Preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale PNL Botoşani, Gheorghe Iavorenciuc semnalează faptul că foarte mulţi absolvenţi ai Universităţii „Spiru Haret” au fost alungaţi de la examenele de titularizare din faţa uşii Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Din punctul său de vedere, ministrul învăţământului, Ecaterina Andronescu abordează defectuos problema şi nu ar trebui să mai fie în funcţie. „Nu un singur om trebuie să decidă viitorul, să zicem, a 200.000 de români, ci documentele, legislaţia care a fost elaborată. Foarte mulţi absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret se trezesc acum că au făcut cei trei – patru ani degeaba. Abordarea doamnei ministru care umblă cu alba – neagra, împinsă cu alba spre profesorii universitari cu care are dumneaei relaţii şi spre neagra de către domnul Vanghelie, pune într-o situaţie extrem de delicată pe absolvenţii universităţilor”, a precizat Gheorghe Iavorenciuc, specificând că în toată lumea, examenele se desfăşoară pe baza testelor grilă.
„Nu este obligatoriu ca studentul să aibă în fiecare zi contact cu domnul Trandafir sau cu vechii profesori care să-l ciupească de urechi sau să-l dea afară din clasă. PNL invită pe toţi absolvenţii nemulţumiţi de modul cum li s-au rezolvat problemele să facem un protest comun. Vom lua cei mai buni jurişti şi la nivel naţional vom face o acţionare în Instanţă asupra prejudiciilor aduse”, a mai adăugat Gheorghe Iavorenciuc. (Eliza Sofian)