Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Publicitate
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
2396
De la 07 Ianuarie 2003
122888045

Marii bancheri nu vor să împrumute Primăria Botoşani

  • 19 March 2012, 23:00
Potrivit viceprimarului municipiului Botoşani, Florin Ghiorghiţă, doar două banci s-au înscris la licitaţia organizată de Primăria Botoşani, pentru a contracta un împrumut de 20 de milioane de lei, atât de necesar continuării unor proiecte apreciate de botoşăneni.
Va urma procedura de negociere, iar municipalitatea speră că acele două unităţi bancare, CEC Bank şi Carpatica, vor fi receptive la negocieri, pentru a nu fi nevoie de o nouă licitaţie.
„Dacă se ajunge la etapa de negociere la nişte procente acceptabile, astfel încât municipalitatea să îşi permită să ia creditul în condiţii optime, atunci o să accesăm. Mă miră că bănci foarte mari, care şi-au manifestat interesul pe parcursul anului şi anul trecut, şi ne-au spus că vor să ne împrumute, totuşi nu au venit la licitaţie”, a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Caricatura zilei
Bancul zilei: Taţii eroi
Bântuit de stafii nocturne
Ioan Rotundu
Licitație pe fier vechi
De ce privatizăm patrimoniul energetic acum?
Tineri bătăuşi prinşi în flagrant
Nicolae Timofti – un pas spre Unire?
Funcţionarii publici s-ar putea să nu mai dea înapoi sporurile încasate în 2009 şi 2010
Nu mergem la votul în cazul Boldea
am văzut ce a zis Crin, dar el e la Senat şi e istoric
Temperaturi ridicate pentru luna martie în următoarele zile
PDL vrea ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie odată cu alegerile locale
Caramitru nu vrea transformarea Pieţei Universităţii în agora
Un român a ţepuit un restaurant de lux de lângă Frankfurt
Cartel Alfa obligată să plătească o amendă de peste 15 000 euro
Ţâbuleac continuă să aibă probleme cu consilierii judeţeni ai USL
Răzvan Rotaru are coşmaruri cu ciori
Cătălin Flutur vrea ca oamenii să se implice în politică
Încremeniţi în politica nimicului
Ioan Rotundu
Medicii de familie au beneficiat de majorarea tarifelor pe asigurat
Au scăpat de trichină ca prin urechea acului
Botoşani: Aglomeraţie pentru postul de bone
Profesorii au primit doar distincţia, banii nu
Botoşani: Păcătosul are protecţie la Mitropolia Iaşi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog