Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
6210
De la 07 Ianuarie 2003
123273766
pnl

La Botoşani, orgolii şi interese meschine pe memoria lui Ştefan Luchian

  • 23 June 2010, 23:00
Sâmbătă încep la Botoşani Zilele „Ştefan Luchian”, o manifestare care marchează 94 de ani de când „pictorul florilor” a trecut în cealaltă dimensiune a timpului şi spaţiului. Fundaţia din judeţ care îi poartă numele a pregătit din vreme evenimentul, în acest sens accesând şi o finanţare de la Consiliul Local Botoşani, bani cu care va vedea lumina tiparului un album Ştefan Luchian.
Toată străduinţa preşedintelui Fundaţiei Ştefan Luchian”, profesor Aglaia Corneanu păleşte, însă, într-un con al orgoliului personal al uneltirilor meschine, scăpând din vedere esenţialul. Aceasta o acuză pe directoarea Muzeului Judeţean, Lucica Pârvan, că sabotează Zilele Luchian. Motivaţia este legată de faptul că în galeriile de artă care poartă numele marelui pictor tronează în aceste zile o expoziţie retrospectivă de pictură şi grafică a artistului botoşănean Teodor Valenciuc.
Aglaia Corneanu se prevalează de un act semnat de directoarea Muzeului Judeţean, în care se stipulează că în aceste zile Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” vor fi puse la dispoziţia pentru „o expoziţie dedicată pictorului de artişti din ţară”. „ Doamna Pârvan nu recunoaşte că a semnat acel act şi că trebuie să pună la dispoziţia evenimentului Galeriile de Artă cu o expoziţie a lucrărilor marelui pictor care zac în magazia muzeului. Adică în aceste zile în care comemorăm moartea pictorului, al galeriile care îi poartă numele este deschisă o expoziţie a lui Teodor Valenciuc? Se compară cu Ştefan Luchian?
Atâta muncă ca totul să iasă foarte bine este dată peste cap de această doamnă Pârvan, care nu ştiu cine a pus-o acolo manager că nu are nici o treabă cu evenimentele şi cu cultura din Botoşani. Am făcut cu mare greutate totul până acum, la anul nu cred că voi mai putea face, mai ales având şi aşa fel de oameni. Şi nu este primul parteneriat pe care doamna îl semnează şi nu îl respectă”
a acuzat prof. Aglaia Corneanu, preşedintele Fundaţiei Ştefan Luchian.
Directorul Muzeului Judeţean Botoşani, Lucica Pârvan, recunoaşte că a semnat un acord de parteneriat cu reprezentantul Fundaţiei „Ştefan Luchian”, la începutul acestui an, dar mai mult pentru „a-i face un bine” Aglaiei Corneanu, care avea nevoie de actul respectiv pentru a obţine finanţare de la Primăria Botoşani.
„S-a rugat cu cerul şi pământul să semnez că îi trebuie pentru a obţine bani de la Primărie. I-am zis să treacă totuşi ceva în dreptul rubricii – partener- că era gol şi a scris aşa, pe un colţ de masă: La Galeriile de Artă o expoziţie dedicată pictorului de artişti din ţară. Unde scrie că trebuie să fac eu expoziţie cu picturile pe care le avem în depozit şi pe care oricum le-a văzut lumea până a cum de o mie de ori? I-am spus atunci că nu pot să-i promit nimic, că s-ar putea să am expoziţia Teodor Valenciuc. Omul acesta a făcut 80 de ani şi a pregătit timp de un an totul cum să îl iau acum şi să îl dau afară. Este obrazul nostru în joc” a declarat directorul Muzeului Judeţean.
Lucica Pârvan a mai adăugat că preşedintele Fundaţiei „Ştefan Luchian” i-a cerut imperios să facă expoziţia şi din acest motiv nu vrea să accepte nici un compromis. „Refuz să fac acest lucru pe poziţie de forţă. Doamna Corneanu nu a venit la mine să găsim o soluţie, a venit să dicteze, ori eu sunt subordonată Consiliului Judeţean, nu Aglaiei Corneanu” a mai spus Lucica Pârvan.
