Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
545
De la 07 Ianuarie 2003
122886194

Lucia Olaru Nenati îşi lansează alte două cărţi

  • 9 June 2008, 23:00
Miercuri, scriitoarea botoşăneană, Lucia Olaru Nenati (foto) îşi va lansa două volume de carte, ca o avanpremieră a Zilelor Eminescu. Este vorba de „Arcade Septentrionale”, editată de Academia Română şi „George Voevidca – Viaţa şi opera”, editura Mioriţa. Lansarea va avea loc la Sala de Marmură a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani, în prezenţa a invitaţi de marcă, precum academicianul Constantin Ciopraga, membrii de onoare ai Academiei Române, Dimitrie Vatamaniuc şi Alexandrina Cernov (Cernăuţi), academicianul Mihai Cimpoi (Chişinău), prof. Universitar dr. Dan Mănucă şi alţi iubitori ai cuvântului scris autohtoni.
„Va fi o zi a cărţii academice a Botoşanilor. Cartea „Arcade Septentrionale” reprezintă rodul a câtorva decenii de muncă, de cercetare în arhive, fonduri persoanele, dar şi din amintirile oamenilor în vârstă ale acelor vremuri, reviste personalităţi şi grupări literar culturale din Ţara de Sus implicate în consolidarea prin cultură a marii Uniri de la 1918”, a spus autoarea, Lucia Olaru Nenati, specificând că anul acesta se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire, cel mai fast eveniment al naţiunii române.
Cel de-al doilea volum, „George Voevidca – Viaţa şi opera” reprezintă prima monografie şi antologie a primului poet bucovinean apărut imediat după Unire, colaborator principal al revistelor de la Botoşani. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ofertă înşelătoare de la UPC
A dat în judecată autorităţile care refuză rezolvarea problemei maidanezilor
Nuntă ca în poveşti la Palat
Cred că imigranţii români sunt săraci şi muncitori
Sub teroarea cenzurii
Limba română păstrată cu sfinţenie în California
Sfaturi din partea Poliţiei de Frontieră pentru călătoriile de vacanţă
Concediul paternal pentru creşterea şi îngrijirea copilului
Program Tele'M Botoşani marţi, 10 iunie
Horoscop
Întrebarea supăratului
Anunţ avertizare
Expoziţie de cărţi la Muzeul Judeţean
Şi-a violat anal, timp de doi ani, propria fetiţă
Se pregăteşte de comemorarea poetului nepereche
Neînţelegeri în formarea Consiliului judeţean
Ioan Rotundu
Comentariul comentariilor (CXXXII)
(Ioan Rotundu)
Ministrul Păcurariu dă cu tifla la peste 50 mii de botoşăneni pensionari
Obştea Dracşani nu se lasă păcălită de Prefectură
subprefectul Elvădeanu se crede jignit în demnitatea sa
Nimeni nu va scăpa fără să plătească taxa de gunoi
Liceeni sportivi deveniţi logicieni de rang european
Partidele trebuie să grăbească raportul financiar
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog