Cuvântul de ordine (la propriu) adresat alor noștri de la București, este diversitatea. Poliția trebuie să învețe să se adreseze „comunităților multiculturale" care ar fi o realitate în România. ... Nu în ultimul rând, poliția trebuie să fie tolerantă față de aparținătorii diferitelor comunități, „indiferent de etnie, rasă, gen sau orientare sexuală".
Pe 5 aprilie 1924, guvernul Brătianu scoate în afara legii oficina Cominternului din România, Partidul Comunist din România, pentru că acesta nu recunoștea caracterul național și unitar al României, nu recunoștea Unirea și nici statul român: „Populația si teritoriul României s-au mărit mult după război; dar România nouă, creată cu ajutorul puterilor imperialiste, slujește in mîinile acestora ca unealtă împotriva Uniunii Republicelor Socialiste Sovietice și ca jandarm fata de mișcarea revoluționară din Balcani. In același timp ea este sfîșiată de antagonisme interne naționale. Populația neromâneasca este supusa celei mai grozave asupriri naționale si deznaționalizări silite." (Lupta de clasă nr. 1, 1926,
Guvernul liberal ajunsese la concluzia că PCdR devenise un pericol la adresa stabilității statului și a societății, mai ales că începuse să activeze în societate sub diferite forme, de la „Liga drepturilor omului" până la „Prietenii naturii" și „Uniunea studenților independenți" (vezi Mușat și Ardelean, p.561). Toate acestea erau controlate de spionajul sovietic. Partidul Comunist din România nu avea mai mult de 1000 de membri în 1944. În 1925, în ilegalitate, era condus de Boris Ștefanov, Pavel Tcacenko, Marcel Pauker, M. Kahne, D. Fabian, V. Tordai, W. Roth, C. Palade, Șt. Foriș, Szabo Gyula, H. Sternberg, Izo Ițkovici (idem, p.564).
Să fie un preambul la susținerea eforturilor unor formațiuni active din punct de vedere informativ în folosul altor state de a scoate articolul 1 din Constituția României? („România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil").
Să fi fost alertat domnul Măcelaru de modul exemplar în care jandarmeria a gestionat huliganismul orchestrat al fanilor selecționatei Ungariei pe străzile Bucureștilor? A fost ... prea liniște? Nu au avut loc „ciocniri interetnice" și atunci trebuie „mai multă toleranță"? Sau știe ceva despre așa numitul „Ținutul secuiesc" și se gândește să le recomande păstrătorilor ordinii timorate a statului român din zonă să fie ... supertoleranți.
Iar cu rromii ... să îi considerăm separat?
Păi ori e societate incluzivă ori multiculturală? Aici trebuie să se decidă domnul Măcelar.
Desigur, Europa a eșuat lamentabil în procesul incluziunii rromilor. Evident, de vină ar fi statul român. Este principalul motiv pentru care Franța – primul stat eșuat în problema rromilor din Europa, nu ne-ar primi în Schengen („România liberă", 26 sept. 2013,.
Ce lipsește Americii în România? Aceasta este cea mai serioasă întrebare pe care orice român sau filoromân convins de importanța relației strategice cu SUA și-o pune citind intervenția lui Duane Butcher.
În primul rând, competența. Tipul acesta, Măcelarul, nu are nici un fel de sensibilitate cognitivă față de spațiul românesc. Debitează ca un politruc înșiruiri „politically correct" pentru care ar fi luat la mișto în orice film american de acțiune. Ceea ce lipsește din discursul Butcher, și nu e pentru prima oară, este referirea la români ca întreg, la interesele acestui popor, în care vor să se integreze inclusiv rromii. Singura minoritate din România care este condusă spre un drum separatist fiind cea maghiară.
În al doilea rând, unii reprezentanți ai SUA nu mai văd români în România. Văd dublu, triplu, „văd multicultural" tocmai într-o epocă în care nici Europa de Vest nu mai crede în bazaconia aceasta sinistră neotroțkistă.
În al treilea rând, discursul acesta multicultural promovează separatismul pe criterii etnice.
România are minorități. Acolo unde ele sunt lăsate în pace, nu sunt manipulate de discursuri separatiste, societatea funcționează după un mecanism intercultural, al integrării naturale a unei comunității uneia cu cealaltă. Interculturalitate este mult mai mult decât toleranță, este integrare. Este chiar mai mult decât democrația manifestării intereselor particulare, pentru că este viață comunitară, în comun.
Exemplul tipic este Dobrogea. Ea este stabilă pentru că este românească fără a fi românizată, și este un model tocmai pentru acolo este una dintre cele mai mari densități de minorități din Europa care conviețuiesc pașnic, în afara clișeelor ideocrației neoliberale. Interculturalitate. Dar pentru asta trebuie să vrei să vezi, să ai organ cultural și sensibilitate. Dl. Măcelar are un script neotroțkist de îndeplinit, nu sensibilitate, în raport cu România.
În al patrulea rând. Este îngrijorător că SUA, a doua mea Patrie, nu pot trimite în România decât un plasticman, inapt să gândească în termenii culturii istorice și comunitare locale, în locul unde istoria se face la cald, unde se întretaie câteva dintre marile falii geopolitice ale lumii.
Nu în ultimul rând. SUA nu poate fi exemplu pentru România, din simplul motiv că România nu este un mix de naționalități diferite. România este exact așa cum scrie în Constituție: stat național unitar. Condiția ordinii în acest spațiu este tocmai ... stratul romanității orientale.
România nu a fost niciodată un melting pot de diferite naționalități. Marile invazii au fost aculturate de marea cultură romanică țărănească-sedentară. Dar poți discuta cu Măcelaru lucrurile astea? Vorba unei poezii a lui Marin Sorescu. Trimiteți domne un intelectual!
Pentru Romanian Global News, Alex Bercovitz, New York