Cum românul are încredere în opinia şi intuiţia sa, este atras şi de pariuri. Pariind, îşi pune speranţe în viitorul său mai bun, în prosperitatea sa, în primul rând. Cugetă mult şi bine înainte de a paria cu vreun partener, mizând dacă este cazul, şi pe un vis în care i s-a arătat un câştig, pe predilecţia unei ghicitori, pe începutul de viaţă, când, datorită unor situaţii fiziologice naturale, părinţii, naşii, rudele au văzut în el un băftos, un norocos. De mic, românul se familiarizează cu pariul cu o miză pe măsura posibilităţilor materiale, ale lui şi ale familiei, dacă există afecţiune şi înţelegere. Acum, când sistemul de pariuri a atins nivele oficiale, românul nostru se hazardează, convins de victoria sa, punând la bătaie sume care variază tot în funcţie de posibilităţi. Pariul, în fond, dincolo de riscul în sine, dezvoltă perspicacitatea, anticipaţia, curajul, calităţi oricând dorite şi pentru care merită să militeze şi să persevereze. Nu este deloc uşor. Jocurile de pari-lotto, casele de pariuri devin pe zi ce trece pasiunea românului, mult mai superioară altor popoare, să recunoaştem. Acum, de când cu scandalul de la Loteria Română, şi pentru român înseamnă un moment nefericit. Chiar condamnabil. Şi aceasta pentru că românul investeşte şi bani şi speranţe. Este nemeritat ca granzii să îl lase dezamăgit. La nivele mari, politice, o casă de pariuri ad-hoc se deschide cu ocazia alegerilor, electoratul român pariind pe candidaţii naţiei, în prostie. Ei, câteodată, mulţi aleg cu câştiguri frumuşele, semn că este un domeniu bun de exploatat. Las că nici aceştia, odată cocoţaţi în scaunele moi ale puterii, nu se lasă! În acest sens, marii aleşi au pus, de-a lungul anilor, pariuri grase cu agricultura, cu sălile de sport, cu integrarea, cu reformele, unii pierzând, alţii câştigând. Imaginea societăţii româneşti este pusă, astfel, într-o frumoasă lumină. Poporul se bucură, cântă şi dansează! După cum românul este frate cu atâţia, el nu poate fi altfel decât şi cu pariul. Îl are veşnic în cap, pe buze, îl practică, făcând din acest joc unul de renume naţional, o bună şansă de afirmare. Exemplul marilor diriguitori ai ţării este unul luminos, integrarea 2007 fiind un excelent motiv pentru pariuri. Miza este mare, atrăgătoare, pariorul român optimist mergând pe mâna acestui an, celălalt, desigur, nu. Se naşte o competiţie reală, interesantă, antrenând majoritatea segmentelor sociale, într-o impresionantă exprimare de şanse. Totul este spectacol, totul este circ! Un Pariu câştigat îl poate face pe român fericit, pentru mult timp, scutindu-l de ceea ce se numeşte grija zilei de mâine. Sau poimâine. Este şi aceasta o cale de a-şi asigura un loc stabil în societate, o onorantă poziţie. Cum lucrurile se văd mai bine de pe tuşă, curge firesc întrebarea să fie Pariul soluţia izbăvirii? (Ionel BEJENARU)