Ca să demonstreze că nu are nimic cu memoria pictorului Ştefan Luchian, directorul Muzeului Judeţean a decis organizarea în ziua de luni, 28 iunie, a unui simpozion cu tema Zilele Luchian, unde au posibilitatea să-şi amintească de „pictorul florilor” toţi cei care doresc să participe. „La anul, când se împlinesc 95 de ani de la moartea sa, da, pot să fac ceva de amploare, dar nu putem face aşa …în fiecare an” a declarat Lucica Pârvan. Din toată tevatura, cu greu mai răzbat eforturile făcute de membrii Fundaţiei „Ştefan Luchian” care pentru a comemora 94 de ani de la moartea pictorul vor fi prezenţi pe Pietonalul Unirii uimind trecătorii cu măiestria cu care manevrează penelul.
Luni este în planul organizatorilor şi un pelerinaj la Ştefăneşti, la locul naşterii lui Ştefan Luchian, acţiune pentru care cu greu s-au găsit bani pentru o bună desfăşurare. Un crâmpei de hârtie, semnat din altruism, acuzaţii grave de o parte şi de cealaltă, orgoliu şi o veche, foarte veche problemă între cele două persoane publice implicate, sunt ingredientele unui eveniment care ar fi trebuit să strălucească prin claritate, bucurie, mândria de a avea pe Ştefan Luchian ca rod al Botoşani-lui.
„ Părerea mea este că Aglaia Corneanu a făcut din fundaţia aceasta o afacere de familie” au sunat aspru cuvintele directorului Muzeului Judeţean, Lucica Pârvan, la adresa preşedintelui fundaţiei menţionate, Aglaia Corneanu, care a reclamat la Consiliul Judeţean şi la Prefectură lipsa de sensibilitate a acesteia faţă de evenimentul care este marcat în aceste zile la Botoşani şi unde sunt aşteptaţi să sosească artişti din toată ţara. Avem şi noi o nedumerire. Când preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac a desfiinţat Secţia de artă a Muzeului judeţean, unde se afla doamna Aglaia Corneanu, că nu s-a alăturat protestelor noastre de la Jurnalul şi nici că i-a păsat de această decizie?. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Program Tv SOMAX, joi, 24 iunie
Bancul zilei: Un altfel de rasism
Bucătăria Jurnalul: Macrou cu ceapă
Mica publicitate
Magda Palimariu a luat lecţii de Tae Bo cu Zmarandescu
Revoltaţi de faptul că MAI vrea să dea un teren gratuit în folosinţă ENEL
Marele jaf bugetar
primesc intre 30 si 180 de salarii compensatorii; adica intre 2,5 si 15 ani de stat acasa si primit salariul
“Happy Hour” si Earnest Valentino aduc un omagiu lui Michael Jackson
Diaconescu este mijlocul, scopul este altul!
Ioan Rotundu
Misteriosul Darie îl lucrează pe Baltă
Despre vuvuzele
Barack Obama, deranjat din nou de o muscă în timpul unui discurs
Expoziţie: Cine sunt aromânii?
Germania şi Rusia negociază în spatele Europei
Spectacolul care a spălat ruşinea Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani
Botoşănenii sunt invitaţi la spectacol la Grădina de vară, intrarea liberă
Ţâbuleac vrea ca ministrul Cseke Attila să fie mai generos cu Maternitatea Botoşani
Domonco s-a pus pavăză în calea realegerii lui Marcu preşedintele PSD
Cod Roşu pe râul Prut
Pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor vântului puternic
Pensii micşorate şi pentru viitori pensionari
Guvernul Boc le-a tăiat dascălilor calea spre distincţiile aducătoare de bani
cu docilitatea cunoscută, dascălii vor răbda şi această batjocură
Ministrul Cseke Atilla tot promite, dar nu trece şi la fapte
Şef nou, dar interimar, la AJPS Botoşani
Bolnavii cronici au mari probleme cu schemele de tratament
mai ales cei care n-au bani să-şi completeze valoarea reţetei compensate
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog