Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
2499
De la 07 Ianuarie 2003
122888148

Liberalii continuă să îl acuze pe Traian Băsescu de încălcarea legilor

  • 31 July 2006, 23:00
PNL nu îi poate susţine pe şeful statutului şi nici pe democraţi în încălcarea legilor sau în ignorarea constituţiei, se arată luni întru-un comunicat de presă semnat de secretarul general al PNL, Dan Motreanu. PNL nu îi poate susţine pe şeful statutului şi nici pe democraţi în încălcarea legilor. “Democraţii trebuie să se obişnuiască cu ideea că şi preşedintele Traian Băsescu este dator să respecte legile ţării, inclusiv în ceea ce priveşte serviciile secrete. (...)De asemenea, trebuie spus că Alianţa D.A. funcţionează cât timp se respectă legile”, spune Dan Motreanu, răspunzând astfel acuzaţiilor lansate de democratul Vasile Blaga. El mai susţine că democraţii nu au dreptul să vorbească despre încălcarea protocolului Alianţei de către PNL, atâta vreme cât ei au fost cei care s-au folosit de presă în nenumărate rânduri pentru a introduce pe agenda publică teme care nu au fost discutate în prealabil în structurile interne ale alianţei. “Ultimatumul dat în privinţa calendarului fuziunii, tema restructurării Guvernului, păstrarea Registrului Comerţului la Ministerul Justiţiei şi programul pentru încălzire sunt doar câteva exemple în acest sens”, se arată în comunicat. Lăsând la o parte tensiunile pe tema eliberării din funcţie a şefilor SRI şi SIE, Dan Motreanu îl ciritică pe Vasile Blaga pentru refuzul de a discuta despre restructurarea guvernamentală, democraţii fiind consideraţi răspunzători de întârzirerea reorganizării Executivului pentru că nu vor convocarea unei şedinţe a Alianţei şi a Coaliţiei. “Consider ciudate contestaţiile democraţilor în acest moment în care restructurarea este pe cale de a fi demarată. De aceea, îmi este foarte clar că PD a folosit tema restructurării guvernamentale doar ca pe un mijloc de a puncta la capitolul imagine”, mai spune secretarul general al PNL, făcând aluzie la presiunile exercitate de conducerea PD, în urmă cu câteva luni, pentru modificarea structurii guvernului. Motreanu mai susţine că dacă democraţii ar fi vrut cu-adevărat restructurarea ar fi putut începe cu ministrul transporturilor, condus de Radu Berceanu, minister care are în subordine cel mai mare număr, peste 100, de agenţii, autorităţi şi societăţi comerciale subvenţionate direct sau indirect de la bugetul de stat. Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a denunţat, luni, poziţia PNL în chestiunea demisilor şefilor serviciilor secrete, punând-o pe seama urii faţă de Băsescu, a frustrărilor legate de creşterea PD în sondaje şi unor legături cu PSD şi trimiţând în derizoriu termenul dat de PNL şefului statului. "Poziţia noastră este că nici orgoliile, nici lipsa de scrupule (...) şi ura pe care unii colegi de Alianţă şi din Coaliţie le au faţă de preşedinte nu pot duce la o asemena abordare", a spus, luni, secretarul general al PD Vasile Blaga, denunţând "monstruoasa Coaliţie" PNL-PSD-PRM-PC-UDMR şi votul de săptămâna trecută din Birourile Permanente. Raportul PNL-PD din sondaje îi sperie pe liberali, care încearcă să puncteze la capitolul imagine, a conchis liderul democrat. El a mai sugerat o explicaţie - principalii sponsori ai PSD din 2004 au influenţă în prezent la nivelul PNL, a susţinut Blaga, fără a da nume. Întrebat dacă în Alianţă s-au scos cuţitele, Blaga a replicat: "Nu mai mult decât aţi constatat până acum", lăsând de o parte asigurările publice de altădată că Alianţa ar funcţiona. El a acuzat "jocul de imagine destul de ieftin al PNL", din partea căruia spune că a sesizat tot mai multă lipsă de colegialitate şi de sinceritate. El a exemplificat lansarea unilaterală a temei retragerii din Irak, spectacolul public pe tema legilor siguranţei şi pe tema restructurării guvernamentale. (Agenţia de ştiri NewsIn)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariu la comentarii (CXXIV)
Ieftinul scump şi scumpul ieftin
Legenda viţei de vie
S-a amânat introducerea evidenţei electronice a salariaţilor
Părinţii preferă rechizitele de calitate
Muzeul Judeţean pregăteşte un simpozion
Numărul profesorilor necalificaţi a scăzut
DSV mai are nevoie de oameni
Profesorii de legislaţie rutieră vor fi monitorizaţi
Sânge de la Văculeşti
Dosar penal pentru un transport de produse agricole
Sucevean ce s-a ales cu dosar penal la Botoşani
Peşti morţi pe râul Başeu
Comisarii CJM au pus ochii pe rumeguş
Gospodărie incendiată de propriul fiu
Două contestaţii în urma preselecţiei la „Cornul şi Laptele”
Liberalii vor sprijini propunerile CJ pentru Guvern
Periplul consilierilor judeţeni traseişti a luat sfârşit
CJ joacă ultima carte pentru clădirea CGP
Parcurile de joacă vor fi mai primitoare
O nouă piedică pentru amatorii de curse nocturne
Finanţări nerambursabile pentru microîntreprinderi şi firme nou-înfiinţate
PIN - Morar nu reacţionează
Românii din Timoc sunt atacaţi de securitatea sârbă
De unde vin procentele la Becali, Vadim şi Alianţă
Vasile Blaga are coşmaruri în stare de veghe
Stimulente financiare pentru inspectorii OPC
PD consideră că Victor Ponta este un nou Iorgovan al PSD
Horoscop
Unde-i Daciada de altădată?
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog