(1153 1216)
O colibă, adăpost provizoriu, este singurul loc unde se poate trăi fără teamă.
(Note din copliba mea de călugăr, 1212)
Maximă din Heiji
(sec. XIII)
Frumuseţea este floarea fericirii.
Maximă din Heike
(sec. XIII)
Floare de cireş
Nu blestema vântul
El nu te putea
Opri să nu cazi.
Vai, mare păcat,
Arbore bătrân sau tânăr arbust
Cireşul din munţi
De-i întârziat sau de-i timpuriu
Nu-şi poate păstra florile pe crengi.
Satomura Shôha
(+ 1602)
De ce n-am un penel
Ce ar putea picta
Chiar florile de prun
Cu tot, cu-al lor parfum.
Nakae Toju
(1608 1648)
Devotamentul filial este rădăcina omului. Când ea dispare, omul rămâne ca o plantă dezrădăcinată şi dacă nu moare imediat, înseamnă că are noroc.
(Cugetare)