Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Învăţământ
Sport
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Important
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
7090
De la 07 Ianuarie 2003
122867157

Judeţul Botoşani va fi supus unui studiu medical amănunţit

  • 27 December 2010, 23:00
Judeţul Botoşani a fost inclus recent într-un studiu privind situaţia din sistemul sanitar, situaţia privind acoperirea cu medici specialişti în sistemul de stat. De altfel, numărul specialiştilor din sistemul sanitar a fost aprig dezbătut în decursul acestui an. Colegiul Medicilor a făcut o analiză a distribuţiei pe judeţe a medicilor, care arată că toate specialităţile medicale şi chirurgicale se regăsesc în imediata apropiere a marilor centre universitare.
Dacă în ţară sunt judeţe care nu au specialişti în hematologie, geriatrie şi gerontologie, neurologie pediatrică, neonatologie, în schimb, judeţul Botoşani este nominalizat în acest studiu ca neavând niciun neurochirurg, genetician, şi cu lipsă de specialişti în chirurgie toracică şi vasculară. Potrivit Colegiului Medicilor, cele mai multe judeţe din ţară au între 500 şi 1.000 de medici, la această categorie înscriindu-se şi judeţul Botoşani, cu 504 medici. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Schimb de amabilităţi
A spart biserica de Crăciun
Accidente rutiere cu morţi şi răniţi în zilele de Crăciun
Banii „papaţi” de Apa Grup în avans pot fi pierduţi
Ieri, la Ungureni, un impresionant spectacol de tradiţii şi obiceiuri
Crăciunul la Capela Militară
Juventus l-a găsit pe noul Buffon. E român şi are 16 ani
Dmitri Medvedev: Nu va fi niciun China Town în Rusia
Generalul Ştefan Dănilă, numit şef al Statului Major General
Acordarea cetăţeniei ungare va reunifica naţiunea
Caricatura zilei: Un altfel de colind
Şi în 2011 elevii vor avea pentru examene modele de subiecte
IŞJ aminteşte directorilor de şcoli că anul 2011 vine cu evaluarea muncii lor
Medicii de la UPU au avut zile grele de Crăciun
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog