Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Gastronomie
Comentarii
Religie
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
6780
De la 07 Ianuarie 2003
123287955
pnl

Ministerul Sănătăţii dă bolnavilor lovitura de graţie

  • pe lângă coplata la medicul de familie se introcuce coplata la spitalizare
  • 26 May 2009, 23:00
Bolnavii nu vor plăti doar pentru vizita în cabinetul unui medic de familie sau al unui medic specialist. De la începutul lunii iulie, chiar şi internarea în spital îl va costa pe asiguratul de sănătate o sumă de bani, care s-ar putea să nu fie chiar „modică”, aşa cum o anunţau oficialii din sănătate.
Cei din Ministerul Sănătăţii caută cu disperare să pună la plată orice serviciu medical, pentru a mai aduce bani în sistem, fără a ţine cont că bolnavul plăteşte în fiecare lună o sumă din salarul său pentru a se bucura de avantajele asigurării de sănătate. În timp ce o consultaţie la medicul de familie va fi taxată ca şi coplată cu 5 lei, în schimb, pentru nefericiţii care vor ajunge la spitalizare coplata va cântări mai greu.
Declaraţii ale şefilor din Ministerul Sănătăţii au adus în atenţie faptul că pentru o săptămână de stat în spital bolnavului cu statut de asigurat de sănătate i se pregăteşte surpriza unei coplăţi de 100 de lei. Pe un bolnav de la ţară, cu pensie de agricultor, o astfel de coplată ar putea să îl „lecuiască” de dorinţa de a-şi mai vedea de sănătate.
„Ce nu veneau până acum oamenii bolnavi de la ţară să îşi caute de sănătate, dar dacă se pune aşa o taxă li se închide definitiv drumul spre spital oamenilor nevoiaşi. Chiar aşa nu credeam că se va ajunge”, spunea, ieri, un pacient prezent pe holurile Policlinicii Judeţene. Unii dintre medicii botoşăneni cred că sistemul coplăţii este binevenit, dar cu condiţia să nu se pună tarife care să împiedice omul bolnav să se prezinte la cabinet atunci când are, într-adevăr, nevoie de ajutor medical.
„Coplata este bună pentru cei care stau toată ziua pe la uşile medicului, pentru că nu au cu cine schimba o vorbă, pentru că se trezesc dimineaţa cu ideea că mai trebuie să îşi ia o tensiune sau să mai ceară o reţetă. Sunt şi din aceştia. Dacă se pune coplată, chiar şi 5 lei, acest tip de pacient nu va mai fi abonat la uşa cabinetului medical şi s-ar mai putea diminua aglomeraţia din sălile de aşteptare. Dar coplata, repet, nu trebuie să împiedice bolnavul să vină la cabinet sau să se interneze în spital atunci când are cu adevărat nevoie de tratament”, consideră unul dintre medicii de familie din municipiul Botoşani.
Pe de altă parte, chiar şi în condiţiile în care oficialii din sistemul de sănătate au anunţat nişte sume care ar putea să fie fixate pentru consultaţii şi spitalizări, medicii consideră că guvernanţii, prin aceste declaraţii, tatonează terenul, pentru a vedea cum le sunt primite de către populaţie intenţiile lor.
„Deocamdată se aruncă vorbe, se testează impactul unor sume la populaţie. Eu cred că nu s-au stabilit încă sumele pentru coplată. Probabil că încă se tatonează terenul”, mai spune medicul de familie. Cu două zile în urmă, Cristian Celea, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, făcea declaraţii privind sumele care ar putea să fie plătite de asiguraţii de sănătate ca şi coplată, declaraţii de la care s-a pornit un val de discuţii.
Cristian Celea declara: "Dacă oamenii vor şti că au de plătit bani la medic, atunci se vor gândi de două ori dacă mai merg sau nu atunci când nu au nevoie stringentă de un consult. Avem modele financiare pentru coplată, dar nu putem avansa cifre. Estimăm ca la medicul de familie să fie o plată de cinci lei, la specialist zece, iar la spital încă mai sunt discuţii. Ar putea fi plată pe zi sau pe internare, adică o medie de şapte zile 100 de lei. Oamenii trebuie să ştie că medicina nu este gratuită, ea costă, şi încă foarte mult”. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariul comentariilor LXXXIV
(Ioan Rotundu)
Sandilău si Bălălău prezintă Meltenia
Degeţele de porc
Horoscop
Canibalii şi inginerii
Bogat şi sărac: Obiectivul PCRM: rusificarea sistemului constituţional
De ce să vorbim cu ruşii
O alta victorie pentru Constantina Dita Tomescu, de data aceasta la Londra
Preafericitul Părinte Daniel va efectua o vizită la Patriarhia Ecumenică
28 mai – recunoştinţa noastră eroilor patriei
Organizează petrecerea burlacilor pentru Viorel Lis
Politruci sau profesionişti?
Ioan Rotundu
Beţia la volan, veritabilă problemă în zona Flămânzi
„Bronz” pentru Şcoala Poiana la concursul judeţean de educaţie rutieră
Revista „Meridian Şcolar” a ajuns la numărul doi
Piaţa de gross din Botoşani este în stand by de aproape doi ani
Taxa de urgenţă nu sperie
Un orădean şi-a vărsat nervii pe aparatul de joc
Înghesuială la permise auto!
Fugar botoşănean prins după cinci ani pe când muncea liniştit la câmp
Copiii din Dumeni cei mai buni mici pompieri
Românul şi marea odihnă
Caută profesioniste pentru munci delicate
Amenzi aspre pentru părinţii care-şi pun copii la muncă
Şi stomatologii sunt nemulţumiţi de preţul stabilit spaţiilor în care lucrează
Noua programă şcolară îi îndeamnă pe elevi să lege cartea de gard
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog