Ieri, primarul Cătălin Flutur a fost în teren cu firmele care sunt implicate în proiectul de semaforizare, respectiv reprezentantul antreprenorului general care este Electro Alfa, Elco, Conrec, Termica, Eltrans şi Poliţia Rutieră. Cu această ocazie edilul municipiului a vizionat toate intersecţiile, axându-se pe Calea Naţională cu Uzinei, Sucevei şi Strada Gării. Aceasta va fi ultima intersecţie în care se va intra la finalizarea lucrărilor. Începând de ieri, intersecţia a fost blocată, rămânând doar un sens de circulaţie funcţionabil. Este vorba de Calea Naţională ce duce spre ieşirea spre Dorohoi.
În rest circulaţia va fi blocată. Traficul greu şi traficul auto uşor vor fi dirijate pe sensuri ocolitoare, a declarat primarul municipiului. Acesta şi-a manifestat nemulţumirea faţă de cum au înţeles cele două societăţi din subordinea Primăriei, Termica, respectiv Eltras, să îşi desfăşoare lucrările în intersecţii. Primarul se referă în primul rând la canalul pentru reţeaua primară de la Termica, ce abia vineri a fost finalizat într-o formă cât de cât acceptabilă.
Peste acel canal va trece traficul greu. Pastila mare din intersecţie dispare, iar cei de la Termica nu au înţeles să finalizeze lucrările aşa cum ne-am fi dorit. La fel şi cei de la Eltrans. Ei invocă tot felul de motive, a precizat Flutur, nemulţumit de felul în care angajaţii celor două societăţi au înţeles să îşi facă treaba. În intersecţia mai sus menţionată va fi schimbată şina şi macazurile, care vor fi înlocuite cu macazuri automate.
Acest fapt nu înseamnă o decalare foarte mare a lucrărilor. Se va lucra şi noaptea şi este bine ca toţi conducătorii auto să ia cunoştinţă de blocarea intersecţiei, a precizat primarul municipiului Botoşani. Chiar dacă nu este mulţumit de felul în care cele două societăţi au acţionat, acesta susţine că nu are prerogative pentru a le sancţiona. (Bianca ALBU)