
Angajat al Finanţelor judecat pentru înşelăciune
CJ vrea să aducă noi proiecte în Botoşani
Codreanu îngrijorat de defrişările suprafeţelor de pădure
Colegiul Medicilor Dentişti din Botoşani a devenit de sine stătător
Prima bursă de locuri de muncă pentru copii instituţionalizaţi
Reglementări pentru etichetarea furajelor
Programul SAMTID îşi reia parcursul
Şedinţă CJ cu un punct pe ordinea de zi
Apa Grup face investiţii mari
Gard distrus de un vitezoman
Împinsă către sinucidere de abuzurile concubinului
Frigiderul l-a lăsat fără casă
Jocul nepotului cu focul l-a lăsat fără furaje
Început de lună cu amenzi de zeci de milioane la OJPC
A rămas fără casă din cauza unei butelii defecte
Meserii noi autorizate de DMSSF recunoscute internaţional
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog