Secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a declarat duminică, la Constanţa, că nu ar fi folosit la nimic dacă Adrian Năstase ar fi plecat din partid. „Prin rămânerea lui Năstase în PSD nu se va crea o stare conflictuală mai mare decât cea care există în prezent”, a afirmat Mitrea, într-o conferinţă de presă. El a apreciat că „prin rămânerea în partid Năstase poate să se liniştească, în sensul supărărilor personale, şi poate să înceapă să lucreze”. Referitor la aspectele de natură juridică privind averea lui Năstase, secretarul general al PSD a spus că aceasta este o chestiune ce-l priveşte strict pe acesta. Potrivit lui Miron Mitrea, ar exista informaţii conform cărora Adrian Năstase i-ar fi sunat pe liderii PSD din diferite judeţe din ţară pentru a discuta despre plecarea, împreună, la Partidul Conservator. „Eu cred, însă, că domnul Voiculescu este un politician abil şi nu cred că s-ar fi mulţumit cu primirea în partid a unui număr mic de membri PSD”, a mai spus Mitrea. Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, a recunoscut că a discutat cu Adrian Năstase despre acest subiect şi că i-ar fi spus acestuia doar „de ce atâta grabă”. Secretarul general al PSD a declarat că este de acord cu organizarea unui congres extraordinar, însă nu înainte de toamna acestui an, după ce vor avea loc conferinţe judeţene de alegeri în întreaga ţară. Miron Mitrea a precizat că în cadrul congresului extraordinar îl va susţine pe Mircea Geoană la preşedinţia formaţiunii. Mitrea a spus că nu ştie dacă va mai candida pentru ocuparea unei funcţii de conducere.