Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Sport
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16198
De la 07 Ianuarie 2003
122876265

Mutarea birourilor Nova Apaserv la Tratoria i-a stârnit pe liderii PMP

  • 13 March 2014, 23:00
Liderii Partidului Mișcarea Populară din Botoșani au criticat dur intenția autorităților județene de a muta sediul operatorului de apă la Tratoria, o construcție privată, în ultima vreme mai mult abandonată de agenții economici. Președintele partidului menționat, fostul șef al județului, Mihai Țâbuleac, a catalogat această decizie ca fiind una anti-economică, pornind de la ideea că operatorul de apă nu se află într-o situație favorabilă.
Și, potrivit celor declaarate de surs citată, în condițiile în care societatea se luptă cu mari probleme financiare, să schimbi un sediu aflat în patrimoniul județului, cu unul privat, pentru o chirie destul de piperată, nu își are justificare. Valoarea chiriei la Tratoria atinge suma de 5000 de euro.
,,Este absolut greşit să schimbi sediul operatorului dintr-un loc cu chirie mai mică într-un loc cu chirie mai mare atâta vreme cât acest operator n-a excelat şi nu excelează în ceea priveşte rentabilitatea. Este o măsură anti-economică. Daca tot se dorește o mutare, atunci să se facă, dar într-un local aparținând domeniului public județean, unde să nu se pună problema plății unei chirii. Nu se justifică mutarea sediului tocmai la Tratoria”, a declarat președintele PMP Botoșani, Mihai Ţâbuleac. (Liana Anuței)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul zilei
Reţeta zilei: Pui la ceaun
Bancul zilei: Surpriza lui Vasile
Vauxhall cu documente false depistat la Darabani
Uvertura Mall: Filmele săptămânii
Republica Moldova e în pericol, de ce nu sună alarma?
se impune semnarea unui acord de asistenţă militară cu România
Zborul MH370: O nouă pistă falsă în a şasea zi de căutari, misterul se adânceşte
Gheorghe Ştefan "Pinalti' a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Neamţ
Conflict majhor între CSM şi Parlament legat de imunitatea parlamentarilor
SRI: Cazul privind "mafia cărnii", iniţiat de Serviciu la începutul lui 2013
Sute de intelectuali si jurnalişti au semnat un apel la solidaritate cu Andrei Pleşu
împotriva linşajului mediatic produs de Antena 3 de Mihai Gâdea
Victor Ponta se confruntă cu noi proteste legate de certificatele verzi
20 de situaţii de urgenţă în ultimele 24 de ore
Botoşani: Baronul PNL de Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost condamnat
Vicepreşedintele PNL, Florin Ţurcanu, condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare
Florine, te-i fript!
Ioan Rotundu
Preşedintele Bayern Munchen, condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare pentru evaziune fiscală
Liderul Jobbik către Băsescu si Ponta: Ori sunteţi dezinformaţi, ori faceţi un joc antimaghiar
Victor Ponta: Am discutat cu preşedintele Băsescu despre activiştii extremişti maghiari şi despre situaţia din energie
Începe Campionatul naţional de Qwan Ki Do, la juniori şi seniori, manifestare organizată la Botoșani
Trei miniştri – secretari de stat sosesc sâmbătă la Botoşani
Botoşani: Riscurile condamnării lui Florin Ţurcanu
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog