Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Caricaturi
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14233
De la 07 Ianuarie 2003
122874300

Nuntă mare la românii din Timoc

  • 4 August 2008, 23:00
Pentru romanii din partea de Sud-Est a Serbiei, sfarsitul de saptamana trecut, ramane memorabil prin faptul ca, la familia Glisici (Glisic) in localitatea Jitkovita (Žitkovica) din comuna (citeste plasa) Golubat (Golubac) a avut loc o impresionanta nunta romaneasca. La acest eveniment de exceptie care a avut loc la 2 august 2008, de Sfantul Ilie, dupa calendarul Iulian, mirele Ivita (Ivica) si mireasa Iasmina (Jasmina) s-au casatorit atat in fata ofiterului starii civile cat si in fata preotului, in limba romana.
Iar, nuntaşii, timp de trei zile cat a durat aceasta nunta romaneasca de pomina, au putut doar admira cu cat respect si dragoste au fost practicate obiceiurile de nunta romanesti, pastrate cu sfintenie din mosi-stramosi.
Dupa cum este cunoscut in Serbia de Sud-Est, respectiv la sud de Dunare, intre raurile Morava si Timoc traieste o comunitate mai mare de romani timoceni, supranumiti de populatia majoritara vlasi, adica valahi. Acesti romani, indiferent de faptul ca nu au biserici si institutii culturale, mass-media si scoli in limba romana, si-au pastrat cu sfintenie nestematele patrimoniului national si cultural iar, inainte de toate, limba materna, limba romana, ce-i drept in cazul romanilor timoceni, ceva mai arhaica. Deja de mai mult timp a fost data sfora in tara: ,,Lume, lume, nunta mare la palat, caci printul si-a gasit printesa” astfel ca, vineri in prima zi a acestei nunti ca in povesti pe langa nuntasii din Timoc, au sosit si oaspetii din Voivodina, de la Belgrad si din Romania, respectiv rude si prieteni care au venit special acasa de la munca provizorie in Elvetia, dar si in Austria, Germania etc., pentru a le ura noilor casatoriti implinirea tuturor viselor si casa de piatra.
Iar, la mirele de profesie arhitect care si-a construit un adevarat palat cu piscina si o casa cu cinci etaje si spatiu locativ de circa 1.000 m2 , totul a fost pus la punct. Pe langa marea si preafrumoasa curte ingradita cu piatra si gradina cu brazi si trandafiri, incepand de la impozanta poarta de fier lucrata cu ornamente decorative asemanatoare unui filigran, totul a fost impodobit cu cununi impletite din flori, iar trandafirii si arbustii cu crengi verzi, ruzmarinul si rondelele multicolore de petunii si alte flori placut mirositoare, razele de soare care se reflectau in apele piscinei care predomina in centrul ograzii, te faceai sa te simti ca in rai.
Gazdele s-au gandit la tot si toate, incepand de la spatiile de parcare nou construite pentru numerosii oaspeti care au fost asteptati dupa vechile traditii pentru ca, apoi, impreuna sa mearga dupa nasul si la seara mirelui sa se veseleasca cu cei 8 solisti vocali si instrumentisti care au cantat si romaneste si sarbeste, axioanele si horele tinandu-se sir.
Sambata de dimineata, oaspetii mirelui au plecat in coloana cu zeci de autoturisme care de care mai frumoase la familia Mihailovici (Mihajlovic) din localitatea Rasanat (Rasanac) din comuna (plasa) Cucevo (Kucevo) unde, dupa o mica tocmeala si a fost ,,cumparata” govia, cum ii zic miresei romanii timoceni din aceasta regiune, pentru ca veselia in comun cu oaspetii miresei sa continue in localitatea mirelui unde tanara pereche a sosit cu fast intr-un impozant ,,Cabriolet” caci, nimic nu a fost lasat la voia intamplarii.
Dupa traditiona defilare pe strada principala si jocul romanesc in centrul localitatii Jitkovita, nuntasii cu alai, cantec si voie buna s-au indreptat spre pavilionul din curtea cea mare, cu iarba verde, de la marginea padurii familiei Glisici unde, anul acesta special pentru nunta, a fost insamantata floarea soarelui care s-a format intr-un adevarat gard in semn de potcoava, care traditional aduce noroc. Cortul alb inconjurat de verdeata a fost impozant chiar daca era prea mic pentru numerosii nuntasi care, insa, au admirat ceremonia nuptiala la care principalii protagonisti au fost tinerii care s-au decis sa paseasca impreuna pe drumul vietii. Demn de mentionat ca, tanara pereche de romani timoceni s-a cununat in fata ofiterului starii civile iar, pentru prima data, ceremonia a fost tradusa si in limba romana pentru ca, apoi, tinerii care si-au dat juramantul sa fie cununati tot in limba romana si de Prea cucernicul parinte protopop al Bisericii Ortodoxe Romane de Dacia Ripensis Boian Alexandrovici, paroh de Malainita si Remesiana, secondat de ipodiaconul Iel Bobu Lui din parohia de Horeum Margi si Isakova din Serbia de Sud-Est.
Nuntatii si in special oaspetii din Belgrad, Novi Sad, Timisoara etc. au avut ocazia sa se convinga ca datina si obiceiurile stramosesti s-au pastrat cu sfintenie la romanii timoceni. Lucru acesta a fost demonstrat cu seria de obiceiuri de multi uitate dar, de data aceasta practicate, incepand de la primul pas pe care l-a facut mireasa in casa mirelui si care va fi viitoarul lor domiciliu. Dar, lucrul acesta trebuia demonstrat si in clarificarea relatiilor dintre nora si soacra, sa nu fie ,,poama acra” si in relatia dintre cei tineri care beau si mananca paine si sarea impreuna. Nora isi exprima adeziunea de a trai in noua sa casa pe a carui acoperis arunca si perna si sata, din care initial a aruncat deja cadouri, dulciuri, grau, bani si bomboane nu doar pentru copii care, in schimb, in permanenta aruncau in fata miresei petale de trandafir astfel ca ea pasea pe covorul alb plin de flori.
Nici nu trebuie sa amintim ca mireasa a fost imbracata in alb dar, subliniem ca si mirele era imbracat in alb, un adevarat ,,Great Gatsby” (Marele Gatsby) constient de faptul ca, in Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei iar, mai tarziu, in Evul mediu a simbolizat puritate. Nu sunt excluse nici ramasitele stravechilor credinte privind blestemele si farmecele, credinte inca prezente la romanii timoceni din vremurile stravechi cand erau inca pagani. Anume, imbracarea in alb zadarniceste credintele si blestemele caci deruteaza spiritele malefice si deturneaza farmecele. De la nunta, bineinteles, nu au lipsit nici deverul, adica vornicelul si deverita, domnisoara de onoare iar, un moment specific a fost si traditionala aruncare a buchetului miresei, bidermaierul fiind prins de un verisor al mirelui!
Dupa obiceiurile care preconizeaza copii multi, mandri si frumosi, mirele a trecut pragul casei cu mireasa in brate. Insa, lista obiceiurilor traditionale din nou aplicate si a celor nou acceptate nu s-a terminat. Nunta a continuat cu jocul miresei,,,Moara” si prezentarea cadourilor, cupa de sampanie, tortul de nunta de data aceasta ,,la trei etaje”, cu ,,fontana” si foc de artificii si la propriu si la figurat, frigiderul mare de inghetata pentru copii, mancare si bautura sa pleci de la nunta plin si indesat. Peste, carne de pasare, vitel, miel si purcel, antreuri si salate, prajituri si dulciuri, de toate... Iar, daca ieseai pentru moment din cortul care adapostea 500 de oaspeti, in curte erai intampinat de reflexia luminii si a cerului plin de stele pe apa din piscina, rachetele multicolore lansate si de copiii a caror parinti au venit special pentru nunta din tarile apusene. Tarafu canta neincetat cantece romanesti, ,,valahe” si sarbesti, iar hora mare din mijlocul satului pentru unde toti locuitorii in amfiteatrul in aer liber a fost prilej ca toti sa admire tanara pereche si sa se veseleasca la acest eveniment de exceptie. Asa a fost sambata, asa duminica caci a fost o nunta romaneasca ca in povesti, visul devenind insa realitate si tinerilor casatoriti nu avem decat sa uram Casa de piatra si La multi ani fericiti.
Merita subliniat in mod deosebit faptul ca, Iasmina este membru, iar Ivita vicepresedinte al Consiliului National al Romanilor din Serbia (de Sud-Est), cu sediul la Bor si presedinte al prestigioasei asociatii a romanilor din Timoc, Initiativa Culturala a Romanilor din Serbia, cu sediul la Golubat. Astfel, nunta este mai mult decat o ceremonie nuptiala a familiei Glisici. Acest eveniment de exceptie si cununia in limba romana atat in fata ofiterului starii civile cat si in fata preotului, vine sa demonstreze si o noua deschidere speram de durata si pozitiva a oficialitatilor fata de o problema care mult timp era tema tabu. Evenimentul este si expresia unui curaj in vremuri de restriste si de tranzitie dar si o incurajare, exemplu de urmat ca impozant pas istoric.
Lucian Marina
(Romanien Global News)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


A murit Soljeniţin, scriitor anticomunist şi laureat al Premiului Nobel
Doar PD-L, PSD si PNL vor intra in Parlament conform unui sondaj INSOMAR
Cum a falimentat-o Danone pe tanti Miţa din Moeciu
Actele de eroism ale jandarmilor botoşăneni din timpul inundaţiilor
Amenzile de circulaţie date de Poliţia Rurală nu au bază legală
Cum te fură banca prin modificarea abuzivă a procentului penalităţilor de întârziere
Program Tele'M Botoşani marţi, 5 august
Cine-i ministrul imbecil?
Horoscop
Filozoful şi alcoolul
Locuri de muncă în Danemarca
Comentariul comentariilor (CLXI)
(Ioan Rotundu)
A ajuns mita drumarilor la cine trebuia?
(Ana Brădişteanu)
S-a dat startul la examinarea online
Copil de 14 ani bătut până a făcut comoţie cerebrală
Tabără de locuinţe modulare pentru sinistraţi
Copil înecat într-o adăpătoare, căutat jumătate de oră de pompieri
198 case trebuie reconstruite la Botoşani
Autorităţile vor un dig, sătenii vor case pe vechiul amplasament
Conţac insistă că trebuie schimbată conducerea la Apa Grup
S-a găsit ţapul ispăşitor pentru inundaţiile de la Rădăuţi Prut
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog